This Godless Endeavor - Nevermore


Album: This Godless Endeavor (2005) 
Band: Nevermore

Nota: 9 
Vă scriam că am intrat - din nou şi pentru a câta oară? - în epoca rockului dur. Azi am avu noroc, am găsit albumul americanilor de la Nevermore. 
Chitara sună exact cum îmi place mie: solidă, hotărâtă, fără bâzâieli aiurea, ea e "Generalul". Basul stă cuminte şi ordonează atacul, când solurile simt nevoia să zburde peste câmpiile întinse (văzute din avion, of course). Vocea (în afară de nişte lătrături de la început, care m-au făcut chiar să arunc albumul direct în Recycle Bin) ia cam toate formele posibile, de la bolovanul care se rostogoleşte de pe Vârful Omul până în staţiunea Pucioasa, ajungând la şoaptele unei puştoaice, mărturisindu-i celei mai bune prietene gândurile de a pleca de acasa. Are chitară rece, cu schimbări deştepte de ritm, de te fac să sari de pe scaun, deseori, pentru ca apoi să vrei să iei albumul cu tine, în căşti, la cafeneaua din colţ, unde să citeşti Dilema (evident, Veche), sau să te apuci de lecţii de tobe. N-ai cum să te plictiseşti cu el, ceea ce pentru mine e cel mai important.

The Fall (2006)


Numele de Tarsem Singh îmi era cunoscut de pe vremea când făceam Marcă Înregistrată, celebra emisiune de publicitate de la începutul anilor 2000 . Îl reţinusem pentru fantasticul adus, dominator, în spoturile de la Nike (le găsiţi pe net). După ce am auzit de The Fall, cu fetiţa româncă în rolul principal, am căutat multă vreme filmul. Odată găsit, nu am mai stat să aflu detalii despre el, până la generic. Acolo m-am “reîntâlnit” cu mai vechea mea cunoştinţă, Tarsem, regizorul. Aha, deci se schimbă treaba”, mi-am zis, prins încă de primele imagini alb-negru ale filmului. 


Ai sau nu cunoştinţe de construcţie vizuală, vei reţine, fără îndoială, acele cadre. Echilibrul şi staticul lor impunător vor fi reluate mai departe în film, când acţiunea se desfăşoară în imaginaţia copilului.

Amândoi, cascadorul – povestitor şi fetiţa – ascultătoare (doar de poveşti!) ajung la spital în urma unor accidente. Ambele accidente sunt căderi: ea, din pom; el, de pe pod. Au vrut prea mult şi au ratat. Povestea, inventată de cascador şi, intens, traită de fetiţă, îi uneşte într-un spaţiu ficţional, anulând realitatea searbădă de lângă ei. Nu le-a fost de ajuns căderile din viaţa reală, vor acum să urce cât mai sus, de data asta şi în starea de visare proprie poveştii.  

Cine s-a gândit la Sheherezada până acum, a avut dreptate. Mitul Sheherezadei e răsturnat puţin. Povestitorului nu i se întâmplă nimic rău (pe care îl caută singur!) pentru că mica Alexandria îl roagă mereu să nu întrerupă firul naraţiunii, pe parcursul celor câteva episoade/zile. Ea are nevoie de creativitatea lui, el cumpără astfel naivitatea copilului, după un plan bine definit (veţi vedea care!). 

Firele realităţii şi ale imaginaţiei se întrepătrund, reciproc susţinându-se, cu diverse tempouri, într-un covor oriental plin, la propriu, de culoare. Cadrele fantasticului au o magie rar întâlnită, de o spaţialitate zdrobitoare.

Atenţie, ca în orice basm, se mizează pe valoarea multor simboluri, pe unele le depistezi la o a doua vizionare, pe altele... Eu nu vă zic decât să urmăriţi portocalele. 

The Fall (2006), în regia lui Tarsem, un film remarcabil