Ultimul concert?

Atentionare! Fanii inraiti ai mersului la concertele rock in aer liber se pot considera, consecinta a unei prea grabite interpretari, atacati in amorul propriu de textul de mai jos. :)

Concert Rammstein, trupa care, pentru mine, a dus rockul mai departe din locul in care il lasase Metallica. Dupa anuntul sosirii lor in Romania, mi-am dorit foarte mult sa merg sa ii vad. Apoi mi-am amintit de dezavantajele participarii la un concert unde vezi scena pe ecrane – un fel de a te uita la tv in curte, si am renuntat. O oferta de pret redus din ultima clipa (un amic nu s-a mai putut duce) a indepartat amintirea dezavantajelor. O eroare (necesara!?) din care m-am hotarat sa nu mai merg de acum la nici un concert in aer liber, unde sa stau in picioare, la zeci de metri distanta de scena.

Iata contra-argumentele mele la argumentele general aduse pariticiparii la concerte in aer liber in conditiile de mai sus.

“Merg sa ii aud live, e altceva”

Da, e altceva: suna mai prost decat pe CD, si oricat e de tare (argument des invocat) si de clar, spatiul gol zdrentzuieste inevitabil sunetul.

“Spectacol, frate!”

Spectacolul redat in plasme nu reprezinta decat niste bucatele, inevitabil aleatoare, din showul de pe scena. Altfel, spectacolul e dat in departare (oricat de “mai aproape” ai fi tu) de niste pitici care se zbenguie pe o tava (scena) mai mare. O solutie ar fi sa ma duc lipit de scena, cu lacrimi in ochi, cersind atingerea unei vedete, din spate fiind izbit de dezlantuitii si abandonati in muzica din care ei oricum nu mai inteleg nimic de torpilati ce sunt? Sa fim seriosi! :))))

In cazul Rammstein, prezentata drept trupa de rock cu cel mai fastuos show al momentului, desfasurarea de pe scena – lumini, explozii, artificii si cateva gesturi dramatizate, cumva destul de creativ gandite – mi s-a parut doar un truc maruntzel de circ care sa ii “umezeasca” pe spectatorii fugiti din fatza mess-ului si a facebookului sau din birourile in care trudesc orbeste 12-14 ore /zi. Iar cand vezi trucul de la 100 de metri, aproape ca ti se face mila de tine… Mie mi s-a facut, relaxandu-mi gatul doar cand artificiile sincronizate ingenios pe ritmul tobelor au penetrat cerul capitalei, eveniment care a smuls urale din partea unor “fiare” care pana atunci au dat molcom din cap ridicandu-se pe varfuri, ca la aerobic, sa vada un colt din imaginea proiectate pe ecranul din dreapta :)

“Atmosfera de gaska”

In gaska am mers si eu. Cu totul, 5. Ei tot merg pe la concerte de gen. Nu sunt zvapaiati si nici fanatici. Desi ne leaga destul de multe in ale muzicii de gen, nu reusesc sa ii inteleg in chestia asta. Stiu sigur ca doar eu sunt de vina :P

Gastile, in general si fara ironie, la concertul asta au fost decente si la locul lor. Si-au vazut de berea lor, pe care unii au consumat-o de parca ar fi fost ultimul butoi din viata lor. Un butoi scump, oricum. Gastile au fost cuminti si in au ajuns la extaz cu greu, desi au facut vizibil eforturi pentru a-l gasi. Pasionatii au venit pregatiti, incalzitit de acasa. Unii, supra incalziti in costumele de piele neagra.

Un tanar la 24-26 de ani, scund, cu ochelari de firma pe nasul mic, la busutul gol, privire ratcita: “mama, nu mai rezist la inca o trupa pana la ei”. Un lungan, cu semne naziste pe ceafa si in costum de camuflaj, frangandu-si degetele: “cred ca o sa am niste emotii cand o sa inceapa Rammstein”. Tot la bustul gol, de inteles pe caldura aia, un tip a mimat cantatul la o chitara de carton tot concertul – lucru cel putin straniu, sa fiu sincer.

Gastile s-au si incaierat. Un domn destul de prezentabil, in aparenta, leganandu-se nu in ritmul muzicii ci in al berii, a dat tonul unui serios cafting, ale carui cauze au ramas necunoscute. Tonul a fost preluat imediat de catre un grup, care, cred, ca abia astepta un pretext ca asta. Ce de pumni imprastiati fara mila si fara tzinta in busturile goale ale barbatilor implicati in… rezolvarea conflictului, ale barbatilor torpilati deja de bere si de soare, dar mai ales de dorinta apriga de a asculta cea mai in voga trupa de rock a zilei! :))) Ce de suturi aplicate fara nici cea mai mica tactica sau retinere individului care se tavalea pe jos, strangand, in tacere, din dinti! Bataia asta, in stilul haitelor de caini, se deplasa cu usurinta in masa civilizata de spectatori – toata lumea le facea loc. Am inteles de la prietenii cu care am fost ca e prima data cand au asistat la asa ceva. Macar atat! Caftingul a avut si partea a 2-a. Aceluiasi tip, repet - aparent calm si politicos - , i s-a refuzat trecerea printr-un anumit culoar ca vina pentru ca mai devreme iscase tavaleala. Omul a acceptat in prima instanta refuzul, dupa care, brusc, s-a napustit cu pumnii in chipul, si el bland si luminos, al refuzatorului. In 2 secunde, caineste si exploziv, grupul de batausi, cu bucurie si mai mare, se reintregise, lovindu-se grabiti si la intamplare. Din intamplare, pumnii loveau si in publicul care nu era suficient de iute sa le faca loc animalelor. Eu am fost iute, dar am platit pentru asta: mi-am pierdut sapca! :)

