Nimic nou aici pentru inca o săptămână

Nu o să mai trec pe la blog încă o săptămână, cel puţin. Sunt cu tatăl meu la spital, zilnic, de o săptămână şi (cine ştie cât) va mai dura.
Acest mesaj este destinat aproape in exclusivitate celor puţini care mă vizitează aici zilnic.
Sănătate vă doresc tuturor, căci toate lumile şi liniştile, şi valorile, şi scurgerile de timp, şi iubirile, şi patimile, şi anti-patimile se amestescă distrugător, când ea nu mai este.
Aveţi grijă de voi şi de cei dragi vouă. Şi dacă ei nu înţeleg răul pe care şi-l fac singuri, recurgeţi la violenţă, dacă e cazul, pentru ca ei să renunţe la prostiile pe care le fac. Mai bine ajungeţi voi arestaţi decât să ajungă cei apropiaţi vouă în spital. Poate nu sunt destul de coerent, dar sunt sigur că înţelegeţi ce vreau să spun...

N-am mai scris de 2 săptămâni

N-am mai scris de mult, cred că se fac 2 săptămâni. Am încercat de câteva ori, iar ultima dată, când eram aproape sigur că odihna se va întâlni cu inspiratia, (care tropăia în spume şi între tâmple) se porni, zvăpăiată, nunta mare-n cartier, de boxele puternice împingeau până la mine live-ul lăutarilor, altminteri talentaţi.

Ok, sunt, in primul rând, furios rău pe mine şi, apoi, pe situaţiile (obiective?) care au ca rezultat depărtarea mea de scris.

Există şi un lucru bun adus de distanţele astea apărute între mine şi text – le văd mai limpede lipsurile şi exagerările stilistice. Sunt, pe de altă parte, convins că, ţinând-o tot aşa cu simţul auto-critic, o să termin la sulivară, chiar şi după ce, la nivel de “poveste”, totul va fi terminat.

Dacă nu scriu, asta nu înseamă şi că nu mă gândesc la aventurile lui Gelu. Grăsunul meu personaj e părăsit în două episoade pe care nu le-am terminat şi în alte câteva încheiate. În momentele de tihnă, mă tot întreb: dacă e destul de bine conturat, dacă e bine să îl las mai schematic ca să contrasteze cu însuşirile şi acţiunile stranii pe care le face, accentul căzând pe evenimente, dacă să îl fac mai şmeker decât a ieşit până acum, dacă e să îl îndrăgostesc de vreo femeiuşcă sau să îl păstrez distant în cercul său „strâmt asemenei unui geniu conştient de rolul său aparte.

Nu reuşesc să mă decid dacă e mai bine să înmulţesc nivele de interpretare prin referinţe culturale ascunse, decriptabile doar de cei care ştiu, sau să simplific înţelegerea pentru toată lumea, explicând aluzia/”trimiterea” în momentul apariţiei ei. Cum nu sunt un fan al “turmei”, probabil că o să las locuri în care vor ajunge doar cei iniţiaţi.

Mai mult, am de gând să strecor un fel de coduri care, odată descifrate, să sporească nuanţele mesajului sau să aducă chiar unele noi, poate chiar fără legatură cu ce se petrece în carte. Nu ştiu exact cum am să fac asta, dar ideea de a crea un text codat, un „supratext” din datele expuse în roman, o am de cel puţin 10 ani. Nu ştiu cum s-a născut ea, dar sunt sigur că ar aduce satisfacţii în plus cititorului care nu ar fi doar martorul unor aventuri, ci si un căutător-descifrator. Ştiu că poate nu aţi înţeles prea clar, dar... intenţia contează. De data asta, sintagma “intenţia contează” se potriveşte perfect, nu ca atunci când se foloseşte pentru a scuza un rateu. Chiar asta e intenţia mea şi doar ea contează... :)) Ok, contează şi intenţia cititorului de a căuta.

Apropo de cititor! Am scris acest text dintr-o oarecare jenă (deci şi din respect!) pentru acei extrem de câţiva (!) oamenii, necunoscuţi mie, care au intrat aproape zilnic pe blog în ultimele 2 săptămâni şi nu au găsit nimic nou.

P.S. Important: am citit 2 cărţi: Împăratul muştelor, din care, previzibilă cum e, nu am înţeles de ce e aşa aclamată, şi N-are momentan titlu, al lui Mihnea Rudoiu, care m-a distrat şi m-ar fi impresionat şi mai mult dacă ar fi fost fără anumite pasaje, care parazitează atmosfera generală (poate voi scrie mai multe despre carte în septembrie). E "important" pentru că, mai acu' ceva vreme scriam AICI aşa " În primul rând, nu am mai citit un rând scris de altii prin cărţi tipărite, de când (incerc să) scriu constant la roman.