CASA, povestire de Paul Sârbu (1)

Despre talentatul scriitor Paul Sârbu am mai scris aici. Straniile personaje şi întâmplări din cărţile sale se trag din straniile personaje şi întâmplări de care doar auzi, când mergi în Deltă. Iar, dacă te duci ca un turism coclit să plângi după confortul aerului condiţionat şi drumurile asfaltate, nu ai nici o şansă să miroşi măcar lumea tragică şi magică, uitată prin stufărişul deltei.  

Căutând pe net Paul Sârbu”, iată ce am găsit pe un blog, despre acest om, aşa cum era văzut de elevii săi în urmă cu mai mult de 20 de ani.

În Letea am făcut clasele I-IV cu un învăţător pe nume Sirbu Paul. Sambata, cand era vremea frumoasa, nu prea faceam ore, ne ducea in padure si ne invata sa desenam! Mutata la oras, cand am facut primul meu desen (cum am vazut eu satul in amurg cand ma intorceam cu bunica de la taiat de papura!) colegii au ras de mine! Chiar nu voiam sa mai prezint tema profesorului. Dar am fost foarte mandra cand m-a intrebat: “Unde ai invatat sa PICTEZI?”. I-am raspuns ca asa desenam noi la scoala! A fost foarte mirat ca acolo se poate intampla asa ceva. Cand nu se putea merge la padure ne citea. Avea o putere supranaturala fantastica asupra noastra:cand termina de citit noi parca ne trezeam din hipnoza! Nu se auzea nici musca in clasa! Asa ne-a starnit si noua curiozitatea sa citim! Invatatorul s-a stabilit in Letea si acum are si niste carti publicate! Un invatator cum numai in carti poti intalni! Unii il credeau putin ciudat! Atunci era foarte tanar. Eu am plecat din sat in 1983!

Paul Sârbu, în continuare profesor la şcoala din Letea, a publicat până acumPoeme, Editura Macarie (1994), Poeme Alese, Editura Macarie (1996), Povestiri din Delta Dunării, Editura Eminescu (1997), Moartea în Deltă – povestiri, Editura Ex Ponto (2002), Samka – roman, Editura Criterion Publishing Norcross, SUA (2003), Dincolo de lume, Editura Ex Ponto (2008).

Mă onorează publicarea (în premieră!) pe acest blog a celei mai recente povestiri semnată de domnia sa. Aveţi răbdare cu textul - cam lung pentru un blog, ştiu - iar, la capătul lecturii, vă veţi bucura sigur că aţi cunoscut o lume sălbatică şi cvasi-ireală, povestită cu forţă şi detaliu de un "meseriaş" al locului, singurul scriitor trăitor în Delta Dunării de azi, Paul Sârbu.

"CASA", povestire de Paul Sârbu

(partea 1)

         Sinica veni în satul nostru să se mărite. Trase la Marusia, rudă cu ea, care are şi renume de peţitoare. Aceasta avea una dintre cele mai coşcovite cocioabe, plină de igrasie, ajunsă astfel în urma unui trăsnet care-i arsese acoperişul, pe care-l ridică mai târziu, după ploile toamnei, cu stuf adunat din mila sătenilor. (Lumea spuse că Sfântul Ilie trăsnise,,ciorticii ” ce sălăşluiau acolo).

        Aşa că peţitoarea o puse în astă primăvară pe viitoarea mireasă la muncă. Sinica fuse văzută zilnic spălând într-o albie de lemn în bătătură, preşuri, carpete, haine, toate zdrenţele din casa Marusiei. Apoi, lumea o zări făcând ceamur pe care-l bătători cu picioarele ei frumoase, de fecioară, ţinându-şi poalele rochiei ridicate, şi apoi lipind pereţii plini de igrasie ai gazdei, care nu avusese până atunci,,slugi” în viaţa ei, şi care muncea cu ziua pe la alţii. Casa Marusiei arătă, în scurt timp, spoită cu lut amestecat cu balegă de cal, văruită, vopsită, mirosind a curăţenie, ba şi cu ghiocei şi zambile răsărite în straturi îngrijite. Apoi, Sinica fu observată săpând grădina şi punând răzoare de zarzavaturi, semănând, prăşind via.

