Inland Empire (2006)

Poem, nu. Poezioare, da.



Haos! Acesta e cuvântul. Nici o construcţie de ansamblu. Baza de plecare: actriţa care îşi "înghite" propriile linii de demarcaţie între realitate şi vis dispare şi ea destul de repede. Iar spectatorul rămâne rătătăcind şi scâncind în căutarea sensului pierdut. Dar, de aveţi răbdare până la sfârşit (merge de văzut şi în 3-4 reprize), puteţi verifica senzaţia mea: David Lynch nu mai suportă coerenţa. Urmăream replicile, cam după prima treime, şi îl vedeam pe scenarist refuzând logica. Suprarealismul, de care s-a vorbit, referindu-se la cinematografia lui Lynch, a lua-o pe câmpii, supra... dezvoltându-se într-un monstru cu zeci de braţe balansându-se în toate direcţiile, nu agăţându-se de sensuri, ci împroşcându-le pe acestea cu spray paralizant, furat de la cea mai apropiată secţie de poliţie. 

Bucăţele din film pot fi aduse la un numitor comun. Unele dintre ele pot interesa, aşa cum mie mi-a plăcut foarte tare familia de iepuri, şi aici putem discuta mai mult despre senzaţii decât despre idei narative. Poem, nu. Poezioare, da. Luat ca un tot, deci, este dincolo de înţelegerea unui telespectator extrem de răbdător (nu tolerant!) de la început de mileniu 3, cum mă consider a fi.


Movies and kinetic typography

Kinetic Typography - mod de exprimare artistică, îmbinând 
sincronizarea animaţiei unui text cu rostirea sau cântarea lui. 
În aceste cazuri, sincronizarea s-a făcut după texte din filme.

Devil's Advocate





Oceans Eleven Project



Ocean Eleven Project




Wedding Crashers





Fear and Loathing in Las Vegas



Viu și contemporan cu tine însuți

"Eu cred că îndoiala este bună. Eu cred că îndoiala este mai bună decât lipsa oricărei îndoieli. Este mai predictibilă decât suma tuturor lucrurilor predictibile. Atunci când ochiul se deschide, atunci când timpanul adulmecă sunetele, atunci când aerul rece invadează plămânii, când mintea este săgetată de raționamente, când Galilei are dreptate mai mult ca oricând, când dorința de a înțelege lucruri care par de nedeslușit năvalește în noi, ca o combustie internă, când pleci la un drum care habar n-ai unde duce și nici măcar dacă duce undeva, când privești schițele vechi ale lui Da Vinci sau minunata mașinărie cu aburi ieșind din tunel învăluită în aura ei strămoș semnificativ, cu gândul la planul tău cel nou, nedeslușit, cu doar câteva piese din puzzle acoperind insule de certitudine, cu senzația de combustie internă care îți dă certitudinea că ești viu și contemporan cu tine însuți."

Autor: Varujan Pambuccian. Fragment de pe blogul său

Despre îngeri - Andrei Pleşu


DESPRE PĂRINŢI


Cartea lui Pleşu este despre îngeri, iar subiectul se întoarce pe toate părţile, cu stilul relaxat-elevat, binecunoscut al eseistului. Te poţi opri aici, la îngeri, la semnificaţia lor şi rolul lor în timp, dar ai face o greşeală. Multe, foarte multe paragrafe (exclud, mai ales, aspectul ascezei) se pot deplasa, potrivindu-se perfect, în alte sfere semantice. Sferele de care zic eu aici au necesarmente nevoie de cel puţin 2 poli, maxim 3. De exemplu: Guvern-popor-U.E., politist circulaţie – conducător autor, asigurat – asigurator, hoţ – păgubit etc. Cel mai mult şi mai mult, această carte, în afară de îngeri, este despre părinţi şi copii. Nu îmi amintesc să fi deturnat, conştient, intenţia unei cărţi într-o asemenea măsură, ca în cazul acestei cărţi. Evident că asemănarea între îngeri şi părinţi este uriaşă, evident că paza, îndrumarea sunt comune celor două funcţii, ceea ce vreau să subliniez este că Despre îngeri poate deveni aproape un manual Despre părinţi, unde părinţii trebuie să aibă, asta-i viaţa – imperfectă!, o experienţă a lecturii peste medie. 

Îmi dau seama de “căderea” pe care mi-o asigur acum, odată cu propunerea acestui tip de lectură. Cum îmi permit ca din înaltele semnificaţii ale angelologiei să cobor discuţia în pământeasca legătură copii – părinţi? Un răspuns vine sigur din îndoiala mea privind Cerul şi din certitudinea că, înainte de Dumnezeu, eu o laud sau o dojenesc pe Tania, fata mea! :-)

 

De ce am citit, totuşi, cartea?

Răspunsul, pe care îl susţin 100%, vine tot de la dl. Pleşu: “E bine ca în orizontul nostru mental să apară, din când în când măcar, şi lucruri mai puţin subînţelese, mai puţin actuale. Altfel ne înţepenesc încheieturile şi murim de plictiseală. Reflecţia despre îngeri poate fi, vă asigur, o bună terapeutică pentru combaterea mediocrităţii intelectuale de a cărei ameninţare nu scapă nimeni.


Pentru un comentariu "la subiect" privind textul specializat al cărţii, vă recomand analiza lui Sorin Dumitrescu, de acum 3 ani şi ceva.