Recomandare audio de weekend (13)

Rebecca Pidgeon

Când toata lumea chiuia in jurul lui, Băciuţu, adică marele sunetist si extraordinaul om Cristian Tarnovetchi, se concetra la muzica din căştile lui. După ce am ascultat, l-am înţeles. Era Rebecca Pidgeon, cântâreaţa şi actriţa Peste câteva zile aveam şi eu CD-ul cu The Raven, cel mai apreciat album al ei.

Pe lângă această recomandare de weekend, îmi permit, că tot sunt stăpânul absolut al acestui blog, să îi dedic acest post lui Băciuţu, pe care nu l-am mai văzut de mulţi ani, şi memorabilei perioade petrecută în paranghelii şi haioşenii.

Audiţie inteligentă!



Rebecca Pidgeon-Spanish Harlem
Asculta mai multe audio Muzica


În ce condiţii (exterioare) scriu cel mai bine

Mă ţin de promisiune, cum se vede treaba, şi, pentru puţinii curioşi, mă descriu pe dinafara, atunci când scriu.

Pentru momentele in care trebuia sa creez texte, pentru publicitate, presă scrisă sau televiziune, nu faceam mare caz de conditii, pentru că, precum in orice alte industrii, trebuia să stai la “strungul” tău si să îţi produci norma, respectând termenul limită, fără să emiţi mari pretenţii. Chiar şi aşa, pentru „lucrările migăloase, care se cereau finalizate în timp foarte scurt, încercam să îmi găsesc un loc liniştit. Am reuşit performaţe şi în spaţii gălăgioase foarte, cu înjurături urlate şi cu uşi izbite violent, însă ele au fost nişte excepţii.

Astfel, ajung la linişte. Am încercat cu muzici de tot felul, familiare şi noutăţi, în surdină sau nu, clasică sau electro, toate s-au dovedit perturbatoare. Vara aceasta, de pe un cablu de telefon, m-a distrus psihic :)) o vrăbiuţă care, de fiecare dată când ieşeam să scriu în curte, ea începea (sau continua) să ciripească neîntrerupt. Mi se părea că era ca o alarmă de maşină chelăcăind non-stop. Sincer, câteva secunde, după 3 zile de ciripeală stridentă, m-am gândit cum să o extermin. Imediat, mi-am dat seama ca eram un bou şi că nu merita biata păsărică (vă imaginaţi glumele prietenilor mei, pornind de la acest cuvânt) să piară din cauza derapărilor mele psiho-pupu... Impresionat totodată de puterea watt-ilor ieşită din boţul acela de carne împăiată, mi-a venit la un moment dat ideea să leg o sfoară de cablul de telefon pe care stătea păsărica mamii ei !!!, să o trag câţiva metri până la masa unde scriam şi, prin smucire, să fac megafonul să zboare de pe cablu, când îşi începea recitalul obsedant de liniar şi lipsit de creativitate. Totuşi, avea ceva creativitate şi, probabil, chiar un dezvoltat instinct al pericolului şi al scenei, pentru că de a doua zi, păsărica a început să zbiere de sub un colţ al casei vecinului, dintr-un cuib încropit la repezeală. Am aruncat, transpirând de nervi, de câteva ori cu pixuri şi caiete după ea, înainte de renunţa definitiv. M-am întors, de câteva zile, la masa din curte pentru că, după torenţialele ploi de săptămâna trecută, nu am mai auzit fiara. Să se fi înecat mica trompetă?

Mă autoabsorb atât de mult în actul scrisului, când e linişte în jurul meu, încât de câteva ori m-am speriat serios. Cel mai haios (în aparenţă, aş zice) eveniment de acest tip a fost când, chinuindu-mă îndelung să descriu, săptămâna trecută, zborul sincron al unor gândaci într-un apartament, am tresărit puternic, sărind cu tot cu scaun la un metru de masă, când Tania a făcut un scurt “click” cu pixul, lângă mine. Să îmi faci o programare Maria la tine la spital? :))

Din 15 în 15 minute mă ridic de la laptop să merg la baie, unde mă spăl pe mâini. Am obsesia mâinilor spălate, curate, netranspirate. Da, ştiu că e o boală, dar nu una periculoasă :)

Nu pot să creez dacă e prea cald sau, mai ales, dacă e frig.