Mai sunt cateva neajunsuri, dar ma opresc aici. Si asa am scris mai mult decat imi propusesem, si asa prea putini vor citi pana la capat. Si asa… :)

O concluzie: prea nepotrivit pentru astfel de manifestari (cusurgiu extrem, batran in devenire?), am sa merg la concerte in aer liber doar daca o sa stau jos (minunata experienta Apocalyptica, de la Arenele Romane), aproape de scena sau/si cu un binoclu de mare putere prins pe un suport, ca doar n-o sa stau cu el in brate! :))))

Uimiri din doua saptamani

In oraselul meu natal, acolo unde ma guduram pe langa vanzatoarea de la librarie sa imi opreasca vreo carte buna, dosind-o sub tejghea – pana in ’90, acolo unde mi se parea mereu ca o sa imi scape de sub nas chiar ultimul exemplar, ei bine, in Pucioasa mea, plina de sedii de banci goale, nu mai exista nici o librarie. Singurele carti pot fi cumparate de la chioscurile de presa (vreo 3-4), ca supliment de ziar, sau, de vrei din bibliografia gimnaziala, gasesti cateva la un chiosc metalic din piata de legume si fructe. Tot mai saraci, tot mai inculti…


La targul de carte, printre culoarele pustii, multe femei aveau in vestimentatia lor un element rosu aprins. Un domn in trening rosu plictisea vadit un al domn cu un discurs, soptit la ureche, despre teoria relativitatii si poezia lui Arghezi.


Tot la targul de carte, un barbos, catre alt barbos: Ma pish pe preturile lor mari si pe editurile astea inconstiente, hai sa bem o bere!


Fiica mea, catre mine, pe drum la intoarcere spre Bucuresti:

- Uita-te pe geam…

- Ma uit, si?... Ce? Doar case prapadite, ce sa vad?

- Ei, asa era si in Grecia, pe drumul spre Salonic.

Eu nu am fost in Grecia.


Dupa o ploaie grea, intr-o noapte, in Bucuresti mirosea a munte.


Pe o banca din parcul din Pucioasa, un tip canta la chitara ceva din Alifantis. In jurul lui vreo 20 de pustani il ascultau. Doi il ajutau: unul ii tinea in fatza caietul cu versurile, altul lanterna. Acum vreo 20 de ani, vara, si noi faceam la fel.


Un sofer de autobuz, melancolic: Ei, domne, pe mine ma cunoaste lumea. Faceam curse de Buzau acum cativa ani. Azi conduce un autobuz intre Pucioasa si Targoviste.


Comentariile sportive de la meciurile de fotbal erau adevarate somnifere pentru mine. Vuvuzele de la campionatul asta mondial au stricat tot farmecul retetei.


Stupida si fortata poveste din filmul Dream e scrisa de acelasi autor al delicatului film Spring, Summer, Fall, Winter… and Spring. Ce mult s-a schimbat Kim Ki-duk in 5 ani.


Doua persoane, cu traseul lor, cazare la cort, hrana de la supermarket, in Grecia, 10 zile: 600 de euro - anul trecut. Anul asta si-au propus sa iasa sub 500, ca e criza. Sunt inca pe drum.


Teleportarea cuantica s-a realizat la o distanta de 16 kilometri – cel mai mult de pana acum. Desi inca infinit prea departe de scenele din Star Trek, sunt convins ca in 20 de ani, lumea va arata cu totul altfel. Lumea virtuala a internetului, atat de uluitoare si promitatoare azi, va fi depasita.


Intr-o zi am lucrat la o scena din roman timp de 3 ore si am scris o pagina. Dupa aceea, a trebuit, obosit, sa ma culc. A doua zi am rescris scena, dezvoltata, in 2 ore, pe 4 pagini, apoi am citit cam jumatate din “Sa nu mori inainte de moarte” a lui Evgheni Evtusenko (buna carte, slab popularizata la noi)


Desenez color pe si cu telefonul mobil (3)

Unele desene au legătură cu cartea mea, altele... nu stiu de unde au venit. Am descoperit ca, desenand, inconstientul rezolva niste aspecte din roman si, uneori, aduce chiar unele extinderi nebanuite, total demente. Insa acum nu stiu cate din noile căi deschise vor ramane pana la final.

