Michelangelo Electric - Sarah Hall


Inca de la inceput descoperi talentul romancierei de a construi, la modul credibil, colorat-exotica societate din Anglia si America primei jumatati de secol 20… Pe parcurs te convingi de puterea fanteziei asezata potolit intre straturile majoritare ale realismului. Dar dincolo de toate, mi-a placut povestea personajelor aflate aproape de marginea societatii. Ele stau gata sa cada, dar se agata, intr-un fel straniu de ideea de arta… a tatuajului.

Absolventa a unei facultati de istorie a artei, Sarah Hall (36 de ani) se descurca bine (se putea si mai bine!) in a valoriza estetic aceasta indeletnicire/meserie. Aproape nici nu conteaza daca tatuajul se incadreaza sau nu in notiunea de arta, important fiind ceea ce simt cei doi eroi, maestru si discipol, confruntati cu pielea umana, ca suport al creatiei, si cu natura umana, ca suport influent al propriilor existente.

Un pusti, Cyril Parks, dupa ce se obisnuieste cu putreziciunea fizica a omului intr-un hotel din Anglia, vizitat mai ales de tuberculosi, intra pe mana unui creator de tatuaje, Eliot Riley. Individ capricios si betiv, cel din urma isi tradeaza uneori bunatatea si respectul aratate semenilor, pe fundalul unui comportament tembel si autodistructiv. Prin intermediul lui Riley intri in lumea tatuajului, lume pe care nu mi-o imaginam in nici un fel cum arata acum aproape 100 de ani. Emisiunea de pe Discovery despre artistii si tatuatii americani mi se pare un tzast-basht umflat in comparatie cu dramele si intamplarile ciudate din carte.

De pe coasta vestica a Angliei, dupa ce Maestrul moare, Cyril, de capul lui, ajunge pe vestita insula americana Coney Island. Pe vapor isi “face mana”, contra unor sume derizorii, pe calatorii care voiau nu doar sa ajunga in lumea noua, ci sa se si aleaga cu o noua infatisare. In conjurat de circul societatii, la propriu si la figurat, englezul devine repede in America un profesionist recunoscut in arta tatuajului. Se indragosteste de o est-europeana, Grace, care vrea sa isi acopere trupul cu 109 ochi tatuati. Ea e artist de circ si locuieste intr-o camera de hotel cu un cal caruia ii infasoara noaptea copitele sa nu faca zgomot pe scari. Nu va spun cum se termina povestea lor de dragoste pe fundalul unei Amercii care e vazuta in aspectele ei de balci de-al nostru, romanesc, si de Vest Salbatic, americanesc. Va spun insa ca Cyril lupta si el cat poate cu jegul si vacarmul din jurul lui, iar unul dintre lucrurile importante care il diferentiaza de comportamentul invatatorului sau este tacerea in timp ce coloreaza-infrumuseteaza-corecteaza pielea.

O lectura usoara si alerta despre un univers straniu, violent, imbacsit si animalic, punctat deseori de lucide si critice comentarii.

Am scos si cateva citate. Titlurile imi apartin (oarecum).

Irationalul sortiment feminin

“Odata, o femeie plangea in spatele cladirii, dupa ce i se facuse tatuajul. Riley n-a vrut sa o linisteasca. (…) nu simtea ca investise suficient in situatia respectiva ca s-o certifice si nu s-a apropiat de ea. Nu te puteai bizui niciodata pe panza umana sa se comporte rational, mai ales sortimentul feminin… Cy nu intelesese niciodata chestia asta la femei. Se puteau dedica plansului cu pasiune si devotament. Aceasta dorinta de autodistrugere infocata, care se ascundea in spatele plansului…”

