Tratat despre banalitate, Nicolas Grimaldi



O carte deşteaptă, pentru oameni inteligenţi

“…Cel ce sufera de foame ca de o nevoie ar accepta cu draga inima sa nu-i mai fie foame niciodata; gurmandul insa, care se bucura de foame ca de o dorinta, s-ar simti dimpotriva privat de placerea sa daca am pretinde sa-l scapam de foame.” Vezi romanii, care isi tineau galeti langa ei sa poata varsa, fortandu-se, imediat ce au mancat, ca apoi sa se lase din nou prada bucuriei gustului.  Sa fii mai tare in societate decat ceilalti este o dorinta, nicicum o nevoie. Cum ar veni, vrei sa castigi la blogfest, tu fiind aproape de zero barat, insa mori sa te vezi scris in primele locuri. Tu nu castigi, concret, nimic, dar dorinta ta iti e satisfacuta pentru ca, metaforic, esti in posesia acelui loc 1, 2, 3… etc. Titlul respectiv de premiant “iti umple constiinta, incat o aduce in pragul inconstientei” (pag. 89, citat din Malebranche).

Dupa aceea, intervine alta problema: cu cat te bucuri mai tare, cu atat intensitatea satisfactiei scade. Ce te faci? Mai vorbesti pe twitter, mai comentezi pe bloguri, dupa ce ai “bagat” la tine pe blog postari despre cat a fost jurizarea de corecta (mai ales cu tine). Dar apoi? Cazi in melancolie, asta e. Iti doresti aplauzele, satisfactia, dar lucrul nu mai e posibil, lumea merge mai departe si tu odata cu ea. Instinctiv, urand din toate celulele prezentul, care nu te mai satisface, te indrepti, visand, catre urmatorul blogfest, unde speri sa castigi iar. Asadar, umpli tot spatiul dintre prezent si viitor cu dorinta, cu asteptarea, cu imaginatia ta – cum o sa fie, ce o sa faci pana atunci. Nu mai traiesti in prezent, dorinta te impinge, cu tensiunea ei intrinseca, spre ce urmeaza sa vina, spre ceea ce anticipezi tu ca se va intampla. Dorinta, cucerirea viitorului, prin prisma imaginatiei, este asadar felul omului de a trai.

Astfel, individul se departeaza de moarte, asa crede el (si de asta sunt convins si eu). “Toti doresc sa se uneasca imediat in placere si sa-si simta viata implinindu-se in fericire […] dar, “asemanatori prin dorinta, vointa ii face pe toti sa nu mai semene” (pag. 93), ceea ce explica de ce unii sunt facuti sa castige, chiar daca nu stralucesc, in vreme ce altii, care au ceva in cap, lipsiti de vointa, se multumesc doar cu dorinta. Atentie, cartea lui nu se opreste doar la a relua teoria satisfactiei, ca principiu dominant, ordonator, al vietii, ci umbla pe carari abia intuite, luminate sau in bezna, cu  semnificatii si asociatii foarte misto.

Vulgarizand destul de mult cateva notiuni cheie ale viziunii lui Nicolas Grimaldi, va zic, dragii mei, ca este o carte care mi-a placut total, o carte unde se explica cursul istoriei si razboaile, pofta de joc si de sex ale omului, fuga de moarte, creatia artistica, politica si ideologiile ei, religiile si biserica, intr-o maniera fascinanta si unitara. Nu e o carte usoara dar nici data dracului de dificila. Nu va chinuiti sa intelegeti la micron metaforele de la inceput, dupa prima treime totul se lumineaza, treptat.

P.S. Felicitari tuturor castigatorilor roblogfest 2009, care si-au meritat titlul! :)

(bolduirea celor 2 cuvinte, din primul paragraf, imi apartine)

Tratat despre banalitate, Nicolas Grimaldi. Nemira (2006) 






4 Responses to "Tratat despre banalitate, Nicolas Grimaldi"

chestiuni says
20 martie 2009, 07:38

vezi, roblogfest poate fi un instrument de zgandarire a orgoliului dar mie mi-ar fi placut sa castig sau sa fiu pe lista scurta pentru audienta noua pe care mi-ar fi adus-o.
un articol bun!

Liviu Drugă says
20 martie 2009, 08:47

@chestiuni roblogfest nu "POATE", ci chiar "ESTE" un instrument de zgandarire a orgoliului. Cand vorbim despte orgoliul omului talentat, valoros, care iese in public cu ideile LUI, "zgandarirea" este de inteles. Scrie omul si vrea sa stie PENTRU CE. Recunosterea calitatii individului de catre societate e necesara. Eu subliniam in text doar ideea bloggerului-parazit, care nu produce nimic, fiind doar un "meserias" jegos al lui copy-paste, care nu are pic de talent, dar care vrea sa iasa in fata, sa fie aplaudat. Si pana la urma nici problema lui nu e, ci a celor care aplauda o nulitate care poate are o singura "calitate" - de circar...

leonid says
20 martie 2009, 09:51

Blogger-ul parazit cred ca este inconstient de natura sa, dar ar fi fost constient s-ar fi retras singur din joc inainte sa se faca de cacao. Blogurile sunt o exibitionismul dorit de toata lumea, sa vada aia "mari" ce idei geniale are unul si altul. Eu sincer nu rezist sa mai citesc tot felul de nulitati si aberatii cotidiene pentru simplul fapt ca ma exaspereaza. Sunt atatea debate-uri si lucruri bune despre care se poate vorbi si jumatate de blogosfera vorbeste despre X si Y pe terenul de razboi..

Liviu Drugă says
20 martie 2009, 10:04

@leonid Asta e problema! Asta e si marea mea problema de cand am facut pasul, prost sau bun, pe acest teritoriu: cum ii aflu pe cei asemenea mie? cum sa nu imi pierd vremea cu tot felul de prostii si prostioare? Cum sa il iert pe unul care scrie agramat, dar are idei bune?

Cat despre exibitionismul bloggerilor, eu zic asa: daca ai ceva bun sa arati, ai nevoie de spectatori. Daca ei exista, trebuie sa faca semne ca sunt acolo. Nu e cu nimic mai prejos dorinta unui blogger de a-si face cunoscute ideile fata de cea a lui, sa zicem, Umberto Eco, cand a scris Opera Aperta. Sa cersesti audienta cand tu nu esti decat un mic excrement, uscat si luat de vant, pornit pe injurat si pornografii gratuite, mi se pare jalnic... Dar iata ca din raspunsul catre tine, s-a nascut ideea unui post... :)