As good as it gets vs.Whatever works


De vazut, comparativ, “As good as it gets” si “Whatever works”.

In ambele, obsedatii si neadaptatii incearca sa toarne lumea in matricele propriilor conceptii. In ambele, “nebunii”, stapani de stranii tabieturi, rateaza imblanzirea celorlalti, a “sanatosilor”, sfarsind prin a se gudura la picioarele animalului de casa care este “restul lumii” din... S.U.A. James L. Brooks, regizorul lui “As good as it gets”, o face cu umor, elegant, aranjaza pachete consistente de emotie intr-o constructie care nu se clatina nici o clipa. Mi-am dat seama cat de bun e filmul cu Jack Nicholson abia dupa ce am vazut uscaciunea lui Woody Allen, care se agata de acelasi subiect, dintr-o perspectiva, vrea el, mai academica, mai intelectualizata. No shit: inadaptarea poate sa poarte haine diferite, dar, goala, e la fel de hidoasa.

Fara sa fie un mare esec (din punctul meu de vedere), “Whatever works”, te taraste printr-un traseu obositor al unui discurs “teoretizant”, il lasa pe Larry David (co-scenarist la “Seinfeld”) sa fie acelasi, nesurprinzatorul si liniarul personaj din serialul “Curb your enthusiasm”. E drept ca aveam mereu senzatia ca pe Woody Allen il vedeam in toate replicile personajului principal Boris Yellnikoff, ceea ce ar insemna ca Larry David il joaca excelent pe Woody Allen. :)

“As good as it gets” e aproape un basm popular, pe cand “Whatever works” se da mai aproape, cu pasi mici, nedeclarati insa, de un postmodernism stalcit in prea mult schematism si intr-o fuga a replicilor catre ce?... Catre o comedie acceptabila, pe alocuri surprinzatoare, dar care nu se ridica, pe ansamblu, ca stare si concluzie, la tensiunea trairilor si a umorului sanatos din “As good as it gets”.

P.S. Luni (va) povestesc despre o frumusete de film cu copii, neamerican, neeuropean.



4 Responses to "As good as it gets vs.Whatever works"

BORGESIANA says
22 noiembrie 2009, 12:39

astept pana luni :)

nihilistul

o mica observatie...ce ma fascineaza la universul "woodyanllenian" - iar chestia asta se aplica inclusiv in Whatever Works - e un anumit tip de optimism, de speranta, care transpare, paradoxal, din insasi naufragiul personajelor. Toate caracterele construite de autor au parte de cate-o drama ( Boris este - in final - parasit, mama tinerei lui iubite a fost abandonata, tatal, care se re-intoarce, nu mai este acceptat, etc. pentru ca in final - cumva - in ciuda caracterului tragic al existentei, fiecare destin sa se reconfigureze gasind reurse de fericire. Boris se combina cu terapeuta, Melodie cu tanarul pretendent, mama ei isi descopera (spiritual)vocatia de artista si (sexual-corporal) veleitati a la menage trois,in vreme ce tatal are revelatia adevaratei dimensiuni erotice-apetitiva ( si a sensului existential)...devine gay...si tot asa.

Liviu Drugă says
23 noiembrie 2009, 15:25

@borgesiana - e luni! :) Despre Mongolian ping-pong am scris mai sus.

@nihilstul De acord cu optimismul lui Woody Allen in film, eu acuzam :) doar felul rigid in care isi etaleaza demonstratia.

Anonim

INSERT