        Sinica era frumoasă, subţire, cu părul bălai ca para coaptă şi părea că rabdă toate caznele, trebăluind chiar cu voioşie, stârnind invidia vecinilor, care o acuzau pe Marusia că o chinuie prea mult pe biata copilă. Se mai spunea că necazurile îndurate la maică-sa, în satul din care venise erau cu mult mai grele, că mamă-sa, Parasca, fusese batjocorită de tot satul pentru că n-avea casă, locuind pe rând la diferiţi puşcăriaşi care mai întâi o primeau la ei, apoi o băteau de-a băgau în spital sau chiar în sanatoriu. Aşa că, împlinind nici şaisprezece ani, Sinica fugise la Marusia, o rudă îndepărtată din mijlocul deltei, cu gând să scape din acel calvar şi să-şi întemeieze ea însăşi o familie, să aibă o casă – mai presus de toate o casă a ei !-, căci, gândea că numai lipsa unei case o făcuse pe mama ei să trăiască în concubinaj cu toţi ,,penalii” din sat. Sinica îndurase toate aceste nenorociri şi umblase cu mamă-sa de mână ,,din tată-n tată”, unii dintre aceşti taţi vitregi încercând s-o siluiască de mică. Casa era o idee fixă în mintea Sinicăi.

        Nu se ştia dacă toate aceste zvonuri erau întru totul adevărate, dar lumea începu s-o căinezee pe viitoarea mireasă, văzând cum robotea toată ziua la Marusia, pe care,, o scosese din mocirlă”. Dar, totodată îşi făcu o bună faimă de gospodină – şi peţitorii nu întârziară să apară.

        Nu avu decât să se gândească bine pe care îl alege, dar asta nu depindea doar de voinţa ei !

        Îi intră în suflet un flăcău înstărit, cu părul cârlionţat, auriu, ca-n poveşti, Hubati, dar părinţii acestuia, gospodari aşezaţi, nu-l lăsară s-o ia, din cauza veştilor ce veniră din satul ei. Apoi voi să ia pe un altul, sărac şi orfan, doar cu o casă moştenită. Chipul acestuia, rotund şi senin ca o lună plină, îi bântuiau somnul. Vaniuşa se îndrăgosti şi el de ea aşa de tare, încât într-o noapte voi s-o fure, s-o ia cu forţa şi s-o ducă la el. Văzând că fata se împotriveşte, flăcăul, băut, ca să-şi facă mai mult curaj, se supără şi o strânse de gât în mijlocul drumului, pe la miezul nopţii, gândind că o va duce în cârcă, leşinată, până acasă şi a lui va rămâne toată viaţa. Tocmai atunci apăru, în uliţă, la miezul nopţii, ca din senin, Spati, care o pândea mereu, disperat. Spati răsări ca un salvator, fata crezu că Vaniuşa e violent şi vrea s-o violeze, iar Spati o scăpă din mâinile acestuia !

        Marusia o sfătui să se mărite cu Spati, flăcău tomnatic şi cam ciudat, din satul vecin, despre care se spunea că are o sută de vaci moştenire, acareturi... Pasă-mi-te, Marusia-şi făcu planul să capete şi ea ceva din această „afacere”. Acesta mai fusese însurat cu Hania, căreia-i umpluse toate degetele cu inele de aur, dar, numai după trei zile, fata-şi scosese toate aceste podoabe, i le aruncase-n faţă şi fugise pentru totdeauna, fără să explice cuiva de ce.

        Spati veni de câteva ori acasă la Marusia, încărcat cu bunătăţi, buturi de carne dintr-un viţel fraged, sacrificat anume pentru peţitoare, o paporniţă de brânză, icre, peşte şi câteva sticle cu vin ,,tămâios”.

