Piticul - Pär Lagerkvist



Piticul de Pär Lagerkvist, Humanitas, 2003.

Piticul lui Lagerkvist isi traieste viata si o compara cu a celorlalti, intr-un oras-cetate (mai curand Florenta decat Milano, dupa parerea mea) din vremea Renasterii secolului 15. Unul dintre personaje, Bernardo, este modelat, evident, dupa Da Vinci, in vreme ce Printul ar putea fi inspirat de Cesare Borgia. Locurile si perioada mai putin conteaza, iar cei care nu se prind de aceste detalii tot vor avea parte de satisfactia lecturii. Totusi, un detaliu de acest gen merita subliniat: se arunca o ipoteza despre cine a fost Mona Lisa lui Da Vinci si de unde are ea vine surasul ei enigmatic.

Suedezul autor il pune pe acest pitic “de curte” sa isi noteze intr-un jurnal perceptia celui din urma asupra lumii. Piticania este constient ca reprezinta o exceptie si, ca o consecinta fireasca (a autorului si a oamenilor normali) intruchipeaza fiara, animalul dresat care poate ataca oricand, si chiar ataca. Nimic din ceea ce se inscrie in sfera umanului nu ii este inteles pe deplin, de unde si dispretul Micului manifestat pentru Iubire, Pace, Cuget etc (“Oamenii sunt atat de ciudati. Si n-am sa inteleg niciodata nimic despre cum se iubesc unii pe altii”, “Iubirea e intotdeauna respingatoare”).

In schimb, adora tot ce este animalic, impulsiv: crima, aroganta, razboiul (“Ce eliberare sufleteasca si trupeasca sa iei parte la un razboi. Parca esti alt om. Niciodata nu am fost mai in apele mele ca acum. Respir usor, ma misc usor. Parca plutesc”)

Si totusi, din repulsia lui fata de oameni (“imi pare rau ca am ucis un pitic, as fi vrut sa fie un om, pentru ca pe ei, oamenii, ii urasc eu”) intelegi nasterea Raului. Exclus din Normalitate, vazut si, mai ales analizat, ca pe un ciudat, Piticul se razbuna (cu precadere in gand) pe pionii principali ai Curtii, cu atat mai mult cu cat el cunoaste, apropiat fiind de ei, slabiciunile tututor.

Ii este scarba de firescul traiului la curte, insa exulta odata cu pornirea razboiului. Din scrisul lui descoperi analiza taioasa a unei epoci, initial dedicata artei si discutiilor de tot felul, care sfarsese prin a putrezi (si la propriu) dupa conflictul armat.

“Cine are cea mai mica idee cine sunt eu? Ferice de ei ca nici nu le trece prin cap. Pentru ca, daca ar sti, s-ar inspaimanta. Dacă ar sti, zambetele le-ar pali si buzele s-ar ofili, s-ar usca pentru totdeauna” scrie mica monstruozitate despre sine si mare dreptate are, pentru ca nu se petrece nici un mare eveniment la curte in care el sa nu fie, deseori nestiut, implicat. Cu toate acestea, faptele nu acopera nici pe departe rautatea, scarba, pornirile ucigase, ascunse in gandurile sale.

Hidoasa si orgolioasa vietate renascentista (doar pune omul in prim-planul preocuparilor sale, nu?) are o si mare calitate… Ba nu, doua: e rabdator, stiind ca firii umane ii e de ajuns doar un branci spre a se autodistruge si… ii place sa scrie, ca martor al istoriei. Interesanta observatia lui, la un moment dat: “Am schimbat creionul cu sabia”.

Dupa ce repulsiile lui iti provoaca la randul tau repulsie, accepti imediat (poate rusinat?) ca Piticul are dreptate de cele mai multe ori. Oamenii sunt, inevitabil, si asa: rai, mincinosi, prefacuti, curvari, razbunatori, indiferenti, ingamfati…

Mi-a placut mult aceasta carte de 200 de pagini, scrisa simplu si dens, care impune un ritm lent, parca obligand cititorul sa gandeasca bine inainte de a trece la urmatoarea acuza pe care Piticul o aduce Omenirii.

In incheiere, ma intreb si eu, ca omul normal, la ce s-o fi gandit Pär Fabian Lagerkvist, in timp ce primea premiul Nobel pentru Literatura in 1951, dupa ce in 1944 scria in “Piticul” asta: “Femeilor le plac intotdeauna barbatii prosti si neinsemnati, pentru ca seamana cel mai bine cu ele” sau asta: “Daca eu as avea par in alta parte decat in cap, singurul loc unde trebuie sa ii creasca par omului, as muri de rusine”? :)))

P.S. 1: “Baraba” se pare ca este considerata cea mai buna carte a lui Lagerkvist, tradusa la Humanitas, pe care vreau sa o citesc si eu pana la sfarsitul acestui an. A si fost ecranizata.

P.S. 2. Atentie: Romanul nu contine dialoguri! :))))

0 Responses to "Piticul - Pär Lagerkvist"