Curiozitatea a ucis pisica – iar satisfacţia a înviat-o


"Satisfacţia, arta de a găsi adevărata împlinire", autor Gregory Berns - Nemira, 2007

Să pornesc de aici: “Dopamina este secretată ca răspuns la activităţile plăcute – cum sunt mâncarea, sexul, drogurile – ea este eliberată şi în urma unor senzaţii neplăcute, ca zgomotele puternice şi şocurile electrice. De fapt dopamina este eliberată înainte de consumarea activităţilor bune şi rele, acţionând mai mult ca o substanţă chimică anticipativă, nu legată de plăcere. Cea mai parcimonioasă explicaţie a funcţiei dopaminei sugerează că ea pregăteşte sistemul motor corpul pentru o anumită acţiune. Dacă această idee este corectă, atunci satisfacţia nu vine atât de la atingerea unui scop, cât mai degrabă de la ceea ce trebuie să faci pentru a ajunge acoloşi de aici: “Ne place sau nu, natura ne-a dat un creier în acord cu lumea, aşa cum este ea. Se poate să nu ne placă mereu noutatea, dar creierului îi place. Am putea spune chiar că creierul nostru are o minte proprie” 

Am primit această carte, printr-un “sampling” al editurii Nemira, la concertul Gotan Project de anul trecut. Constatam atunci, zâmbind cu memoria pierdută în anii mei de publicitate, sampling nu se face doar la pliculeţe de Knorr, cafea, şunculiţă şi cafea. Lucru mare împărţirea de cărţi, dar şi ridicător de semne de întrebare faţă de calitatea conţinutului lor. Greşeam: cartea merită toată atenţia.

Linia directoare este, simplu exprimată, următoarea: satisfacţia nu vine din atingerea ţintei, ci din căutarea ei. Au mai spus-o şi alţii, sub diferite forme, însă când vine specialistul şi zice “uite, băi fericitule, sau băi tristule, de ce viaţa ta arată aşa”, şi îţi dă cu cercetările în cap, în capul ăla de la care ţi se trag toate ponoasele, încântările sau angoasele, parcă privirile tale mai avansează un milimetru prin ungherele cunoaşterii.

Gregory Berns, autorul, nu se opreşte la a aduce argumentele ştiinţifice, din care nu ar înţelege toată lumea mare lucru, ci merge “la concret”. Jucătorul la loto nu vede banii, când se gândeşte la câştig, ci la ceea ce ar putea obţine cu ei. Reducând dimensiunile, o bancnotă de 100 lei înseamnă (pentru unii!) filme, cărţi, cd-uri, ţigări, benzină etc, într-o nebuloasă greu de perceput în toate detaliile. Şi atunci ne oprim la bancnotă – după ea alergăm, fiind mai uşor de căutat. Această căutare lasă porţile deschise tuturor satisfacţiilor pe care banul le poate aduce. Aşteptarea, zăbovitul sub tocul acestor uşi deschise provoacă plăcere. (“Cumpărarea posibilităţilor, şi nu bunurile concrete cumpărate este ceea ce dă farmec banilor”)

Tot referitor la bani, Berns face o observaţie care lămureşte surprinzător, cel puţin pentru mine, avariţia bogatului: banii mulţi, aflaţi la discreţie, nu ar trebui cheltuiţi. Consumând din ei, bogatul pierde din numărul de opţiuni, deci din sursa visărilor şi satisfacţiilor lui. Săracul, neavând rezerve de acest gen, visează potenţialul, posibilul cuibărit în câştigul urmărit. Bogatul, dacă pierde, îşi rupe din prezent. Din contră, săracul rupe, dominator, din viitor.

Şi pentru mine, glumele au fost mereu o cale de a percepe altfel sensurile, de a le îmbogăţi de cele mai multe ori. Şi în carte se afirmă acelaşi lucru. “Probabil că o glumă este cu adevărat amuzantă deoarece transmite o informaţie nouă (… ) determinând o restructurare a ceea ce observăm”. 

E clar, sper, că recomand acest text tuturor celor care vor mai mult. Mai multă informaţie, mai multă auto-surprindere, mai multă mirare, mai multă cunoaştere. Nu ştiu cine a zis, cu o zdrobitoare dreptate (Noica?): “când ai încetat să te miri, eşti ca şi mort” (citat aproximativ). E vorba de mirarea aceea, a copilului, da?, să ne înţelegem. (Mai e şi mirarea respectabilului Platon, care spunea că aceasta e începutul filozofiei, dar să nu ne băgăm într-atât de adânc, zic... deocamdată) Veţi găsi în carte destul motive să vă miraţi, să aveţi satisfacţii conform principiilor enunţate şi întâmplărilor redate aici de Gregory Berns, doctorul în filosofie, profesorul asociat de psihiatrie şi ştiinţe contemporane la Universitatea Emory, din Atlanta.