        O vecină o sfătui pe Sinica să nu se mărite cu Spati, întrucât ,,e nebun la beţie” şi de aceea nu-l luase nimeni până atunci, dar fata gândi că destul trăise în sărăcie, fără casă, şi apoi ,,pe bărbat îl struneşte femeia cum vrea” o povăţui Marusia. Totuşi sta nehotărâtă. Cum pretendentul era grăbit şi gelos şi-i duse peţitoarei destule daruri şi-i mai şi promise altele, Marusia o forţă pe Sinica, spunându-i că „ori se mărită cu Spati, ori pleacă înapoi, în satul ei, de unde venise !”.

        Speriată şi negăsind aşa repede alt flăcău, Sinica se îmbrăcă gros, cu toate hainele pe care le avea, spunându-i Marusiei că-i e frig, deşi era o toamnă călduroasă, şi fugi cu Spati, acasă la acesta.

        Nunta avu loc repede, întrucât vinul se limpezise în butoaie, flăcăul, care umblase cu mamă-sa pe la mănăstiri ,,ca să i se dezlege cununiile” era grăbit, ca şi mireasa care se săturase să stea pe capul Marusiei şi să trudească la casă străină. Se strădui să-l convingă pe Spati să facă nunta repede, spunându-i că rămăsese deja grea, să fie sigură că ,,bogătaşul” nu ia pe alta.

        La nunta Sinicăi, nu veniră din partea neamurilor ei, decât Marusia şi mamă-sa, Parasca, înţelegându-se ca acestea să dăruiască, ,,de faţadă”, la masa mare, din banii adunaţi din darul de la alţi nuntaşi, ele fiind prea sărace. Din cauză că întreg cortul, din prelată, în care încăpuse mai tot satul, era plin de străini, Sinica părea mereu plânsă şi nervoasă, se simţea părăsită.

        Dar fosta nevastă de trei zile, a lui Spati, veni şi ea la nuntă şi-i şopti Sinicăi ,,Degeaba are vite ! Poţi să le bagi câte-un stuf în partea dinapoi şi să le umfli până li s-or îndrepta coarnele! Că din ăsta tot nu faci om - e nebun la băutură !”

        Tot satul era curios să vadă mireasa, după obicei. Aşa că soacră-să o trimitea mereu în cort, lângă Spati, în capul mesei, să fie admirată. 

Atunci se întâmplă un incident neaşteptat. Sinica veni, la insistenţele soacră-si şi se aşeză ,,ca la vitrină, s-o vadă toţi”, cum zicea ea. Dar, cum rochia avea un fel de cerc oţelit, atunci când se aşeză mireasa pe bancă, rochia i se ridică în sus, astfel că toţi nuntaşii văzură o clipă pulpele pline şi lenjeria intimă, albă şi dantelată a Sinicăi. Până-şi dădu aceasta seama, zăpăcită, ce se petrece, şi până îşi trase cercul înapoi, care iar se ridică îndată ce-i dădu drumul, până se sculă Sinica în picioare ca să cadă rochia în jos, lumea râse şi se veseli cu mare poftă, aplaudând şi chicotind, ciocnind pahare şi chiuind: ,, Bună bucăţică a găsit Spati ! Fragedă, plinuţă! ” Sinica, indignată, sfeclie de ruşine şi furie, înţelegând veselia nuntaşilor, se aşeză din nou, intenţionat, ba îşi şi desfăcu picioarele întru-un fel obscen, lăsând să i se vadă şi părul pubian cârlionţat şi galben ca aurul, ţipând: ,,Na! Uitaţi-vă! Na, mireasă!! Mai vreţi?!” Bărbaţii rămaseră o clipă cu gura căscată, apoi răspunseră, la întrebarea ei retorică, într-un glas: ,,Daaaa !” După care, în hohotele tuturora, Sinica se ridică şi fugi în casă, plângând de indignare. Îl puse pe Spati, care alergă uluit după ea, să ia un cleşte şi să scoată blestemata de sârmă oţelită care-i ridica poalele-n cap când se aşeza! Dar, în urma ei, petrecăreţii spuseră că ,,Mireasa e nebună !” Auziseră ei că şi mumă-sa fusese internată la balamuc şi li se păru că aşchia nu sărise departe de trunchi! Unele femei observară dintr-o ochire că mireasa e grea şi se desfătară cu această bârfă, bănuind că nu Spati fusese în stare de această ispravă, în timp ce bărbaţii îşi plescăiră limba de plăcere şi ciocniră pahare: ,, Bună, mă, a dracu’!”

