Paradoxul Deltei Dunării


(PreambulEste al 3-lea an, consecutiv, când ajung in Delta Dunarii. Nu am fost in concediu acolo, nici pentru frumusetile ei incontestabile nu am fost. Am ajuns acolo pentru a-i cunoaste pe traitorii acelor locuri, cu problemele si visele lor. Nu sunt genul de “activist social” fanatic, nu cred ca eu, cu resursele-mi modeste, pot schimba lumea, aratand cat e ea de stramba, dar mereu am cautat sa ii cunosc pe oameni in mediul lor natural. Oficiali scortosi - in cabinetele lor greoaie, rockerii - la concertele “inlantuite”, musculosii rataciti prin cluburi de atata trance si extaz (audio?), directori de marketing sau de programe tv - in birouri sticloase dar duhnind a aer inchis, vedete de televiziune, transpirande, din plin şi la propriu, pentru rating, tarani sugubeti ametiti de palinca, batand, aiurea, ritmul cantecului lui Liviu Vasilica pe masa goala, de metal ruginit, intr-o bodega de la capatul unui catun uitat de electricitate si de lotri… Am cunoscut toate aceste tipologii si inca multe altele. Cu unii am discutat de pe pozitii cvasi-oficiale, apoi ne-am dat la barfa, pe altii i-am luat usor, ca pe niste caprioare sfioase, gata sa fuga in padure sau sa isi ia paharul si sa plece la o alta masa. Nu sunt mereu un partener de discutie ideal. Uneori, obosesc repede si vreau sa aflu altceva decat ce e omul dispus sa vorbeasca. In alte cazuri, ascult (in uimire!) minute in sir, fara sa zic nimic. Niciodata-niciodata, nu m-au fascinat locurile mai mult decat oamenii. Locurile le gasesc in poze. Oamenii, cu sinea lor, dramatica sau exuberanta, nu incap in fotografii sau in filme.)

Oamenii Deltei vorbesc ori prea mult, ori deloc. Cale de mijloc nu prea exista – asa am inteles eu. Din discutiile cu ei si din ce am vazut in peregrinarile mele prin Delta, am putut trage niste concluzii. Despre ele voi scrie aici, chiar daca, mare convingere!, randurile astea la prea putini le vor fi de folos. 
Delta Dunarii traieste intr-un paradox, din care, oricum ar iesi, oamenii de acolo vor iesi prost. Mergi in Delta pentru salbaticia si pentru linistea ei, pentru izolarea si ritmul ei inca arhaic, pentru peisajele care scot din tine răul si agitatia, inlocuindu-le cu tihna si autoreflexia. Pe scurt, asta ar trebui sa cauti in Delta, pentru ca aici exceleaza ea. Din pacate, tot mai mult, se cere si dezmăţ, ultraconfort si hărmălaie. Si, fiindcă viata e scurtă iar “audienţa”, cu bani, trebuie multumită, oamenii Deltei au acceptat şi asa ceva. Sărăcia zonei si sezonul turistic scurt le-au motivat compromisul. Totusi, numai anumite zone, norocite de fi in calea traseelor turistice, si-au permis acest compromis. Apoi au venit smekerii (strans legati in grupuri de interese) si au zis, la misto evident, ca isi asuma ei o dimensiune si mai mare a compromisului, dand-o intr-un business dezmatat, care i-a departat pe bastinasi de la plapandul venit care se intrezarea. Astfel, intr-o zona cu profit bunicel, daca e adevarat ce mi s-a povestit, doar o singura pensiune apartine unui localnic, restul fiind ale veneticilor. 
Si, uite asa, civilizatia noastra intra de ceva ani, usurel, in salbatica delta. Pentru unii, e bine. Pentru altii, e rau. Si pentru un procent important din locuitorii ei, nu e in nici un fel. Chiar asa, multi din oamenii deltei sunt la fel de saraci, tristi, debusolati, ignoranti, ca acum 20 de ani, cand, zic ei, pe vremea comunismului o duceau mai bine. Acesti oameni, ca cei din Letea, de exemplu, pierduti printre grinduri si canale, in majoritate batrani, nu mai au puterea sa se revolte, sa mai ceara ceva:
- Aşteptăm moartea, maică, dar nici ea nu mai vine până aici, imi spunea o bătrânică din Letea, fără pensie, cu o casă aproape prăbuşită.
Pentru ei, civilizaţia a ramas in formele de acum zeci de ani. Ca si aspiraţiile lor. Clădirea spitalului e doar o baracă, asa cum e şi poşta. Însă străzile satului, cufundate în nemişcare şi pustii, întinse toate pe nisip, te fac să te opreşi din drum şi să îţi doreşti, măcar o clipă, să rămâi aici pentru totdeauna. (Ştiu că pentru unii ar părea o idioţenie asta, dar mi mi s-a întâmplat) Iti doresti asta, cum ziceam, pentru sălbaticia locului, dar sărăcia oamenilor cere dezvoltarea satului, apropierea lui de civilizaţie, care să le aducă oamenilor medic in sat, drumuri mai bune, locuri de muncă, transport mai rapid şi mai accesibil către Sulina si Tulcea, cazare pentru turisti (ca aceştia să nu mai plece doar dupa 3 ore de vizitat pădurea).
Şi atunci rămîne să alegi: ori conservarea Deltei asa cum e, dar şi cu oamenii ei in saracie şi plini de nevoi, ori aducerea acestui spaţiu sub umbrela civilizaţiei nivelatoare şi, în consecinţă, distrugerea atracţiei şi misterului ei? Oricum ai da-o, locuitorii ei vor pierde, la fel cum vor pierde şi cei care care văd în Deltă un teritoriu fabulos. Nu-mi spuneţi/comentaţi că se poate găsi şi o cale de mijloc, acea întrepătrundere ideală. S-o putea, dar nu în epoca asta.
Mergeţi în Deltă, aşadar, cu respect, pentru natura dar, mai ales pentru oamenii ei. Mergeţi în Letea, prin mai sau septembrie, şi nu uitaţi să vedeţi şi marea de la Sulina. 