Mişc ecranul laptopul înainte şi înapoi, în funcţie de cum apropii sau depărtez de mine instrumentul.

Picioarele, stând pe scaun la masa de scris, trebuie să fie flexate la un unghi mai mic de 90 de grade, altfel am o senzaţie de disconfort, de parcă ar trebui să mă ridic şi să plec în secunda următoare.

Prefer să scriu cu fonturi fără serife, liniuţele din marginile literelor râcâindu-mi slab dar constant învelişul vizual. De un an-doi, sunt pe „eurostile” şi mi-e bine. Din păcate, am diacritice doar pentru scârbosul şi slinosul, pentru păianjenul ăsta fleşcăit de times new roman”.

Pe vremuri, acum mulţi ani, ţineam, uneori, un pahar de whisky lângă laptop, să-mi ung inspiraţia, când nu reuşea să treacă de vreun cuvânt sau imagine. Mai recent, găsisem în ţuiculiţă, adunată în păhărelul mic de sticlă, un ajutor, odată la câteva zile. Din păcate, ritmul (nesănătos) de viaţă solicitat de creierul meu nu a corespuns cu ritmul acceptat de ficatul meu şi, foarte recent, nenea doctorul a zis că, dacă nu vreau să fac buba şi mai mare, să îmi caut de ajutor în alte părţi. A trebuit să îl ascult, autoimpunând-mi un chinuitor şi cretinizant regim, care mi-a dat peste cap tot ceea ce credeam eu despre traiul oamenilor... vii. Doar în amintire (nu foarte depărtată!!!) mi-au rămas fumul de ţigară mixat cu gustul de cafea, ambele însoţite de relaxantul gest al mâinii, în a cărei mişcare lentă sau agitată, mi se elibera, salvator, toată tensiunea din creier. Vai, ce vremuri! :))

Cu toate astea, lipsa toxinelor se... simte. Parcă-s oleacă mai vioi: scot un timp mai bun când mă duc, dimineaţa, să iau pâine de la chioşc… :P

Azi m-am întâlnit cu personajele pe care mi le-am imaginat acum 3 ani


Azi fictiunea din capul meu s-a intalnit cu realitatea din supermarket.

Un cuplu de pensionari tocmai isi cumparasera un teanc de ziare gen can-can, libertatea de weekend, toate cu poze ale “vedetelor”, mai mult sau mai putin dezbracate. Aveau stil cei doi, un aer venit dintr-o alta lume, deloc potrivit cu brambureala si “abureala” din Carrefour. Se miscau incet, neatenti la ceea ce era in preajma. Emanau nu doar un respect, oarecum inexplicabil pentru mine, fata de restul lumilor, ci si unul reciproc: fiecare pentru celalalt. Nu mai spun de respectul de sine pe care amandoi si-l purtau cu gratie pe culoarele supermarketului. Tot aerul si eleganta lor retinuta contrasta puternic cu ziarele pe care el le cara, deloc stangaci, la piept. Era evident ca ziarele nu erau doar pentru el…

Ma uitam la cei doi si nu imi venea sa cred… Chiar am blocat intrarea in Inmedio, intepenind in spatiul mic dintre casa si stand…

Ei erau, in carne si oase, eroii din romanul meu, EXACT asa cum mi i-am imaginat, prima data acum 3 ani. Tanti Tanţa şi Nea Tase parca iesisera din documentul meu word, fara sa imi ceara voie, si interpretau exact scena pe care o programasem (printre altele) la scris pentru aceast sfarsit de saptamana. Si, colacel peste pupăzel, nici nu mă băgau în seamă... Erau de capul lor, plecati, incognito, la cumparaturi, de la etajul 8 al blocului din Marele Oraş, exact ca in romanul la care lucrez...