Marusia, peţitoarea, ameţită de băutură, bârfea cu venin - mai întâi de invidie, că Sinica luă un bogătan care-i umplu degetele de aur, în timp ce ea era tot săracă şi, din câţi bărbaţi nelegitimi avusese ,,nici unul nu-i pusese pe deget un ineluş”, şi apoi, pentru că era nemulţumită, considerând că Sinica şi Spati nu-i dăruiseră peţitoarei îndeajuns de mult, pentru fericirea pe care le-o înlesnise... Aşa că, Marusia, aprinsă de „rachiul roşu”, începu s-o bârbească şi mai amarnic pe mireasă, spunând că trebuia să se dea numai rachiu alb, întrucât mireasa nu părea a mai fi fată mare, iar trandafirul cel roşu din pieptul miresei, semn al virginităţii, trebuia să fie purtat ,,poate doar în ureche!”. 

4 Responses to "CASA, povestire de Paul Sârbu (1)"

Anonim

MI-AM DAT SEAMA CE INVATATOR BUN AM AVUT ABEA CAND AM PUTUT FACE COMPARATIE CU CEEA CE INVATA COPIII ACUM IN CLASELE I-IV! MAI ALES CU CE BAGAJ DE CUNOSTINTE RAMAN IN URMA CELOR 4 ANI DE SCOALA!
SI INCA CEVA:INVATATORUL NE CUMPARA BOMBOANE SI BISCUITI DIN BANII LUI APROAPE IN FIECARE LUNA, NU CONSIDER CA NE "MITUIA", NI SE PAREA UN GEST FIRESC! EL REUSEA SA NE ATRAGA FOLOSINDU-SE DE CEEA CE-I ERA LA INDEMANA: UNEORI JUCA FOTBAL CU NOI... SAU INTR-O IARNA A TRAS LA SANIE CU NOI PE GHEATA DIN CURTEA SCOLII...INTR-O PRIMAVARA NE-A PUS SA ADUCEM FLORI CU CARE AM FACUT DESENE PE HARTIE FOLOSIND CULOAREA DIN PETALE...SI CRED CA EXEMPLELE AR PUTEA CONTINUA!
NU STIU DACA SI ACUM SE MAI POARTA LA FEL CU COPIII SAU A FOST PRINS SI EL IN PROBLEMELE COTIDIENE!

Liviu Drugă says
5 iunie 2009, 05:42

Frumoase amintiri mai ai despre invatatorul tau! Am vazut si eu live, intai, apoi din scrierile lui ca e un om deosebit

Anonim

am inteles ca profesorul Paul Sarbu a vorbit cu un tortionar comunist ce a murit acolo in Letea, unul ce il chema Stanciu Toader, un ardelean ce omora oameni pe acolo, ce venise din ardeal, unde si acolo la Aiud a omorat si chinuit sute de oameni intelectuali anticomunisti.
Am inteles ca a scris o carte domnul profesor despre ce a povestit cu limba de moarte acel om cand murea, stanciu...Vreau si eu sa stiu de unde sa imi cumpar cartea....vreau amanunte!

Liviu Drugă says
4 august 2010, 16:45

@anonim Imi pare rau, nu cunosc aceste detalii.