Religulous (2008)

Un film care va fi apreciat toata lumea cu simtul realitatii. Pe de o parte si in primul rand, de atei. Ei sunt cei care vor aprecia caraghioslâcurile (multe ingrijoratoare) tuturor religiilor si sectelor aduse de realizator in film. Si credinciosii, pe partea lor, vor gasi satisfactie in interviurile lui Bill Maher, DESI vor nega sau vor sari peste ridicolul din practicile si teoriile propriilor lor religii. Ca structura, filmul seamana cu "Borat", insa acesta este singurul punct de intersectie. Bill are umor si bun simt, e documentat, stie cand sa asculte si cand sa fie incitant si are o mare calitate: lasa interlocutorul sa se acopere de penibil intr-un mare stil.

Religulous = ridiculous + religious

P.S. Desi sunt ateu, respect convingerile celorlalti atata vreme cat ele nu ranesc demnitatea si credintele familiei mele si ale apropiatilor mei. Sunt, cu alte cuvinte, un ateu tolerant, caruia i-a luat destul de mult timp sa inteleaga ca omenirea are nevoie de credinta in transcendent. Singura forma de extremism cu care sunt de acord este cea artistica. Punct! :)




Five Minutes of Heaven (2009)

Filmul e bun! Mai bun decat se anunta in primele 15 minute, si face parte din familia buna a lui “The Lives of Others”, chiar daca ramane un copil mai mic al... familiei.

Din bravada si teribilism, pe fondul extremismului religios, un tanar protestant, Alistair (Liam Neeson), ajunge sa ucida un catolic de aceeasi varsta. Fratele victimei, Joe Griffin, copil fiind, este de fatza la savarsirea crimei si ramane, peste timp, cu obsesia razbunarii. La 30 de ani dupa acest episod din Irlanda extremista, cele doua personaje urmeaza sa se intalneasca intr-o emisiune de televiziune gen “Iarta-ma”.

Conflictul religios din trecut se continua in prezent intr-un “dialog” al obsesiilor: Razbunare pusa fata in fata cu salvarea celuilalt pentru pacatul care se anunta. Joe vrea sa il ucida pe criminalul Alistar, in timp ce irlandezul Alistar, dupa ce isi savarseste pedeapsa, incearca sa il scoata pe catolicul Joe din acest terifiant spatiu al razbunarii, care ii acaparase celui din urma toata viata. La fel traieste si fostul extremist, existenta sa este marcata definitiv de gestul ucigas din tinerete. Majora diferenta dintre cei doi: criminalul isi poarta pacatul, razbunatorul se pregateste de pacat. Primul stie=vede clar ca un pacat nu “spala” pe altul, in timp ce al doilea nu e interesat = nu vede problema definita in acesti termeni. Pentru Joe, sa il ucida pe criminalul fratelui sau este echivalentul a “5 minute de rai”.

Alistar si Joe ajung sa afle de tristetea din viata celuilalt de la un simplu membru al echipei de filmare (jucat de romanca Anamaria Marinca). Ea pare chiar ca stie mai bine ce se intampla cu “oponentii” decat ei insisi. Romanca are un rol scurt, dar executat corespunzator.

Regizorul Oliver Hirschbiegel impune o subtila abordare in prima parte, cand printr-o abilitatea perfecta esti mangaiat pe cap si ti se spune ca esti fantastic de inteligent, ca sigur te-ai prins de jocul, de falsitatea celor doi, ca nu te pacalesc ei pe tine - prea e totul conform unei retete pe care ai tot vazut-o prin filme. Si eu m-am lasat dus nas de regizor, fapt ce dovedeste ca a fost mai tare decat mine, ceea ce astept mereu de la un artist. Stiu ca e greu sa fiu mereu surprins, insa asta si caut la arta: sa ma surprinda.

Totusi, o nota proasta pentru ultimele imagini din final, de pe trecerea de pietoni, clasice, usor penibile.