"Va urez o zi extrem de proasta!"

Iata ce, printr-o intamplare - cum altfel, in aceasta imensitate?- gasesc pe blogul lui Ramaru, un blog mai stilistic si mai vanos decat sutele de prostii care rup topurile prin blogosfera romaneasca, ori jegos-handicapata, ori zaharisit-obosit-obositoare. 

Veti mai vizita, sper, blogul lui, dupa ce veti compara cele 2 texte: A si B (text, care se gaseste pe blogul lui www.cp-b.ro).

A) Blogul de faţă reprezintă un pamflet. Sau nu reprezintă. Habar n-am ce reprezintă. Tot ce ştiu e că e pornit împotriva tuturor personalităţilor de la noi şi aiurea. Există, de-a lungul forumurilor de tot soiul acel tip de user blamat, frustrat şi umoral care împroaşcă de la adăpostul anonimatului pe toată lumea. E învinuit de sociofobie, de marginalizare, de atacuri regizate, socotit un fel de bolnav patologic, suferind adânc de resentimente. Ei bine, eu sunt prototipul acelui forumist.Am toate defectele posibile: sunt prost, imbecil, egoist, urât, mercantil, slab şi inadaptat. Nopţile mă trezesc, dau drumul la computer şi înjur birjăreşte pe forumurile ziarelor, mă risipesc în invective, azvârl cu mâzgă şi rahat peste tot. Sunt cu desăvârşire lipsit de orice calitate şi nu stăpânesc absolut nimic. Sunt parşiv, malonest, dezechilibrat psihic şi mizantrop. Ura pe care o îndrept către ceilalţi e, de fapt, o ură viscerală "de mine însumi". Cel puţin aşa spune psihanaliza, această ştiinţă inutilă care mai mult abrutizează decât însănătoşeşte. Atac pe oricine, la fel de gratuit motiv pentru care vă sfătuiesc să nu puneţi bază pe ce scriu. Nu vă doresc lectură plăcută pentru că vă urăsc, a priori, le fel de ireversibil, ca pe oricare altul. Vă urez o zi extrem de proastă 

Habar n-am cine e acest Ramaru!!

Mica mituire

Vrei, nu vrei, dai spaga. Si aici nu vorbesc de mare spaga. Ai multe motive pentru care dai, asa cum si primitorul le are pe ale lui. Campanii de genul "Nu da spaga!" sunt niste vrajeli inactuale pentru o Romanie prea corupta si saraca sa se imbrace in straiele de tipa cool-intelectuala si inabordabila. Romaniei ii e mai comod sa isi puna ciorapi de plasa si sa isi accepte rolul de prostituata. Asta e, cand totul se vinde, mai bine ai mereu taraba cu tine: sa stie omul ca totul se rezolva cu bani. Amintiti-va de cazurile stresante in care habar nu aveti cat sa dati, stiind ca fara "castigarea bunavointei" nu se poate altfel. Sa nu ne amagim, castigul este de ambele parti. Tu stai linistit ca ai raspuns sistemului, binevoitorul are binele platit corespunzator nivelului sau si momentului. Cand ai cancer, nu mai ai timp sa te gandesti "ba, da' asta cere ca nesimtitul". Nu banul devine problema, ci timpul, de aceea esti in extaz cand afli cat sa dai. 

De fapt, nu neaparat despre asta voiam sa scriu.

Un prieten, bun cunoscator al fenomenului, imi spunea ca omul sarac, deci cu bani putini de dat, a descoperit o tehnica ingenioasa da a cumpara sau rasplati bunavointza. Sunt cazuri in care nu vrea sa primeasca bani  (poate am sa revin la psihologia bolnavului caruia ii e respinsa spaga!!). Desi destinatarul spagii se fereste si evita banii, expeditorul ei, ca intr-o lupta mocnita si penibila, insista: asa a fost invatat de sistem, asa a fost educat de familie. Ce face atunci? Ii apasa bancnotele, cu putere, in palma destinatarului, dupa ce il convinge, din priviri, ca a abandonat lupta si, din glasul cald, ca ii este profund recunoscator (ceea ce e adevarat!). Astfel, printr-o strangere de mana, bine "mestesugita" (mie nu cred ca mi-ar iesi), si multumiri insotite de contact vizual direct, transferul de bani are loc. 

Destinatarul se dezmeticeste cand expeditorul e deja la 2 pasi de el si nu mai poate fi fugarit, prin multimea intuitiva, sa isi primeasca ofranda nedorita inapoi. Bancnotele, strecurate in stransoarea mainii, nu mai sunt simtite. Marginile lor se muleaza in usoara amortire a palmei, stranse de mituitor cu generozitate sau cu scarba pentru compromisul facut. 

Acesta este doar unul dintre actele, in aparentza marunte, pe care personajele - deopotriva vinovate si fericite - le joaca in "mica mituire".