ANDILANDI


Nu vă place cum sună cuvântul ăsta? Mie, teribil, monşeri!  :-) Are o muzicalitate suavă, deşi parcă nu de pe tărâmurile noastre carpatine. Ei bine, numele este dat unei păsări fantastice din folclorul românesc. Fată de împărat, iniţial, se îndrăgosteşte de fratele ei. Păcatul se plăteşte, şi ea este transformată într-o pasăre al cărei cirip întrece orice muzică de pe pământ şi care, mare lucru!, poate prezice destinul oamenilor. Dacă de o aşa de mare taină se bucură gingaşa păsărică, îmi dau seama cât talent şi câtă muncă i-ar trebui să depună ca să întreacă sonorităţile sculptate ale trupelor de rock care mi-au încântat muşchii audio în ultima vreme, eu traversând o nouă etapă de rock greu, cum vă mai ziceam. 

Cele mai bune formaţii descoperite recent, fără să fac un clasament, sunt mai jos. Pasajele cu horcăieli şi vacarm inutil sper să le evitaţi singuri după primele audiţii şi să rămâneţi cu ritmurile clare şi vânjoase, care să vă mângâie adrenalina esenţială sufletelor vostre de rockeri inteligenţi. Dar ţineţi minte, aşa cum dragostea prea multă de propriul frate, prin magie, duce la ANDILANDI, aşa şi dependenţa exclusivă de rock dur produce, prin alienare, la forme grave de paranoia şi stupizenie... multiplă. 


Overkill - Killbox 1 (2003)



Corrosion Of Conformity - In The Arms Of God (2005)


Kreator - Hordes of chaos (2009)



Nevermore - This Godless Endeavor ( 2005)




Metal Church - This Present Wasteland (2008)



Agent Steel - Order Of The Illuminati (2003)

SAMKA, roman de Paul Sârbu


CARTEA DE CĂUTAT
       L-am cunoscut pe domnul profesor Paul Sârbu anul trecut, la o filmare în prea izolatul şi de poveste sat Letea. Ne-am prezentat unul altuia, scurt-formal, şi asta a fost tot. Apoi, prin Elena, producătoarea acelei emisiuni, ajunge la mine cartea lui. Citind-o, nu am făcut decât să regret după fiecare pagină că nu am lăsat filmările pe altă dată şi nu l-am cunoscut mai bine, la o discuţie în buza pădurii Letea, pe autorul romanului de 154 de pagini, SAMKA.
      Cartea e ca un glob de energie pură, unde totul se încheagă între două stiluri: maiestuos-fastuos, simplu-scenaristic. Asemănătoare literaturii clasice ruse, şi în SAMKA găseşti instinct şi violenţă, dar şi umanitatea fragilă, şi misticismul salvator. Paragrafele de mai jos sper să fie îndeajuns de exemplificatoare despre această carte care merită o soartă mult mai bună decât singura referinţă găsită de mine pe net. Romanul a apărut în 2003, la editura Criterion Publishing, deci nu ştiu ce şanse aveţi să o găsiţi prin ţară.
           Lui Arsene, pustnicul, „îi plăcea Gheboasa, îi plăcea să citească în fiecare zi câte un singur psalm din “Psaltire” şi să se gândească întreaga zi numai la aceasta. Îi plăcea să privescă, ceasuri întregi, cu faţa în sus, întins pe iarbă, zborul vulturilor şi să miroasă izma de baltă.
      După ce hoţii i-au rupt în fâşii Biblia odată, Arsene convoca un tribunal imaginar, cu judecători şi procurori plăsmuiţi de mintea lui, şi îşi pleda cauza, ca un păgubit ce era; apoi da şi dreptul acuzatului să se apere (vorbea tot el – poate era sărac, poate fusese jecmănit la colectivizare, poate-i cereau copiii de mâncare!), după care pe vinovat îl pedepsea la ani grei de temniţă ori chiar de ocnă! Cu toate astea, nu instituise pedeapsa capitală! Iar, cu trecerea timpului, îşi mai aducea aminte de condamnaţi şi le mai reducea din pedeapse, îi graţia! Aşa avea el, inimă slabă, şi iubea oamenii, de care sta departe! Se bucura ca un copil când vedea pe cineva!"
        "Gheboasa, ameţită de vin, scundă şi bondoacă, cu sânii mari, dezveliţi, cu părul despeletit lung pe spate, acoperindu-i gheba, cu şoldurile zdravene, ţopăia apăsat şi chiuia isteric în jurul focului, luându-l de gât pe Arsene şi trăgându-l spre ea ca să-l îmbrăţişeze, neferindu-se de nimeni şi de nimic, ştiind că nici o fiinţă omenească nu-i vede! Numai broaştele, năpârcile ce ieşeau după pradă noaptea, buhele şi vulturii de pe grind vedeau acest spectacol. Femeia-şi tremura sânii şi şoldurile dezvelite, dându-se pe spate, bând şi chiuind în faţa focului, desfăcându-se ca o mare floare vorace, iar Arsene, înfierbântat, aruncă cât acolo cobza şi tăbărî asupra ei, tăvălind-o, rostogolindu-se peste fâneaţă şi ţipând amîndoi de plăcere, ca la-nceputul lumii
       Samka, duhul sinistru al apelor dintre stufărişuri şi grinduri, se materializează (de fapt, fiind un gaz toxic emanat din sol), ia forma unui vârtej şi salvează viaţa fătului din pântecele Gheboasei:
       “Dintre ei, din copcă, ieşi un fior roşiatic, ca un vârtej stacojiu ce se urcă în sprirală, tot mai repede, mai vijelios, crescând în cercuri tot mai largi şi nervoase, încercuindu-l pe Enoh, care se răsuci pe loc, învăluit. Furtuna ce-l sugruma se înfurie tot mai mult când acesta scoase baioneta şi începu să taie vârtejul cu solzii roşii care se încolăcea, sâsâia sălbatic, încercând parcă să-l muşte cu dinţii lui făcuţi parcă dintr-un metal roşu, incandescent, sâsâind cu limba lui ca purpura, azvârlind în toate părţile un venin roşu. Omul răcni, într-o nesfârşită dimineaţă ca o teroare roşie ce puse stăpânire pe bălţi, peste întreaga lume (…) Apoi vijelia îi înfipse dinţii în gât, nelăsând-l să mai vorbească. Apoi, coada solzoasă îl izbi, gadina* făcu aripi de sângerii şi-l ridică deasupra vărfurilor stufărişului, ca pe o păpuşă de paie. Liliacul îl răsuci, sugându-i viaţa, iureşul se învârtoşă şi-l ridică mai sus, ca pe o pană. După care, vântoasa se învârtoşă şi-l trânti de gheaţă, zdrobindu-l ca pe un vierme, lăsând o baltă de sânge chiar lângă copca unde sta femeia degerată aproape de tot. Ea văzu apoi cum cadavrul lunecă în copcă şi cum curentul îl trase pe sub gheaţa gârlei ducându-l încetul cu încetul spre Dunăre…”

Alt fragment din proza lui Paul Sârbu, aici

GÁDINĂ*gadines.f. (Pop.) Animal sălbaticjivinădihanie- Din bg. gadină.