Marţi seara, sau "Marţolea"


În această seară, coboară Marţolea în sat, se spunea cândva. Azi, acest malefic spirit feminin este zărit chiar pe scările blocurilor în marile cartiere muncitoreşti sau rezidenţiale. Duhul se repede la degetele femeilor care torc, sau le sperie, sau le aruncă furioarele în foc. Prin marile companii multinaţionale înfundă imprimantele şi blochează tasta “enter”.

Marţolea e şireată, în unele cazuri: ia chipul mamei acelei femei care se dedă inconştientă muncii asidue, o ajută la lucru întâi, pentru ca apoi să o fiarbă pe femeia pacătoasă impreună cu obiectul efortului ei. Dacă femeia zilelor noastre munceşte împreună cu un bărbat străin (de căsătorie), mama pacătoasei recurge, conform unei poveşti contemporane, la retezare. Povestea este destul de confuză asupra obiectului retezat sau, după cum afirmă unii folclorişti urbani, obiectul tăiat nu este numit dintr-o prefăcută frică ancestrală.

Pentru a scăpa, ţăranca trebuia să strige ca arde dealul Canagal, acolo unde ar locui copiii Marţolei. Astfel, spiritul demonic fuge să îşi salveze pruncii şi femeia rămâne, ca şi cu alte ocazii, nepedepsită. Astăzi, strigătele femeii păcătuind de atâta muncă în zi interzisă nu mai sunt auzite din cauza termopanelor tot mai bune în izolarea fonică. Aşadar, când mai auziţi zbierete de femeie, de acum încolo să ştiţi că individa încearcă să scape de pedeapsă. Sau doar se preface... :)

Revenind la tonul serios al mitului: Marţolea (sau Marţi seara) vine atunci în vizită pentru că în acest moment vârcolacii se urcă, pofticioşi, pe firul tors de păcătoase, până la Lună şi o mănâncă.


(post documentat şi inspirat din "Gândirea Magico-religioasă la români. Dictionar" de Ion Taloş)