Baieti de gasca - Dan Lungu



Dupa “Animalul Inimii” (Herta Muller), “Baietii de gasca” ai lui Dan Lungu a venit la fix. Nu am mai citit nimic din acest autor, dar numele lui imi este cunoscut – are ceva carti publicate.

Scurtele proze se citesc usor si se opresc usor, unde vrea cititorul. Subiectele sunt diverse, de la amintirile din perioada comunista (nu comparati cu “Animalul Inimii”), la degringolada postrevolutionara. In materie de stil: simplu, liniar, tine aproape de firul povestirii. Chiar daca il taie ca sa il reinnoade apoi, recompui, comod, intregul ghem. Care ghem, sa o spun direct, nu straluceste niciodata prin “Surpriza!”. Rare sunt cazurile de finaluri “Uaauuu!”. Totul curge conform unei intelegeri pe care o faci de pe la inceput cu autorul, el nu te forteaza, tu nu ceri prea mult.

Si totusi de ce “de pe la inceput”? Pentru ca prima proza este minunata: mi-a amintit de vocea Micului Print - chiar i-am citit fiicei mele aproape in intregime “De vorba cu Sopron”, deschizatoarea volumului. Incursiunea, pe care o reuseste gratios si echilibrat, in imaginarul copiilor nu se repeta.

Echilibrul stilistic ramane in tot restul volumul, prozatorul fiiind unul care arata din prima ca stie sa scrie, ca nu are nici un fel de problema sa umble la vitezele povestirii: sa accelereze, sa franeze si sa dea cu spatele ori de cate ori are chef, fara ca nici unul dintre cititorii urcati in masina “Baietii de gasca” sa simta schimbarile de directie.

Agreabila, chiar si cu umor, dar, inainte de toate, cu o cursivitate respectabila este acest volum “Baietii de gasca”, o lectura usoara, de weekend.

Later edit: Am uitat - lucru important ! - sa zic si de ridicarea din cateva linii a personajelor intr-o atmosfera potrivita fiecaruia.

1 comentarii:

mofturi de ochelarist says
9 noiembrie 2009, 13:53

Am notat.