Curva marinimoasa si socialismul personal

“Tatuarea ii deprima pe cei care ii deprima, baiete, pentru ca e marinimoasa ca o curva la aniversarea zilei de nastere. Este o arta umana, pe care n-o poti desprinde de pe fiinta umana si nici n-o poti baga intr-un sertar. Meseria noastra este generoasa, baiete. Iti spun eu ce e, e socialism personal, baiete. Toti viziteaza o persoana si impartasesc ce vad, le place ce vad sau nu. Aici scrie cine sunt eu, cu tot cacatul, cu tot. Nationalitatea, ce fel de femei imi plac, ce-mi place in viata (…) un tatuaj spune mai multe despre cel tipul care se uita la el decat despre ala care il are pe spate. Si in jumatate din cazuri, oamenii nu se plac unul pe celalalt (…) Ce facem noi e de prost gust, zic ei, ah, nu e artisitic. Cand adevarul este ca oamenilor le place sa ramana straini unul fata de celalalt pana cand socotesc ei.”

Suferi? Te ador.

“Tatuarea a fost singura cultura din Coney care a rezistat de-a lungul anilor si a ramas credibila, atragand pe loc publicul. Era ceva ce putea fi facut in fata maselor care priveau si cascau incluzandu-se si pe ele, simtind efectiv senzatia. Aceasta era insusi nucleul longevitatii sale – includere, implicare, legatura.”

“Acul lui dezvelea suferinta lor ca bisturiul chirurgului. Oamenii erau intepati si din ei tasneau vietile ca puroiul. Si intr-o buna zi el o sa innebuneasca din cauza asta… Esti o nenorocita de moasa, baiete, asta e meseria ta (…) Caci numai daca s-ar aduce urland si sangerand, din canalele mamei imediat dupa nastere, panza umana ar fi goala.”

Michelangelo Electric - Sarah Hall, Editura Humanitas.

P.S. Intre timp, aflu ca s-a transformat cartea si in audiobook, la aceeasi editura. Ma rog...

5 Responses to "Michelangelo Electric - Sarah Hall"

mofturi says
31 mai 2010, 11:05

Am citit-o. Spui bine ce spui. O carte buna.

Liviu Drugă says
31 mai 2010, 11:31

Daca nu era mentionata pe un blog drept o carte mai ciudata, dupa textul de pe ultima coperta a ei, nu m-as fi aruncat la ea.

Textele de promovarea a cartilor la noi sunt atat de jenante uneori si total nerelevante in cele mai multe cazuri. Inca la Michelangelo, textul de pe ultima coperta nu e asa de departe de realitate...

Anton says
1 iunie 2010, 09:55

Iată dovada că şi un blogger recenzent poate contribui la promovarea unui roman.
Cât despre textele de promovare de pe coperta a patra puse acolo de editură, dau un singur exemplu care mi s-a părut tare haios:
La "Puşcăriaşul" lui Vonnegut, pe faimoasa copertă a patra, sunt prezentate părerile despre roman ale lui Graham Greene, John Irving şi cele din recenzia prestigioasei reviste culturale... Playboy (altminteri, ce-i drept, surprinzător de corecte).
Cea din urmă era "targetată" cu mult meşteşug "piaristic" publicului alcătuit din băieţii de viaţă care se vor lovi de "Raftul Denisei" în raidurile lor de şopingăreală prin mall. Din păcate pentru ei, vor lua ţeapă. În Puşcăriaşul nu-i nicio scenă fierbinte, nicio descriere picantă, nimic. Doar o carte foarte bună, meseriaş scrisă şi cam atât. Puah, câtă neseriozitate!

Anton says
1 iunie 2010, 09:59

Ah, uitasem! Pe deasupra, romanul lui Vonnegut n-are nici poze, să-şi mai clătească şi omu' ochiu'... Că recomandarea vine din partea unei reviste axată pe mesajul vizual, nu-i aşa?

Liviu Drugă says
1 iunie 2010, 12:30

@Anton Da, am ajuns si eu sa apreciez mai mult comentariile de pe anumite bloguri cand e vb de carti. Criticii de specialitate nu au timp chiar de toate cartile, iar unii criticii sufera si de anumite pasiuni care le deformeaza perspectiva.

Ma bucur ca nu sunt singurul care observa anormalitatea/penibilul celei de 4-a coperti :)