Vindecatorul - Sebastian A. Corn

Dupa “Vulpea”* Hertei Muller si “Locomotiva” lui Danilov, nu ma gandeam o clipa ca am sa dau asa curand peste inca o carte interesanta semnata de un român. Este vorba de “Vindecatorul” - un roman de aventuri, relaxant, cu miez, daca acceptati jocul lui Sebastian A. Corn. Citisem despre autor, era in incadrat in familia S.F.-istilor, insa deloc nu ma mai tragea in ultima vreme “pipota” cititului spre genul asta, care altadata imi umplea zilele si noptile. Cat am devorat cartea, in 2 zile, m-am simtit iar pustan, urmarindu-l pe Winnetou prin paduri sau pe eroii lui Dumas. Uff, bine a fost!


Ideea excelenta a autorului a fost sa imagineze lumea dinainte de aparitia cuvintelor. Si pleaca de la ipoteza lingvistului danez Holger Pendersen, care spune ca in preistorie a existat o singura limba comuna, folosita de toti oamenii. In acest cadru, Krog, personajul central, mut si telepat, porneste in lume, ca trimis al unui preot (vindecator), sa raspandeasca vorba. Pe masura ce inconjoara globul pamantesc, cunoscand tot felul de neamuri/triburi, isi da seama ca el, Krog, era Cel Asteptat, conform unor vechi legende. Salbaticii nu doar ca erau pastratorii de mituri dar le si inventau cu o rapiditate uluitoare, chiar la putin timp dupa ce evenimentul se consumase. Legaturile telepatice sunt stranse nu doar intre neamuri, ci si intre ei si Tatal, descris la inceput (apoi surpriza!) ca un unic zeu, a carui voce le “suna” lor direct in cap. Krog, mare smeker, ii sperie, imitind vocea Tatalui, obtinand de pe urma acestei insusiri foarte multe avantaje, care pe mine m-au dus cu gandul imediat la strategiile folosite de biserici oriunde in lume.

Krog insusi scrie textul cartii, adresandu-se mereu unui destinatar contemporan noua, un utilizator de cuvinte pe care salbaticul ucigas nu le inventase la vremea aceea. “Ucigas”, pentru ca asa il descriau legendele, in fapt el nefiind un asa mare razboinic. In primitiva lume a lui, eroul are un caracter complex, ascuns sub diversele masti pe care si le agata de chip mai mult din pur rationament decat din instinct, cum ne-am fi asteptat sa se petreaca lucrurile acum zeci de mii de ani. Paranteza: fara sa ofensez sau sa intru in polemica, sunt convins ca exact asa au aparut conducatorii in (pre-)istorie si la fel s-a ivit si increderea disperata in fortele divine.

Krog descopera ce schimbari fundamentale provoaca in lume ivirea cuvintelor: femeia subjuga barbatul, oamenii se supun, necesarmente, miturilor si celor care la creeaza, se nasc lupte aprige intre triburi, tradarea si minciuna devin banalitati cotidiene, apar noi obiceiuri. La inceputul “jurnalului”, tanarul Krog e un “neica-nimeni” in tribul sau, inzestrat totusi cu niste puteri fantastice de care nu stie inca sa se foloseasca. Chiar el se singur se considera inferior si nu “se da” la femeia pe care o place, preferand sa isi asume rolul maret pe care istoria i l-a pastrat, acela de a fi trimisul Tatalui pe pamant. Dupa aceea, in timpul calatoriei sale intiatice, ajunge sa se imbete ca porcul, are (fara sa isi explice cum) “sclipiri” homosexuale, se drogheaza, se “melancolizeaza”, tradeaza, minte – ca sa isi pastreze “audienta”, are ganduri de suicid. Krog e un amestec de Ulise, Columb si, evident, Isus.

Limba mintii” inseamna de fapt telepatia, singurul fel in care preistoricii lui Corn comunicau, si astfel nu putea sa se minta unii pe altii. Dragostea e cam ruda cu prostia: “se placusera atat de mult unul pe celalalt incat ajunsesera doi prosti”. Moartea e “umbra”, iar amenintarea devine: “o sa te dau umbrei”. Cuvinetele moarte = cuvintele abstracte. Cuvintele vii=cuvintele concrete. Exista cuvinte nerostite care sunt notate chiar asa – [cuvant secret]. Moru, vraciul care-l trimite in lume se gandeste la “cheag” care sa fie in loc de vorba “cuvant”, cea care sa uneasca oamenii, intr-o subtila abordare peste care se trece foarte repede in carte. Krog da pe-afara de mandrie dupa ce scorneste cuvantul “iubita” pentru femeia lui. Expresia “A iesi din vorba cuiva” este asociata unui barbat care respecta intocmai dorinta femeii sale. Mana moale = mana stanga, in vreme ce “mana tare” este mana dreapta. “Barbat” e sinonim cu “om”, femeia nu. :) . Femeie, acolo, aici, vin, iertare, prieten, miscare, singur – sunt doar cateva expresii carora Sebastian A. Corn le inventeaza, eu zic cu multa inteligenta, umor si creativitate, o origine/etimologie.

Cateva citate in plus:

“…Bodona era fericita. Nu stiam acest cuvant, dar il simteam”

“Toti prostii invata vorba si din cauza asta ajunga sa se creada intelepti. Orice dobitoc stie acum sa faca o luntre, si asta numai si numai din cauza cuvintelor”

Iar cu citatul de mai jos voiam sa inchei aceasta scurta (?) recenzie:

“Atunci l-am imbratisat, desi nu era nevoie de asta, dar era un gest scos la iveala de cuvinetele pe care tocmai le rostisem. Pe de alta parte, era un gest care anunta primele seminte ale minciunii noastre in mintile celor care ne priveau. Vorbele nu vor face decat sa creasca minciuna dar, ca sa fiu cinstit, lui Dyas nu-i pasa de asa si nici mie. Treaba mea era sa duc calatatoria la bun sfarsit, caci despre cuvinte aflasem eu dinainte ca erau un rau necesar”

… apoi am gasit, prin notitele luate din acest foarte placut si fluent roman, citatul urmator, caruia ii veti da dreptate cu siguranta si care va va aduce mai aproape de intalnirea cu el. Asa zice Krog catre destinatarul scrierilor lui ce poate fie oricare dintre noi: “in vremurile tale a fi fara vorbe inseamna sa fii aproape mort”.

P.S. Se poate citi si in metrou, rezumandu-te la un anumit palier de interpretare. Aproape pe nesimtite, aventurile lui Krog te duc fluturand vitezist paginile de la una la alta, cu o atenuare, din pacate, a ritmului pe la jumatatea lor.

* Vulpea - “Inca de pe atunci vulpea era vanatorul” de Herta Muller despre care am scris aici

Vindecatorul - Sebastian A. Corn, Editura Cartea Romaneasca, 2008




2 Responses to "Vindecatorul - Sebastian A. Corn"

mofturi de ochelarist says
8 decembrie 2009, 11:13

Rezulta ca e mai bine sa citesti autori noi decat "vechi".

Liviu Drugă says
8 decembrie 2009, 11:25

Stiu si eu. Poate nu e chiar asta concluzia absoluta. Poate eu am avut noroc cu seria asta de carti romanesti din ultima vreme. Am mai citit una, despre care voi scrie in curand, care e cvasi reusita