Mongolian ping-pong (2005)










Poezia pustietatilor mongole este devastatoare dar deloc apasatoare. Si parca pentru a contrabalansa imensitatea asta, dupa ce Bilike, copilul, gaseste o minge de ping-pong, intreaga miscare se concentreaza in jurul acestui mic obiect. Izolati de civilizatie, nimeni din familie nu stie ce este sfera alba. Bunica o crede o perla magica si norocoasa venita din cer, parintii sunt indiferenti, doar cei trei copii, Bilike si cei doi prietenii ai lui, sunt fascinati si obsedati de misterul ascuns in bila alba.

Ca niste cavaleri ai Evului Mediu o pazesc de o gasca a copiilor un pic mai mari si, motivati de o posibila insusire a ei, pornesc intr-o calatorie initiatica spre o destinatie aflata, fara ca ei sa stie, cam la capatul celalalt al lumii. De fapt, intalnirea cu neintelesul obiect devine pretext al maturizarii celor 3 copii. Prietenia si tradarea ei, spiritul de sacrificiu, curajul, explorarea de noi spatii sunt teme care se dezvolta intr-o maniera moderata, lipsita de grandoare dar atat de eficienta.

Nimic nu deranjeaza, vastitatea lumii de langa ei aproape ca dispare, se face mica in jurul dramelor copiilor de 13-14 ani. Aproape ca era sa scriu, “micile drame” ale copiilor, dar greseam pentru ca tot ce declanseaza mingea de ping-pong in viata lor este mare, important, decisiv, unic.

In paralel, ca fundal al agitatiei micutilor, apare imaginea familiei mongole, crescatoare de cai, traind in cortul-casa din mijlocul campiei. Obiceiurile de pe langa gospodarie, dorinta mare-mare a tatalui de a avea televizor (si cat se chinuie pentru asta!), vizita comis-voiajorului cu obiecte de la oras, visul fetei de a pleca la oras, indeletnicirile bunicii, sosirea circului si a cinematografului in campie, uimirea in fata unei reviste Elle (numita “carte”), politistul local, joaca inocenta a pustanilor si conflictul dintre gasti…

Uneori iti vine sa zambesti, alteori, ca european inghesuit intre blocuri, cu cablu si net "la botul calului", si obisnuit al aeroporturilor, te intrebi cum traiesc oamenii astia, cum pot sa fie atat de senini in asemenea conditii… Eu am vazut filmul si ca unul documentar, dorindu-mi foarte tare sa experimentez traiul de acolo dar… nu pentru mult timp! :)

Dominati de imaginea memorabila, de rolul ei hotarator in starea indusa de film dar si in evolutia intrigii, veti descoperi cu surprindere (si incantare sper!) ce solutie sonora gaseste regizorul in final. Me-se-rieee! :)

Un film frumos, cald si calm!

P.S. De acord cu nota de pe rottentomatoes.com, nu cu cea data de imdb.com.