Mi-am privit personajele cu drag, aproape ca voiam sa fug să ii vad si din faţă. M-am multumit doar cu profilul bărbatului şi cu gestul tandru al femeii, identic deja descris in carte, prin care Tanti Tanţa isi lua de braţ, ca o mângâiere, eternul partener de viaţă, pe Nea Tase. I-am mai urmărit cateva secunde până s-au pierdut, pâţ-pâş, in aglomeratia trecatorilor.

Puteţi să nu mă credeţi, dar abia aşteptam să mă întorc să îi reîntâlnesc între literele wordului, unde cei doi îl păzesc pe Gelu, ca acesta să îşi poată duce la capăt incredibila şi fantastica lui sarcină. Din pacate, intâlnirea cu cei doi nu a avut loc asa de repede.

Daca aceasta intamplare nu este doar o coincidenta si daca lumea imaginata de mine va continua sa intre in cea pe care o trăiesc, veti sti de ce acest blog si-a intrerupt activitatea si straniul “Concert in Si Bemol pentru Câinele Pământului” nu a ajuns la final… :)


Hai să vă mai zic cum stau cu scrisul la roman (2)


(O saptamana fara internet. Inca nu se stie cand se va remedia problema. Domnii si domnisoarele de la telefonul pentru clienti RDS/RCS sunt de o verzica incredibila cand e vorba sa dea o informatie clara. Le-am si zis, dupa nenumarate termene ratate (de ei), ca prefer sa mi se spuna “nu stim”, decat “maine dimineata” sau “in cursul zilei de azi”… Am avut o saptamana de grele antrenamente la injuraturi deloc usoare… )

Cred ca nu are nici o legatura cu mailurile citite pe telefon, dar, pentru romanul la care scriu, nu a fost o saptamana prea buna. Una dintre imaginile principale ale actiunii, pe care o aveam in cap inca de acum 3 ani, cand am inceput sa scriu scenariul (si tot atunci abandonat), devenit acum roman, nu s-a legat deloc asa cum voiam. A fost o mare si dizgratioasa surpriza! Deja sunt la a 3 forma si nu sunt inca multumit. E un pic mai bine, dar…

De aici am tras niste concluzii, care existau, firave, de mai multa vreme. 1) Nu e bine sa imi imaginez in detaliu vreo scena, inainte sa o scriu. E ca si cum m-as uita in fiecare zi la un tablou si apoi sa il prezint extaziat in fata unui public. E inuman! Este si riscant, pe de alta parte, sa mergi orbeste. Dar este incantator sa fii primul spectator al propriei imaginatii in desfasurare. Desi proza, caile de acces spre creatie, la mine, sunt mai aproape de cele ale poeziei. 2) Nu pot sa inaintez cu gandul ca o sa revin eu si o sa lustruiesc stilistic fragmentul mai tarziu, doar de dragul avansarii cu actiunea. Am deja destule pasaje “nemuncite”, dar ele au macar atmosfera pe care o doream. Cand nici starea generala nu e cum imi doresc, se instaleaza o nashparleala uriasa: nervi la greu! (cum mai ziceam, uneori sunt “in bulan”, alteori sunt cu tarnacopul in mina de sare) 3) Scriu pentru mine! Imi imaginez, cand scriu, incantarea acelor cititori potentiali care imi seamana si, in acelsi timp, respingerea celor care sunt mai “domoliti”, care nu vor vedea cu ochi buni imaginatia impinsa “nebuneste” la extreme. Scriu ceva ce mi-as dori sa citesc. Iar asa ceva chiar nu am citit niciodata. De aici, si bucuria cand, dintre randuri, iese ori ideea asteptata, ori o surpriza placuta.

Sa zicem ca dupa aceasta postare ma simt “in bulan” si trebuie sa verific daca am dreptate. Afara ploua extraordinar, iar temperatura este excelenta. Poate mi-ar trebui niste tigari? :) Despre conditiile in care scriu cel mai bine, data viitoare, imediat dupa ce meseriasii de la RDS/RCS se vor descurca in cabluri si semnale si vor lasa netul sa ajunga si in laptopul meu... :)