Ca un autor iresponsabil ce sunt

Ieri am scris mult, ca timp: de-a lungul zilei, s-au adunat vreo 4 ore. Ca text: foarte putin, revenind asupra unor bucati pe care le lasasem in urma tocmai pentru ca trecerea sa mi le "obiectiveze" cumva si asa sa le pot re-simti mai proaspete, mai tarziu.

Pe la 11 noaptea, pregatindu-ne de culcare, am citit cateva pagini lui Angi si Taniei. Le-a placut mult. Si, cel mai important, nu le-a plictisit deloc. E important asta cu neplictiseala pentru ca audienta mea avea varste si experiente diferite fata de literatura.

Am adormit linistit cu nuvelele lui Gogol in brate, scrise si traduse atat de frumos. Nu am mai patit ca in cazul Versetelor Satanice, cand pataniile sau eroii din Concertul... se amestecau cu ale lui Salman. In schimb, dimineata, dupa obisnuitele 6 ore de somn, m-am trezit distrus, parca nu dormisem deloc.

Visasem mult si, dovedit ulterior, obositor.

Fara sa retin detalii, visul se invartise obsesiv in jurul unor discutii purtate intre persoane fara chip, aflate langa patul in care se presupunea ca eu dormeam. Ele, persoanele, asa credeau, ca dorm, insa eu auzeam tot. In zori discutia mi se stersese complet din memorie, pastrand doar esenta: vorbeau despre mine, ce si cum sa imi faca dupa ce am sa ma trezesc. Acum, ca de asta si scriu aici - sa nu uit- :)), mi-am amintit ca vocile din vis erau exclusiv barbatesti, asa cum sunt majoritatea personajelor din roman. Femeile nu apar pana acum decat ca prezente fizice, erotizate mai mult sau mai putin, niste accesorii. Cu toate acestea, uneia cel putin, Miei, i-am dedicat un rol important, chiar maret :)), daca iau in calcul sfarsitul cartii, asa cum il gandesc acum.

Scriam aici ca prefer sa ma asez la laptop fara sa stiu unde ma duce povestirea, ca sa imi pastrez, ce dracu', si mie un dram de surpriza. De la o vreme insa, imi dau seama ca nu imi mai pot permite acest lux. Ma gandesc si cate o zi-doua inainte de a incheia o secventa. Apoi, la tastatura, urmeaza munca, pe bune, cu stilul, cu formularea. Dupa zile din astea, dorm greu si visez, ca ieri, ca personajele imi comunica una-alta, ca ma barfesc conspirativ sau ma protejeaza, dar eu uit tot, ca un autor iresponsabil ce sunt. :)

5 Responses to "Ca un autor iresponsabil ce sunt"

mofturi says
25 februarie 2010, 15:56

Scrii direct la laptop? Nu-ti place sa ti se scurga cuvintele din varful pixului, cum spune Cristian Tudor Popescu? Am mai auzit un scriitor care spunea ca prefera stiloul, fiindca astfel simte 'materialitatea' vorbelor nascute in capul sau.

anaid says
25 februarie 2010, 17:48

1. "a tastatura, urmeaza munca, pe bune, cu stilul, cu formularea. ", :) - de cele mai multe ori se intampla sa curga lin fara sa te gandesti prea mult la forma,si formulare si iese din condei o minune, iar cand incerci sa ticluasti cuvintele sa le pui frumos in pagina, si-ti bati capul zile si nopti sedovedeste a fi ca un castel de carti, suflat de vant.(nu vorbesc in numele altora, ci doar al meu) :)
2. n-am inteles prea bine vocile de langa pat, ce planuiau? sa-ti fure laptop-ul? offfff :)

Liviu Drugă says
25 februarie 2010, 19:36

@mofturi M-am obisnuit sa scriu la tastatura inca de acum 15 ani. Odata am scris, in masina, aproape o ora neintrerupta intr-un caiet. Peste o saptamana am pierdut groaza de timp sa descifrez sau sa imi amintesc - am un scris de mana oribil. In plus, adaug din mers mereu, ceea ce ar face o varza dintr-un text. Iar din cauza acestor adaugiri si adnotari nici nu stiu exact unde ma aflu cu romanul, cat am scris din el...

@anaid Oh, da, am trecut prin asta, "da-o dracu' de forma, hai sa ma las dus de val". In jumatate de cazuri merge, chestia e ca nu stii niciodata in care jumatate te afli cand dai din taste. Pe de alta parte, cand ticluirea, chiar solicitanta, devine doar o stare fireasca, nu mai e nici o problema - e ca si cand te adaptezi unui efort indelungat, nu il mai simti.
I-am invidiat pe cei care pot scrie usor. Se intampla ca zilele acestea sa nu fiu in tabara lor, dar mai mare satisfactie am cand sunt la capatul unei pagini muncite decat dupa 5 alergate la pas de domnisoara... (fara insinuari!) E si o chestie de stare, de multe, de foarte multe nuante subiective aici... Voi reveni intr-un post mai tarziu pe tema asta... Multumesc pentru inspiratie. :)

Ar fi fost ceva sa intelegi cum fu cu vocile de langa pat... Ai fi putut sa imi explici si mie dupa aceea:)

nihilistul

Liviu, imi place ca esti in literatura, ca respiri "romanesc", ca iti scrii cartea,povestea, ca citesti, ca esti imbibat prin toti porii de fictiune, de personaje... E tonica, e vie, e autentica, determinarea asta. Asta trebuie sa faca un scriitor: ( sa citeasca, cartusul oricarei arme livresti) si sa scrie. Vin totdeauna pe blogul tau - ca un batran pistolar alcoolic si dezabuzat - cautand (mimetic si spasit) proria-mi muza, Gratia, determinarea. Imi faci pofta de literatura!

Liviu Drugă says
27 februarie 2010, 08:52

Nihilistule pistolar, nu astepta sa te calareasca timpul, dandu-ti bice sa scrii! Crede-ma ca saua lui nu e confortabila deloc. Desi nu ne cunoastem in za real life, pot garanta, din ce stiu despre scrisul tau, ca te afli in posesia talentului. Baga mare, bea :)) cu masura si pistoleste cu vorbe scrise, caci tinta in care ai tras pana acum la antrenemante te priveste cu un ochi mare, central... :)