Întru castrarea unora

(un fel de catharsis bloggeristic)

Nu imi place sa conduc masina. Dar imi place (cand sunt nevoit!) sa injur - desi o fac prea rar. Prea des si prea mult cand conduc masina, primul gest, dupa aceea, este sa ma intind in pat – mi se face un somn teribil. Am stiut de la prima secunda, aflat la volan, ca nu sunt facut pentru a ma inghesui intre barele altor masini si intre claxoanele mizerabile ale unor mizerabili prea nervosi. Incerc sa fiu amabil cu toti tampitii si, mai ales, cu tampitele din trafic. Ele, soferitele, sunt niste monstri ai sofatului. Au doar o singura mana, un singur ochi, si ala defect, grumazul imobil si se tem teribil sa foloseasca schimbatorul de viteza - un paradox, daca ne gandim, barbateste, ca maneta aia nenorocita, poate isca amintiri fascinante (pentru cine le are!).

Mi-am dat seama in timp ca neindemanarea de la volan nu are nici o legatura cu prostia de la cap. Dar nici inteligenta din celula nervoasa nu are afinitati obligatorii cu bunul simt de pe sosea. Femeile sunt, by default, cum ziceam, monstruoase la volan, te sperii de ele, le simti cum se reped din toate partile cu ochii inchisi, incapabile de a stabili distante si dimensiuni (in alte cazuri, le aproximeaza din ochi, dovedind o inspaiamantatoare apetenta pentru exactitate).

Dar, cand sub haina barbateasca se ascunde un sofer cu apucaturi feminine, imi vine sa ma dau jos din masina si sa corectez natura prin dislocare, indepartare, sectionare nechirurgicala. Dupa aceea, nimeni nu ii poate reprosa unei proaspete doamne ceva in domeniul soferistic. Firesc, pornirea mea nu e dusa pana la capat nicidata. Pentru ca sunt un adevarat domn, tolerant, care am insa un mare defect: injur. Iar injuratul din masina este nevatamator. Sunt, in aceste cazuri, spectatorul propriilor talazuri verbale revarsate peste cretinul care a gresit elementar, care a orbit brusc, inconstient si jegos.

Exact o asemenea greseala a facut un bou (nu taur!) aseara, virand brusc in fatza mea. N-a mai vrut sa opreasca in spatele masinii de pe partea lui, ca poate boul se grabea, si a tras stanga de volan, chiar in fatza mea. Frana a fost actionata in paralel cu talazurile de care vorbeam mai sus, dar fara sa deschid geamul de la masina mea. De obicei, dupa asta, ajungem in paralel, eu ii arat obrazul, facandu-ma ca am uitat cum secunde mai devreme ii desfrunzeam tot arborele genealogic si gata… Boul devenea om, ridicand din mana a scuze si il iertam.

In cazul de ieri, micul cretin din fiatul albastru de pe calea plevnei a franat usor chiar cand sa ajung in dreptul lui si se prefacea preocupat de praful de pe bord. Sigur ca mai ramasese ceva din arborele lui genealogic neatins de spuma talazului, asa ca am continuat insistand pe aspectele materne ale conflictului. Nu am regretat o clipa iesirea mea, pentru ca la semafor, cand ma chinuiam sa il fac atent ca a fost animal total la faza de mai devreme, fiara, care trebuia castrata pe loc, se mai inghesuie 10 centimetri in bara din fatza si, din cauza unei dube, contactul vizual devine imposibil.

Nu salbaticia idioata a jegosului m-a enervat, ci felul in care s-a prefacut, s-a ascuns, ca o fetitza, incercand, si reusind, sa nu dea fatza cu acuzatorul. Ei bine, boule, consider, in mare mea marinime, ca prin acest post, eu, acuzatorul, te iert, cretinu’ dracului, pentru felul iresponsabil in care ai condus aseara, cand puteam sa te lovesc rau astfel incat ai fi avut toate sansele sa devii o crengutza mica si ofilita in fostul tau arbore genealogic.

P.S. Injuraturile nu sunt de reprodus aici. :))

0 Responses to "Întru castrarea unora"