Marele Înghiţitor de Boxe


Fotomodel cu limba prelungă


Domnul din miezul pădurii


Melcii bagabonţi



Familia de grădinari înaripaţi




Crocodilul cu ochii pe bot

Desenez color pe si cu telefonul mobil (2)

Bine ati venit in atelierul meu de creatie plastica si electronica, infaptuita pe un mobil LG. Cum nu e nimic de vanzare, carcotasi (majoritari, evident!) pot iesi pe usa din dreapta, laudatorilor (pe care nu ii inteleg) ramanandu-le pozitia centrala. :)))

P.S. Jucariile astea sunt oarecum inspirate de actiunea si starile romanului la care lucrez in continuare, Concert in Si Bemol pentru Cainele Pamantului.

Sex incert în junglă




Albă ca Zăpada în şut



Juma de vis

Supermarketul inseamna haos

Prima data cand am vazut un supermarket a fost in 1993 - am fost fascinat. Mi-am cumparat cateva tampenii de care strainii ce ma insoteau s-au mirau foarte tare. Acum, dupa atatia ani, imi dau seama ca lucrurile (ieftine, normal) cumparate erau de fapt expresia prin care eu ma “bagam in seama” cu acel univers intangibil pana atunci. Sa fiu in supermarket in Anglia anilor ’90 era ca si cum as fi intrat in filmele vazute la cinematografele din Romania. Rafturile pline si colorate, puternic luminate, in comparatie cu albul goliciunii din magazinele comuniste de la noi, imi pareau de poveste, aproape ireale. Treceam printre standuri ca printr-un muzeu din care imi era permis sa cumpar exponatele, daca aveam bani. Dar nu-i aveam. :)

Eram un salbatic coborat din munti. Obisnuit, in Romania, cu spatiile goale si deschise, unde produsele avea distante mari intre ele, m-am trezit in civilizatia vest-europeana cu departarea dintre produse redusa la zero. Trebuia sa pasesc mai rar, sa intarzii in fata fiecarui stand, sa ma las prada detaliului dar si al deliciului de a vedea ciocolata, ceasurile sau casetofoanele in zeci de variante despartite de doar 2-3 milimetri. Intram in buluceala de amanunte “odihnit”, participam la delirul acela vizual ca un marinar care nu mai vazuse niciodata muntele si acum explora fiecare creasta, pana ce ochii ii explodau din cauza luminii soarelui, in cazul meu lumina de neon.

Pe cand eu vibram, confruntat cu decorul din filme, prietenii mei englezi care ma insoteau abia asteptau sa iasa din supermarket, dar ma asteptau din politetete si, poate, si din compasiune pentru un salbatic coborat din copacul est-european. Ii credeam plictisiti si obisnuiti cu atmosfera aceea. Nu, ei erau doar vlaguiti de agresivitatea locului.

Ieri, mi-am dat si eu seama de ce. Ieri, in supermarket, am constientizat in detaliu si eu de unde osteneala occidentalului obligat sa treaca prin monstruoasele magazine. (Shoppingul, pasiunea mea, este o boala psihica)

Multime de culori, din toata gama, inghesuite unele in altele si toate inghesuite peste tine, cumparatorul, nu iti lasa nici un spatiu unde sa iti odihnesti privirea. Inconstient, fugi de la una la alta, cautand refugiu. Fiecare bucatica de spatiu este imbacsita cu mesaje, uriase sau minuscule, de nimeni citite, percepute si ele doar ca niste pete de culoare. Linii, groase sau subtiri, curbate sau drepte, (iti) refuza orice fel de armonie, unitatea de stil functionand doar in… afara constructiei. Miezul ei insa e atacat de culorile vii ale putrefactiei si de haosul liniilor. In miezul acesta intram noi.

Nu doar hotarul dintre produse a disparut, dar insasi limita raftului dinspre cumparator, acolo unde ar trebui sa se opreasca blugii sau sticlele de ulei, nu mai exista. Marfa e vecinul tau, transformat intr-o caracatita. Marfa aproape ca vomita pe tine. Te priveste de sus sau lungita pe diagonala, cracanata sau sparta. In supermarket gasesti orice forma.

In fata acestui atac, nu ma mai mir cum de oamenii stau paralizati la coada cu privirile ratacite sau se enerveaza cu spume la gura doar pentru ca i-a fost atins cosul din greseala. Si asta, pentru ca mintea omului creeaza, involuntar si fara intrerupere, ordine in jurul sau, lucru care ii consuma imensa energie. Mintea femeilor, in general, as zice ca nu se da in vant dupa asemenea organizari, daca ma iau dupa abandonarea lor pasionala in calea shoppingului :))))

…Si mai sunt multe alte detalii alienante aici, dar poate alta data despre ele.

Pana atunci insa, am ramas cu o mare nelamurire: acest disconfort vizual este anume intretinut pentru a anihila ratiunea cumparatorului, spre a-l controla mai bine, sau este determinat de tampania managerilor care se mangaie :) la gandul ca oricum au vanzari mari?