Tache de Catifea - Stefan Agopian




De mult voiam sa ma intalnesc cu Tache cel de catifea al lui Agopian. Azi am terminat-o. Cu greu am terminat-o. Dan C. Mihailescu si Eugen Negrici o apreciaza tare. Alex Stefanescu, daca nu ma insel, are mari rezerve pe care si le-a exprimat intr-o emisiune tv. Nu stiu ce zic tinerii Paul Cernat si Daniel Cristea-Enache de Stefan Agopian.

Cea mai intalnita sintagma referitoare la carte este “fantezia creatoare”, asa ca eram foarte curios sa vad cum arata fantezia asta. Din pacate, imaginatia lui Agopian doar se arata, nu se si simte. Din nou – daca nu ma insel, Stefanescu acuza scriitura lui Agopian de artificialitate. Asa am resimtit-o si eu. Valuri de fraze lungi, stilizand o lume imaginara, cam in genul psihedelic in care visualurile din winamp transforma mp3-urile in imagini fara “rost” – exagerez un pic. La inceput te captiveaza culorile miscatoare de pe monitor, dar sfarsesc prin a te obosi, asa cum am avut mereu senzatia ca proza, adevarat (prea) catifelata, a romanului se foloseste de stil pentru a ma atrage, psihotic, intr-o poveste firava. Si nu neaparat in subtirimea naratiuni m-am simtit pacalit, ci in efortul de a introduce fantasticul peste tot ca sa motiveze textul – “din cauza asta ma citesti, pentru ca am imaginatie”, parca imi murmura Agopian mereu in ureche.

Jos palaria pentru enorma libertate folosita in construirea de lumi. JOS! JOS! Palaria! Palaria! Totusi, pe mine nu m-au tinut legat de ele, nu m-a convins delirul lor, n-am avut, cum se zice, organ pentru receptarea acestui discurs.

Cu toate acestea… Inceputul promitea enorm si imi si reprosam in gand de ce nu citisem mai de mult cartea. Apoi, totul se inmoaie.

Sunt cateva momente remarcabile, ca stilistica si naratiune, care m-au incantat puternic: cand boierul Lapai vine in petit si ramane o noapte intreaga, calare si nemiscat in ploaie; episodul boierului gras, si el venit in petit, care ramane blocat in usa; sferele facute din carti care plutesc in aer, moliciunea din certitudinile lui Tache, materializarea aerului care ajunge sa fie racait cu unghia, profesorul particular care isi strange singur degetele in usa timp de o ora. Si mai sunt cateva de care nu imi amintesc acum.

Schematismul descrierilor, dezvoltate ca enumerare, m-au secat. N-am simtit nuantele statice: culori, trairi, detalii vestimentare. Or fi fost, dar organul meu receptor, specializat in asa ceva, mi-a fost bruiat, aproape distrus, in acest caz, de tabloul general desenat cu ajutorul unor cuvinte si fraze elastice parand capabile sa se intinda la infinit. In schimb, enumerarile, alipirile brutale, ca intr-un scenariu de film, au fost la loc de mare cinste.

Un stil unic la noi, perfect de acord, un talent remarcabil, dar obositor si frustrant pentru mine, cititorul. Poate oi fi eu de moda prea noua (nici cu Sadoveanu nu m-am impacat prea bine), dar imi place ca spectacolul “fanteziei creatoare” si maiestria scriiturii sa sustina si o poveste care sa ma dea pe spate. Pentru ca de acolo, pe spate fiind, sa pot vedea si mai relaxat stralucirea stelelor (apropo, Agopian exceleaza, placut-obsedant-reconfortant, in surprinderea jocului luminii si al umbrelor, acolo unde te astepti cel mai putin).

Daca mai este unul din familia exploziv-creativa a lui Agopian in literele romanesti, va rog sa mi-l semnalati aici. Multumesc!

5 Responses to "Tache de Catifea - Stefan Agopian"

mofturi de ochelarist says
29 octombrie 2009, 14:07

A trecut ceva timp de cand am citit cartea. Stiu ca am citit-o cu efort – timpul din carte parca nu curgea deloc, dar mi-a placut Tache de catifea. Stilul, mijloacele si fantezia sunt extraordinare. M-am mai gandit la cartea lui Agopian si mi-am dat seama ca meritul extraordinar al prozei sale este tocmai faptul ca se descrie modul cum nu trece timpul; la el in roman timpul este suspendat. Nu stiu ce parere as avea daca as reciti-o acum, dar sunt de aceeasi parere ca prea lipseste povestea. In plus, am citit Fric despre care nu am putut sa-mi fac o opinie favorabila.Din contra. Am scris despre Fric pe blogul meu. Stiu ca Agopian este suparat ca N.Manolescu nu l-a inclus in Istoria lui. De asemenea am mai gasit bloggeri care-l admira mult. In concluzie, este controversat. (www.isuciu.ro fara terminatia blogweb)

Liviu Drugă says
29 octombrie 2009, 14:14

Exact - timpul suspendat. Dar eu nu am gasit nimic in suspendarea asta de care sa ma agat. Imi aduc aminte sigur ca pe un site am descoperit un fan al lui Agopian care il declara cel mai mare romancier roman in viata. Ceea ce mi se pare cam fanatism... pe fatza si... pe dos. Insa, cum bine ziceai, ramane controversat.

bucharestian says
4 ianuarie 2010, 17:49

Doua scurte observatii: "tanarul" D.C.Enache este unul dintre cei mai mari sustinatori ai lui Agopian, mai ales pentru ca are in spate si Poliromul. Daca te uiti pe editia de opere complete Agopian, vezi ca sunt editate de el.
A doua la mana, Manolescu l-a inclus in Istoria lui, fara sa-si updateze insa cronica. Pana la urma, o cronica destul de pozitiva. Cam acelasi lucru critica si el, lipsa de substanta epica.
Apoi, poate ca stilul elipsoidal al lui Agopian actioneaza ca o iluzie optica, si de asta nu vedeti firul epic, care exista, este bun, si care, daca este privit dincolo de stil, este foarte nostim in sine.

Adrian Haidu

Liviu Drugă says
5 ianuarie 2010, 08:45

@bucharestian Da, am vazut si eu ca D.C. Enache e editorul operelor complete. Cronica lui Manolescu nu o stiu, insa ma bucur ca a l-a "vazut" la fel ca mine.
Referitor la firul epic: eu nu am zis ca nu exista, ci doar ca se scamoshaza prea des si nu ramane constant la inaltimi de care s-a dovedit in stare.
De acord cu notiunea de "nostim" adusa de tine, daca ai vrut sa subliniezi acel soi de umor bland cu care isi trateaza personajele Agopian.

Radu Botta says
12 mai 2012, 17:58

referitor la insemnari din Sodoma, check this out.