Ca un autor iresponsabil ce sunt

Ieri am scris mult, ca timp: de-a lungul zilei, s-au adunat vreo 4 ore. Ca text: foarte putin, revenind asupra unor bucati pe care le lasasem in urma tocmai pentru ca trecerea sa mi le "obiectiveze" cumva si asa sa le pot re-simti mai proaspete, mai tarziu.

Pe la 11 noaptea, pregatindu-ne de culcare, am citit cateva pagini lui Angi si Taniei. Le-a placut mult. Si, cel mai important, nu le-a plictisit deloc. E important asta cu neplictiseala pentru ca audienta mea avea varste si experiente diferite fata de literatura.

Am adormit linistit cu nuvelele lui Gogol in brate, scrise si traduse atat de frumos. Nu am mai patit ca in cazul Versetelor Satanice, cand pataniile sau eroii din Concertul... se amestecau cu ale lui Salman. In schimb, dimineata, dupa obisnuitele 6 ore de somn, m-am trezit distrus, parca nu dormisem deloc.

Visasem mult si, dovedit ulterior, obositor.

Fara sa retin detalii, visul se invartise obsesiv in jurul unor discutii purtate intre persoane fara chip, aflate langa patul in care se presupunea ca eu dormeam. Ele, persoanele, asa credeau, ca dorm, insa eu auzeam tot. In zori discutia mi se stersese complet din memorie, pastrand doar esenta: vorbeau despre mine, ce si cum sa imi faca dupa ce am sa ma trezesc. Acum, ca de asta si scriu aici - sa nu uit- :)), mi-am amintit ca vocile din vis erau exclusiv barbatesti, asa cum sunt majoritatea personajelor din roman. Femeile nu apar pana acum decat ca prezente fizice, erotizate mai mult sau mai putin, niste accesorii. Cu toate acestea, uneia cel putin, Miei, i-am dedicat un rol important, chiar maret :)), daca iau in calcul sfarsitul cartii, asa cum il gandesc acum.

Scriam aici ca prefer sa ma asez la laptop fara sa stiu unde ma duce povestirea, ca sa imi pastrez, ce dracu', si mie un dram de surpriza. De la o vreme insa, imi dau seama ca nu imi mai pot permite acest lux. Ma gandesc si cate o zi-doua inainte de a incheia o secventa. Apoi, la tastatura, urmeaza munca, pe bune, cu stilul, cu formularea. Dupa zile din astea, dorm greu si visez, ca ieri, ca personajele imi comunica una-alta, ca ma barfesc conspirativ sau ma protejeaza, dar eu uit tot, ca un autor iresponsabil ce sunt. :)

Yes, Smells Like Teen Spirit!

Da, scriu mai departe. Incetisor, sa nu ma tulbur prea tare :)) si nici ideile sa nu calce in picioare prea rau, caci am constatat, cu tot mai solida convingere, ca mare dreptate au avut toti cei care au zis ca, de la un punct in colo, cartea se scrie singura. Nu in sensul ca e mai usor de dezvoltat de la o anumita etapa, ci ca te trezesti in niste spatii si in niste sensuri pe care nu le-ai calculat, nu le-ai planificat. Ci ele, create intr-un "altundeva" al tau dar si strain de tine, preiau comanda.

Noaptea ma trezesc, in mijlocul unei fraze dintr-o carte asupra careia cu greu ma pot concentra, ca detaliile dintr-o intamplare a romanului se contopesc, simbolic si neintentionat, cu altele din alta secventa.

Si daca nu va iesi asa cum am vrut "Concertul in Si Bemol pentru Cainele Pamantului", macar sa las aici marturie :)))) ca am avut mari intentii cu romanul, asa cum si el, pare-se, a avut cu mine.

Nu stiu ce o sa iasa: daca acum o luna estimam ca sunt cu el cam la o treime, azi habar n-am.

Si pentru ca in carte e si ceva despre muzica, mai jos am pus uluitoare preluari si re-aranjari ale unui mare hit al anilor 90. Dupa ce ati trecut prin toate, o sa intelegeti mai bine cum vreau sa arate, sa "sune" cartea mea.

Daca ratez cu ea, greselile - evident, ce naiba! - mi le asum singur, ca doar nu va asteptati de la un roman sa accepte ca si-a ales prost autorul. :)))

P.S. Asa cum "Concertul..." a crescut dintr-un posibil scenariu de film, ieri mi-a venit o idee de carte (despre carti!), pornind de la un concept de emisune tv pe care nu o sa il accepte nici o televiziune azi, in Romania (d-aia nici nu il propun).














