"S'au dus ierburile de'altădată"

Stăteam acum câteva minute afară, fumând şi mirându-mă de unde atâta frig în luna lu' Marte... Cam pe la al 5-lea fum, mi-am amintit de cum stăteam, în depărtata mea copilărie, în scara blocului, urmărind cum fugea lumea pe stradă, când se pornea câte o ploaie zdravănă de vară. Unii trecători, mai cu tupeu sau mai disperaţi, veneau şi se apărau de stropii mari şi răutăcioşi în scara blocului nostru. Ne înghesuiau acolo, când noi tocmai ne porneam să jucăm tabinet, săturaţi de spectacolul alergătorilor prin ploaie. Cu amintirea acestor imagini, după ce m-am întors la laptop, iată ce text frumos şi bine scris, găsesc, din întâmplare, pe acest blog (Olivia'Oancea):

"Lu' frate'miu si sora'mii: s'au dus ierburile de'altadata...
Zile roşii, fade şi pişcoase ca furnicile copilăriei ...Fă furnică, fă, oţet! 

(Mai ştii ce fericiţi eram cum stăteam cu burta pe pătura lu’ bunică’mea – aia din păr de cămilă, de dinainte de primu’ val belicos – şi ţolica aia de cămilă pe muşuroaiele de furnici? Şi stăăăăteam aşa, arşi de soare până auzeam tocmai din fundu’ prundului, dintre ciulinii şi arinii oituzului vocea lu’ tata, printre roţile autobuzului de patru dup’amiaza , aia-aia cu „Fuuutu’vă’n dumnezăuuu mă’tii, treceţi în casăăă…Mai ştii ce fericiţi eram, aşa bubificaţi, plini de blândele de la cămile şi furnici şi boscheţi şi înjurături cu sughiţuri….)

zile roşii şi pişărcoase ... azi nu ne mai ducem cu preşu’ nimeni, nici noi pe tata, nici tata pe noi…nici măcar noi pe noi…azi se aude doar ciocanu’ lu’ bigberceanu’ de deasupra şi pătura lu’ madam amza de la şase, aia în halat siclam flauşat şi scămos, care şi’o scutură în capu’ nostru….când nu veghează (coana amza a fost nevastă de securist, a dat cu hama-hama în tandem cu bărbat’su) la buna noastră aşezare între secerile clasei muncitoare…"

P.S.Trăiască Imperiul Marilor Coincidenţe!