Încă îmi mai permit


Tocmai azi, cand voiam sa imi pun in cap de blog ca o sa ma fortez sa scriu in fiecare zi aici (poate fara weekend), m-am lipit frenetic de roman. N-am scris mult. Dar n-am scris nimic nici pe blog. Ma gandiseam sa scriu ceva despre musca.

Azi, am slefuit un fragment si mi-am dat seama ca am pornit-o din nou pe drumul al bun. A fost oarecum usor sa ma lipesc pentru ca fragmentul ales avea deja un miez bine structurat.

Pe de alta parte, dupa ce am terminat, mi-a revenit dilema iţită de când am început cartea. Sa scriu pentru unii (fara ranchiuna, dupa exprimarea asta, please!) sau pentru mine? Sa sterg pe jos cu tot ce construieste in timp cititorul, schimband macazul de cate ori am chef? Sa ma declar din capul locului / romanului un dictator fara cel mai mic scrupul sau sa am grija de cititor spre satisfactia lui plenara - sa ramana cu o poveste limpede la final de carte ?

Cand ma intorc la cititorul din mine, parca nu mi-ar conveni sa faca autorul tot felul de giumbuslucuri pe care sa nu ma mai pot baza niciodata. Cam asa cum cel mai tare am patit citind, in facultate, Varieteu pe apa (john barth). Dar cealalta parte din cititorul care sunt e intr-o imensa demenţă cand gaseste imbarligacioase si delicioase schimbari de ritm şi de acţiune, cand lumile de basm intra in zonele casnice, cand exprimarile licentioase torc langa adevaruri spuse exploziv si cu fast (Henry Miller, preferatule!).

Am avut noroc ca nu a trebuit sa iau aceasta decizie azi. Azi doar am rotit si-am strecurat, am reformulat si-am... chinuit cuvinte intre "backspace", "delete" si "enter". Aparent, treaba usoara :)
Tot weekendul asta numai la asta m-am gandit, cum sa fac: să călăresc frenetic pe egoismul din mine si sa joc în copitele-mi indiferente viitorii cititorii sau să le dau tuturor câte o şansă prinsă comod în şei cu ţinte aurite?

Mă mai gândesc. Încă îmi mai permit. :)