Informaţia bună e cea care îmi place mie

Răspundeam unui comentariu azi, subliniind că mă preocupă destul de mult cum să dau de bloguri care să aibă subiecte şi interese apropiate de cele pe care le postez eu. Îmi caut, cu alte cuvinte, "gânditori" asemeni mie. Ştiu că nu sunt mulţi, de aia mi-e şi greu! :))) Nu îmi puneam problema atunci, la vremea acelui răspuns, dacă nu cumva eu aştept de la acei autori de bloguri un confort, un non-combat la nivelul fundamental al discursurilor lor.

După ce am citit articolul din New York Times, am încercat să mă lămuresc eu pe mine, prin mine, către mine, ca, dupa aceea, să vă ofer şi vouă, cui îi pasă, din concentrea mea... :) 

Ideea de baza a articolului era că accesul facil al maselor la internetul în continuă dezvoltare ar putea să scindeze lumea în categorii tot mai multe şi mai bine delimitate. “Mă duc să îl citesc pe cutărescu pentru că îl ştiu împotriva lui Băsescu, iar eu sunt înnebunit să parcurg texte bascalioase despre presedinte.” Pe vremea presei clasice, erau cateva opinii, trebuia să îţi cumperi ziarul, să îl răsfoieşti, ca să dai de articolele gâdilitoare de proprii convingeri. Prea mult efort - atunci, comparativ cu apasarea unei taste şi a unui click - acum.

- Ia uite, bă, tată, cum le zice ăsta ca un om mare, exclami din faţa laptopului, şi dai apoi un comment de suţinere, fără să uiţi să îi cauţi blogul opozantului şi să îl faci de cacao la el în curte.

Abulici prin forfoteala lumii, cu toată informaţia ei zdrobitoare, avem nevoie să schimbăm opinii, să ne asigurăm că nu suntem morţi, că ălă de lângă noi n-a crăpat, că are cine să ne asculte. Comunicarea e cea care ne salveză, ne face să uităm că suntem, de fapt, într-o Mare Trecere. Unii preferă lupta, atacul, din complexe (în majoritatea cazurilor), sau că aşa s-au născut (“Gigi Contra”). Alţii caută lucrul pozitiv, vibraţia la unison, să pună cărămida lângă o cărămidă de acelaşi fel, pentru a ridica un obiect sau concept. Toate aceste porniri, dar absolut toate, îşi vor găsi/ îşi găsesc spaţii (virtuale) în care să se dezvolte. Blogurile exact asta fac, coagulează şi generează energii de acelaşi tip. 

Ingustarea orizontului cerut si promovat din plin de societatea modernă este ridicată la cote maxime în internet. Nu te specializezi doar în web design, sau doar în marketing, sau doar în bănci, ci ştii exact ce bloguri/pagini să accesezi unde idolii tăi sunt şi ai altora. Aici cauţi ştirile care te mulţumesc pe tine, refuzându-le pe celelalte. Informaţia bună e cea care răspunde gustului tău. Astfel, în clubul marketingului îţi dai girul pentru un alt club, mai mic, dar la fel de exclusivist ca primul. Cluburi şi clubuleţe… Intoleranţa se umflă în fiecare membru al lor… Orgoliile trebuie şi mai abitir mângâiate…

Revenind la problema mea: ce caut eu aici, pe net? Oamenii care să aibă aceleaşi preocupări, nu obligatoriu aceleaşi idei, cu repect pentru părerea celuilalt, cu drag de scrierea “stilată şi, pe cât se poate, jucăuşi. Fiindcă, fără să faci implozie de prea multul ludic din tine, nu ai cum să te deschizi către lume, către cunoştinţele celuilalt. Înseamnă asta să fii tolerant şi politicos? Ei, pură coincidenţă... :)))






2 Responses to "Informaţia bună e cea care îmi place mie"

ataraxia says
21 martie 2009, 19:32

Mi-a placut partea cu "Oamenii care să aibă aceleaşi preocupări, nu obligatoriu aceleaşi idei".

Pe mine ma plictisesc,obosesc, enerveaza posturile despre vedete, micile barfe. Nu imi place sa iau stirile de pe bloguri, mai ales cele scrise la modul: X a spus asta, ce prost este. Imi plac parerile sustinute cu argumente solide si posturile in care se vede ca persoana s-a documentat. Imi mai place sa urmaresc ce citesc, ce mai fac si ce mai "descopera" acei "Oamenii care să aibă aceleaşi preocupări, nu obligatoriu aceleaşi idei".

Revenind la ultima ta intrebare, stau si ma intreb ce inseamna tolerant si politicos pe blog? Plaja este destul de larga, adica pot fi politicoasa prin simplul fapt ca nu injur, iar altul poate din politete este de acord cu mine, pentru ca i-au placut alte posturi si idei de ale mele.

Liviu Drugă says
23 martie 2009, 21:44

@ataraxia
tolerant = sa accepti si parerile altora ca plecare in dialog, sa te intrebi, macar in sinea ta, daca nu public, daca nu cumva dreptatea e la ceilalti, nu la tine; sa nu il privesti chiorâş pe cel care se se roaga la o statuie neagra intruchipand-o pe Fecioara Maria, etc... Sa refuzi conflictul DE IDEI, sa fii de acord doar dintr-o politete inteleasa prost inseamna lipsa de respect, mai intai fata de pentru propria persoan, si apoi fata de celalalt.
Nu ma refer la toleranta cand excesul evident altuia atinge interesul meu sau celor apropiati mie
Vorbesc de o toleranta in sensul de o deschidere
catre dialog... [m-am cam lungit :)]

Recunosc: raspunzandu-ti, am mai "simtit" cateva poteci pe care sa pornesc in completarea acestei paradigme, a comunicarii exclusiv pe net. Sper ca timpul sa ma imi dea voie sa ajung si la o concluzie, adica in luminişul de la capatul potecilor!! :)