7 Responses to "Paradoxul Deltei Dunării"

Ciprian says
1 aprilie 2009, 03:10

Hehe, am avut si eu ganduri de astea, sa ma mut la Sulina. Si mare, si Dunare, si un cimitir mai cosmopolit decat Parlamentul Europei!

Blogescu says
1 aprilie 2009, 17:07

Eu inca imi doresc sa merg in Delta de unul singur, sau cu inca un prieten. Sa merg cu o barca si sa stau doar cu pelicanii. Sa pescuiesc si sa dorm in cort ori pe pamantul gol. Iar acasa sa ma intorc doar cand mi-oi aduce aminte.

Liviu Drugă says
1 aprilie 2009, 19:22

@ciprian - Sulina este al doilea oras care imi place din ce am vazut pana acum, nu ca as fi vazut prea multe...
@blogescu - nu stiu daca e o buna idee sa mergi CHIAR singur in Delta. Sunt atat de multe pericole, unele care par minore cand, de fapt, te doboara fara sa stii... Dupa ce te intorci din Delta, daca o sa ajungi in conditiile in care zici, da un semn aici, pe blog, sa imi povestesti, de vei dori, cum a fost experientza!!!!

R

Sulina este binecuvantata sau blestemata de a fi parte din Delta. Oamenii acelor locuri viseaza la viata orasenilor iar noi ne dorim tihna acelor locuri.

Locuri/Orase interesante sunt peste tot. Nu cred ca trebuie sa privim/judecam un oras dupa cantitatea de "obiective turistice" aferente.
Sa incercam sa privim diferit. Sa deschidem ochii si sa lasam sa patrunda si alceva in afara de lumina filtrata/reflectata de obiectele din jur.

Incearca sa re/descoperi Bucuresti-ul asa cum il vede omul simplu. Incearca sa le intelegi/urmaresti gandurile/obiceiurile si ai sa vezi un alt oras, unul in care tu nu ai trait. Traieste macar o zi ca un alt om in propriul oras.

Cea mai interesanta experienta personala legata de "traitorii acelor locuri" a avut loc intr-un orasel obscur, in bar-ul Garii. Ma aflam in tranzit :). A fost de ajuns ca si acum sa imi amintesc de acel oras intr-un alt mod.

Liviu Drugă says
3 aprilie 2009, 11:03

@r Iti trebuie mult calm si detasare sa vezi orasul in care traiesti de atatia ani in alt fel. Iar eu nu prea mai am nervi de ceva vreme sa ma asez in alt unghi ca sa vad o alta fata a Bucurestiului, care nu e obligatoriu un oras nashpa.

Barul garii... Hm... Ajunsesem prima data in, pe vremea aceea, foarte jegosul Arad. Cat am stat la masa din restaurantul garii, un om mi-a povestit, (in timp ce mancam) de la masa de alaturi, juma' din viata lui: cu sinucideri, iubiri, ospatarita pe care o iubea in taina, etc. Poate omul era nebun, poate era sincer si pornit pe destainuri... Stateam si ma uitam la el, dadeam din cap aprobator, iar, la plecare, ne-am strans mainile si fiecare si-a vazut de treaba: eu spre granitza, el in restaurantul gol.
O intrebare tot se pune: ar fi povestit omul oricui sau m-a vazut pe mine mai breaz?

R

Detasare zici ... Hmm. Eu ii spun libertate ... :)

Cred ca toti oamenii sunt dispusi/deschisi la destainuiri iar a stii sa asculti este un dar. Destainuindu-te incepi sa vezi mai clar propriile probleme, poate chiar rezolvari.

... suna cunoscut Michael Ende - Momo? :)

Liviu Drugă says
3 aprilie 2009, 19:27

O, da! Sunt un mare ascultator, un pastrator de secrete mai mari sau mai mici, care ar zdrobi ceva vieti daca ar iesi din cufarul in care le-am indesat... :)