"Botul" omniprezent al romanilor

Niciodata nu m-am considerat un patriot. N-am simtit niciodata prea limpede ce inseamna asta, desi am citit multe despre patriotismul altora de aici si de aiurea. De cel local am ras, confuz, de cel departat m-am mirat si mai confuz. Prima data cand in mine a tresarit masiv sentimentul conform definitiei din dictionar a fost la Revolutie. Apoi sentimentul a baguit interior la marile sau micile aplauze primite de romani afara, fiindca inauntru, specii inferioare fiind, ne-am uitat bucuria fata de celalalt.

In orice caz, in tara asta niciodata nu am avut nicio tresarire contemporana pentru tara asta, pentru ca suntem o adunatura de haite constituite, haotic si instinctiv, din animale salbatice. Am ajuns la aceasta concluzie azi dimineatza, aducandu-mi aminte cum am ramas socat cand am auzit prima data “La multi ani, de 1 Decembrie” – alta expresie-ham prin care gregarienii isi exprima mai abitir apartenenta la haita organizata, in acest caz, pe sentimentul national.

Vorbele unui popor vorbesc despre mentalitatea lui. Iar noi stralucim de-a dreptul cand utilizam cuvantul “BOT”.

“O luam PESTE BOT”, ca orice animalut, speriat si cu sentimentul inferioritatii, care se pleaca mereu umil in fata altui animal, mai puternic si mai autoritar. O luam peste bot de la soriceii care au fost promovati, din lasitatea si indiferenta noastra, la functia de tigri politicianisti. O luam peste bot de la toate salbaticiunile din institutiile unde acestia invata să mârâie si sa muste dupa cum sefii de haita stau mai aproape sau mai departe de castronul cu mancare.

„O luam LA BOT” – cu acelasi sens de mai sus, dar nu e la fel de violent. „La”-ul implica o agresiune de la un egal in ale salbaticiei, in timp ce „peste” indica, fara indoiala, ca palma, sutul, pumnul vin de sus, acoperind, infundand, dintr-un simplu gest, violent, potentiala opozitie.

„O luam ÎN BOT” – nu conteaza de unde vine, de la un seaman sau de la un superior, accentul cade pe acea parte a animalului cu care acesta comunica si se hraneste. Poate aici ura distrugatoare este cea mai evidenta, caci este vizat organul insusi.

La BOTUL calului” – mereu la repezeala, in picioare, sa bifam ca am facut ceva; sa ne consumam viciile in orice conditii, numai sa le astamparam dracului cumva.

Cu BOTUL pe labe” – se niveleaza totul: comunicarea si hranirea se duc la acelasi nivel cu instrumentele vanatorii si ale deplasarii. Nimic nu e primordial cand esti pus cu botul pe labe. Devii o masa inerta, paralizata, dresata si supusa pana in ultima celula.

Ne lingem pe BOT” – nu avem nici macar satisfactia sa obtinem ultima picatura din troaca, cand restul haitei se uita satula in alta parte; lingem (ca si ranile) propriul bot, dovada ca ne lipseste si eleganta si eficienta. Eleganta la masa si eficienta actiunii hranirii, altfel de ce am mai avea botul murdar? :)

“Ne bagam BOTUL unde nu ne fierbe oala” – nu logica ne conduce acolo, ci instinctul, presupunerea oarba ca acolo, in fiertura altora, ar fi ceva de mancare si pentru noi, bagaciosii.

“Facem / punem BOT” – pe langa incruntare – cel mai intalnit semn al supararii -, romanii au identificat imediat ca, la nervi si la suparare, gura ia forma botului, ca ratiunea dispare si revenim la animalitate (adica la resemnare sau la violenta, la mutenia razbunatoare sau la smiorcaiala stanjenitoare).

“Ne pupam in BOT cu cineva” – aranjamentele duse la umbra tufelor, prin cotloanele barlogului, printre mârâieli şi chiţăituri, dar mereu avand in cap ca, dupa pupatura, sa il muscam pana la sange pe cel pupat, sa-l distrugem pe el si pe haita lui care acum ne terfeleste mandria… pe care am fi putut-o avea.

Si totusi!... Si totusi ma bucur mereu cand un român, lasandu-si blana cu tot cu bot AICI (daca a avut-o vreodata), reuseste ACOLO. Nu stiu cum se face ca aprecierile si izbanda lui/a ei au loc mereu in afara cotetului din care scriu aceste randuri, luandu-mi, iata, de ziua nationala, BOTUL LA PURTARE. :)


P.S. Oricat ar parea de ciudat, sunt unele haite in care animalele se poarta civilizat si politicos,
aproape ca niste oameni - de rand, e adevarat -, dar cu sentimentul rational al realitatii
recuperabilae si al visurilor usor-respirabile. Ham-ham!!! :)


Later edit: Tocmai din State, mi se semnaleaza si sintagma "Te sparg la bot".
Corect! Multumesc, Ciprian!

5 Responses to ""Botul" omniprezent al romanilor"

espritdesmots says
1 decembrie 2009, 16:45

Foarte interesanta constatare. P.s: pe langa conotatiile obisnuite si asemanarea cu dobitoacele care populeaza curtea taranului roman, pe mine folosirea lui bot in exces ma duce cu gandul la animalele din ferma lui Orwell (fara nicio conotatie si conexiune politica).

Liviu Drugă says
1 decembrie 2009, 16:51

Cred ca suntem asa de fascinati de animale si pentru ca nu ne=am departat foarte tare de ele si de aceea le si intelegem... Ma rog, unii dintre noi :)

mofturi de ochelarist says
1 decembrie 2009, 20:37

Interesanta interpretare.Cam dura dar foarte veridica. Imi place si ce spune espritdesmots.

mofturi de ochelarist says
1 decembrie 2009, 21:08

Azi am vazut cum niste boturi animalice s-au infipt in fasolea gratuita. Ce sarbatoare mandra !

Liviu Drugă says
2 decembrie 2009, 20:31

@mofturi de ochelarist Eu cred ca realitatea este mult mai dura decat interpretarea pe care i-o dau eu. :) Iar boturile animalice NUMAI la gratuitati se pun, si cand e vorba de fasole, atractia fatza de troaca calduztza e si mai mare.

Daca o tzinem tot asa, o sa ajunga fasolea mancarea noastra nationala, mai ales ca exista si o asemanare exploziva intre consecintele consumului ei si continutul din capul multora :))