"Burghezul gentilom" la Naţionalul bucureştean

Eu adorm cel mai bine pe fundalul sonor al comentariilor fotbalistice transmise la tv. "Burghezul gentilom", în adaptarea semnată de Ruxandra Hagiu şi Iustina Croitoru şi regizată de Petrică Ionescu, a fost cam ca un meci de fotbal: cu momente mai bune şi cu o grămadă de ratari spectaculoase. 
În primul rând, poate, dacă stăteai în primul rând, aveai şansa să auzi tot ce se vorbeşte pe scenă. Acustica sălii - proastă. Peste acest detaliu mulţi, cred eu, au trecut fără mari probleme, pentru că decorurile, impresionante, îţi luau ochii. Dar, ce păcat, ambalajul (în care includ şi costumele reuşite) nu fac ciocolata mai gustoasă. 
Cântăreţi şi dansatori numeroşi se înghesuiau pe scena Naţionalului mult prea mică pentru asemenea intenţie. De fapt, totul a fost prea mic pentru o aşa de mare intenţie care a inclus glumiţe răsuflate într-un (meta-) text, dansatori dând obosiţi şi plictisiţi din mână la capăt de rând, trimiteri la societatea românească contemporană dar şi la cultura modernă, revenire la textul original, erotism din greu (cu precădere într-un inepuizabil personaj - o pisică lascivă şi, parcă, uşor gravidă, sau cel puţin aşa arăta), muzică de toate genurile (asta a sunat destul de bine!),  vulgaritate fără miză, momente de revistă peste momente de teatru în formă clasică...
Recunosc, nu am mai văzut aşa ceva. Nu am mai văzut o asemenea propunere în care spectatorul să fie chemat la jocul dintre de 2-3 personaje (unde, repet, auzeai 50% din replici), pentru ca în repriza următoare să cuprindă un tablou mare şi aglomerat, rupător de ritm narativ, de sens al textului şi de stare a percepţiei.
Cam asta ar fi la nivel general.
Actorii se pierd în această ciorbă. Cu o singură şi mare excepţie: Victor Rebengiuc. El reuşeşte să scoată personajul său (Monsieur Jourdain/Domnul Jurdanescu) din aglomeraţia scenei şi să îi dea un rost, un piedestal de unde mişcările lui anulează decorul. Reuşite, cât de cât apropiate de a lui Rebengiuc, mai au Cecilia Bârbora (Madame Jourdain/Doamna Jurdanescu) şi Marius Manole (Cleonte/Claudiu). Claudiu Bleonţ - nespectaculos, dar funcţionabil, deci credibil. Maia Morgenstern - excesiv de agitată, în loc să te determine să te concetrezi asupra ei, îşi face rolul în ton cu restul balamucului audio şi video de pe scenă. Rebengiuc, din contră, se opune dezordinii şi invită la un alt rim, pe care, doar tâmpit să fii şi să nu îl accepţi. El este, printr-o simplă comparaţie, o insulă pe care te retragi din calea taifunului acestei superproducţii, când obositoare, când adormitoare.

Cu toate acestea, "Burghezul gentilom" oferă o experienţă interesantă, însă sunt sigur că nu mulţi ar vrea-o repetată.