Neştiinţa naşte monştri

7 ore din viaţa mea s-au consumat pe "there is an ip address conflict...", o eroare de windows. ŞAPTE ORE, adunate în ultimele 2 zile! Nu am ştiut - o chestie super simplă - cum se rezolvă conflictul, deşi am parcurs zeci de pagini de net, complet confuze şi aberante, pe acest subiect. Am mai păţit-o şi săptămâna trecută, dar nu am reţinut cum, la nimereală, am rezolvat-o. Ieri, însă, a fost groasă rău: nu puteam rămâne conectat la internet mai mult de câteva minute, la început, apoi legătura mea cu lumea virtuală s-a dus în Paştele Mamei Ei. 
În ultimele ore devenisem un monstru.. tăcut, dar monstru. 
Slăvit să îi fie numele lui Valentin Dincă, operatorul de la C-Zone, care mă lumină, destul de repede, la telefon, după ce alţi colegi 3 colegi de-ai lui, contactaţi săptămâna trecută din cauza aceleiaşi probleme, nu au fost în stare de nimic.
Epuizat de nervii neştiinţei mele, adunaţi în ultimele ore, mă întorc la cele câteva pagini rămase din Liiceanu. Sau poate las monstrul să se culce... :-)