Scrii fara chef, fara chef iese

Am mai scris si n-am prea scris la “Concert in si bemol pentru cainele pamantului…”

Marti a fost o eroare de stare: nu am reusit sa ies din atmosfera imaginata pe Aleea Liliacului, dintre blocuri. Indiferent ce ii puneam pe ai mei pensionari sa faca pe terenul viran dintre marginea cartierului si Padurea Verde, mintea se intorcea la detaliile adunarii lor pe Aleee. Ca si cand aceste detalii se cereau epuizate, iar eu nu fusesem in stare sa le storc la momentul potrivit, atunci. Le construiam pensionarilor jocul pamantesc dublat de fantastica retea invizibila de lacrimi si nu iesea cum imi doream. Nici tigari nu aveam, un obstacol in plus, si nici nu voiam sa ies dupa ele… :) Mi-am facut un carnetel cu aspect mizerabil in care imi notam, pe masura ce imi rasareau completari: ce mai trebuia pus la Sorin “scuipatorul de seminte”, ca mai trebuia adus un personaj sau chiar doua pe la balcoane etc. Dupa cum se vede treaba, nici nu avea cum sa iasa ceva bine, daca eu eram cu gandul intr-o parte, dar scriam despre alt loc. Insa pentru ca imi fixasem sa incep, chiar sa termin, partida de fotbal, m-am chinuit. Fraier!

Miercuri am sters ce am scris marti. Sa fi fost vreo 7000 de semne. Unele chestii erau bune, dar alaturarea de rateuri m-a facut sa le dau delete total. Un inceput de mare forta. :)) Eram deja fara chef. Apoi, dintr-o data, intorcandu-ma la caietelul urat, cel cu notite, s-a instalat o liniste caldutza si productiva: am bibilit vreo 2-3 ore la adunarea celor 13 pensionari, incheiata cu un tablou deloc gandit pana atunci, dar care a venit la fix, legand intamplarea de un detaliu din alta parte, aproape uitat. Multumit! Poate chiar foarte multumit…

Joi am pornit-o iar cu fotbalul, cu cei 13 pensionari in spatele blocurilor. Abia asteptam sa trec de hopul asta si sa ajung in Padurea Verde sau la Geamgerie. N-a fost chip! :) Inca prea atras de accentele ireale, ratam intalnirea cu banalul. Dupa o pagina, am inchis laptopul si am deschis “Regele Arinilor”, care imi pare mai interesant in a doua jumatate.

In weekend, doar idei. Cele care se asorteaza cu povestea, dupa ce sunt analizate bine, se califica in carnetel (cam penibil cuvant: "carnetel"!)

Azi, am decis sa nu scriu nimic. Apoi m-am apucat intr-o doara de scena Geamgeriei. Prima pagina a iesit bine.

Concluzia/sfat: daca nu ai chef sa scrii intr-o zi, nu te chinui. Pierzi si timp, iar imaginile ajung sa ti se toceasca prea mult inainte de a le pune in cuvinte. Cel putin asa functioneaza la mine...

Leapsa de la Mofturi de Ochelarist



1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Semne de carte, bucati rupte de hartie, coli A4 indoite la jumatate (pe care imi iau notite, daca simt nevoia, mai ales pentru non-fictiune). In copilarie, mai indoiam. In ultimii 20 de ani, doar de cateva ori, cate o juma’ de milimetru (sau nu deteriorez pagina), daca nu era nimic in jur de care sa ma ajut.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?
Da, o carte mica-mica, cu citate minunate, de 1 ianuarie 2010– poate ca un semn discret sa fac ceva anul asta in privinta cartii mele care sta inceputa de 4 ani. Cartea mica-mica este inca ratacita. Interesant sau nu, eu rar am primit cadouri carti in ultima vreme (poate si pentru ca sunt cunoscut ca “mofturos”), dar imi face o enorma placere sa ofer carti in dar, insa numai celor care stiu ca le folosesc, nu sa le etaleze pe vreun raft.