Cuprins: Sclavul din creier, Din dragoste pentru bani, Gratificaţii enigmatice, Problema sushi, Domul electric al plăcerii, Doare atât de bine, Cursa la înălţime, Islanda: experienţa, Sex, dragoste şi creuzetul plăcerii.

P.S. Titlul acestei postări este al unui subcapitol din carte. 

"Lumea se chinuie rău de tot în căutarea fericirii" (Răzvan Exarhu)

Nu stiu de ce, dar azi m-am trezit mai răzbunător decât ieri, mai răzbunător pe societatea asta de consum. Ce dacă azi nu se mai consumă ca în vremurile bune, eu am rămas cu pata pusă. Iată ce citeam la ora 7, pregatindu-mă să o duc pe Tania la şcoală - compoziţia savurosă a lui Răzvan Exarhu** (TEXT A), în deplin acord cu patima mea, mereu nestinsă.

Termin de citit şi îmi amintesc de un text care, deşi cu o corectă perspectivă, mi-a creat, ieri, multă urticarie pe creier. Titlul articolului era "Genţile, emblema personalităţii" (Uauuuu!) (TEXT B)


Text A) "Se pare că trebuie să cărăm tot timpul ceva după noi. O sacoşă de lux, o borsetă, un cristal Svarowsky de cinci kile şi nişte carne, de poftă - pentru cazul în care se dă legea trecerii la vegetarianism.

Am văzut că doamnele şi domnişoarele nu se pot ţine deoparte de poşete nici în emisiunile tv, kestie care te poate face să crezi că se fură din ce în ce mai mult şi în mass media.

Lumea se chinuie rău de tot în căutarea fericirii. Dacă s-ar face un montaj cu mutrele clienţilor disperaţi ai unui hypermarket, probabil că am redescoperi farmecul vechilor colecţii din seria: Aflăm de la Miliţie.

Acelaşi lucru se întâmplă şi în zona glamour, unde povara accesoriilor obligatorii, a ţinutelor care te îndeamnă să fugi într-un colţ mai ferit să te scarpini şi a zâmbetului la care s-a renunţat demult aproape peste tot, indiferent de preţ, te fac să înţelegi că există motive serioase să-i invidiezi pe vagabonzi.

Bineînţeles, doar în cazul în care nu sunt nebuni şi nu cară, la fel ca oamenii care vin de la shopping, baloţi cu gunoaie după ei, încercând să-şi adăpostească comorile de poftele imaginare ale celor din jur.

Să umbli relaxat, să nu faci hernie după ce-ţi îndeplineşti dorinţele secrete pare să fie mare lucru în ziua de azi. Iar ideea că tot ceea ce e important e bucuria ta şi că asta trebuie să ai la tine tot timpul, mă face să mă simt atât de bine când îmi înfund mâinile în buzunare, eliberat de poverile aparent obligatorii, şi mă simt de parcă aş sta picior peste picior."

De cealaltă parte a baricadei.

Text B) "Geanta a devenit emblema stilului si personalitatii unei femei. Geanta nu este un simplu accesoriu, ci un simbol al luxului si al statutului social. Insa de unde provine aceasta atentie si promovare excesiva a gentilor de catre marile firme de moda?

Dupa ce au impus geanta ca indicator al statutului, marile firme au mers mai departe si au profitat de dorinta de a iesi in evidenta a oamenilor. Nu mai era suficient sa ai o geanta de linie de la o mare firma de moda, trebuia sa ai un model personalizat sau din colectii limitate. Toate aceste strategii de promovare si marketing sunt strans legate de dorinta oamenilor de a fi deosebiti, de a iesi in evidenta, de a se diferentia de marea masa. Astfel marile case de moda au creat genti tot mai spectaculoase si mai scumpe, care sa satisfaca dorinta de a epata a consumatorului de lux.

(...) Dupa aparitia lui Cindy Crawford la emisiunea lui Oprah Winfrey cu o geanta Zagliani Puffy Bag, vanzarile au crescut imens, celebritatile fiind principala metoda de promovare la care apeleaza cei care vand genti.

Pasiunea femeilor pentru genti si aparitia gentilor statut, recunoscute de toata lumea a inspirat jocuri de tipul „recunoasteti geanta“ in toata lumea."


**P.S. "Exarh" vine de aici  EX'ARH, exarhi, s.m. 1. Comandant al unei unităţi de cavalerie în armata romană. ♦ Guvernator bizantin din Italia si din Africa de nord. 2. (În biserica ortodoxă, în trecut) Demnitate bisericească, superioară aceleia de mitropolit si inferioară aceleia de patriarh, care se conferea, prin delegaţie, de către patriarhia din Constantinopol; persoană care deţinea această demnitate. 3. Organ de inspecţie si de control al mănăstirilor dintr-o eparhie; arhiereu din acest organ. [Pr.: eg-zarh] - Din ngr. 'ixarhos.