3. Citiţi în baie?
De cand ma stiu. Daca nu am carti sau ziare, citesc textele de pe ambalaje - fara gluma. Si faza cu ambalajele o am dinainte de a ajunge chiar eu sa le creez.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?
Vreodata? :) Dintotdeauna si mereu. Am scris un fel de carte, chiar inainte de ’89 pentru care am primit 500 de lei sa o termin in 2 saptamani. Am scris pe rupte pana in ultima secunda, inainte de a ma duce sa predau caietul bunului meu prieten aflat intr-o alta localitate, intr-un sat de munte. Nici macar nu l-a deschis, cand am ajuns la el. Mi-a demonstrat, zicea el cu dreptate, ca daca sunt stimulat imi fac timp. Abia dupa aceea, cand nu am mai avut timp, mi-am dat seama ca el avea mare dreptate, dar :))) in felul lui. Caietul grosutz, umplut acum vreo 20 de ani, a disparut, dar nu imi pare rau dupa el decat ca istorie. Nu era ceva publicabil acolo… Nici nu-mi mai amintesc subiectul. Prin 2000 am inceput alta carte pe care munca in televiziune a ucis-o… Sper totusi sa termin anul acesta “Concertul in si bemol pentru cainele pamantului”, cartea la care lucrez cu atata incantare si angajament. Un lucru este sigur: m-am antrenat din plin pentru acest “sport” de-a lungul vietii. Sper ca, in finala (mica, mare sau… mititica), sa ies totusi printre primii. :))

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Cred ca sunt bune, folositoare, chiar si aratoase.

6. Care este cartea preferată?
Pentru un muritor supus al literelor, intrebarea este inumana. Nu pot avea o SINGURA carte preferata.

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
Reciteam pana in ’89. Apoi, pana acum 4 ani, abia daca aveam timp sa citesc ce imi doream sau cartile anuntate ca fiind mai de soi. Stiu ca gestul asta de neintoarcere la cartile favorite este deseori interpretat ca superficialitate, dar eu am niste motive speciale, legate de timp, necomentabile aici. “Neintoarcerea” de care vorbesc vizeaza doar beletristica, pentru ca revin la cartile de teorie, antropologie, istorie si filozofie sau arta, ori de cate ori am nevoie de o improspatare a memoriei (care e tot mai ofilita!) Intre 2000 si 2004 foarte rar am citit fictiune, intrasem mai mult in istorie (antica si medievala) si mitologie.

8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
I-as intreba cum scriu sau cum au scris. Nu cum le-a venit ideea, ci cum au coordonat imaginatia cu concretul traiului cotidian, cu timpul necesar “compunerii” textului.

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
Da, insa nu prea am cu cine, :)) comparativ cu anii de facultate. Azi am prea putini oameni in jur cu asemenea indeletinciri. Singura, sotia mea a mai ramas… agatata pe baricada cititului, restul prietenilor s-au ratacit. Au citit candva constant, poate acum sporadic, sunt oameni solicitati de munca sau unora le-a disparut cheful de carte in favoarea filmului.

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
Autorul, recenziile din revistele de specialitate sau de pe blogurile care m-au convins in timp, un extras din ea, valva din jurul ei si, ultimul motiv, recomandarile, cand nu sunt plate si idioate, de pe coperta 4.

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Depinde de pretentiile acelui “cineva” sau de locul sau imaginea pe care si le revendica. Daca te declari crestin, trebuie sa fi citit cel putin Noul Testament. Poti trai si fara Ulise al lui Joyce, si fara “Dune”, daca gasesti placeri livresti in alte volume. “Lecturile obligatorii” tin, exagerand un pic, de constrangeri, iar cartea trebuie sa fie nascatoare de placeri (estetice, intelectuale, existentiale)

12. Care este locul preferat pentru lectură?
In pat. Mai rar in fotoliu. Vreo 6 ani am citit mult in tren: aveam, odata pe saptamana, 6 ore de mers cu trenul, dus-intors, la Bucuresti.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
Liniste. Luptandu-ma intr-o vreme cu Prolegomenele lui Heidegger, pentru ca mi se parea prea mult zgomot in camera, am scos bateria de la ceasul de pe perete si era aproape sa opresc si centrala termica (se auzea, la intervale, un fasait prin tevile care alimentau caloriferele). Am o ureche fina si ma deranjeaza si cel mai mic zgomot, cand lucrez ceva care necesita concetrare. Cred ca, daca m-as forta mai mult, as putea auzi cand isi misca iepurele urechile in camp. :)))

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Nu, desi simt ca prea departe nu e acel moment.

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
De toate, de toate. De exemplu, chiar acum citesc una neatinsa si nevazuta de nimeni. O citesc in capul meu si o scriu dupa aceea in computer. Acum am facut o pauza sa raspund la aceasta prima leapsa bloggeristica din viata mea :))

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?
Spatiul pe care, emotional si intelectual, mi-as dori sa il vietuiesc temporar. Sper ca un raspuns mai bun si mai cuprinzator la intrebarea asta sa devina cartea la care lucrez.

Am raspuns pe fuga, poate am sa mai revin cu completari in timp. Nu stiu cui sa dau leapsa mai departe. Ma gandesc...