Unde un actor nu are voie să atingă o actriţă


"Dar nu ştiam că un actor nu are voie să atingă o actriţă, pe scenă. Doi actori se pot atinge (se pot lupta, se pot tăvăli pe jos etc.), dar un actor şi o actriţă, nu… Femeile nu au voie nici să cânte, nici să danseze în public. Vocea femeii este considerată prea erotică, după cum o femeie care dansează este considerată un simbol erotic. "

"Una dintre actriţe îmi povestea, de exemplu, de un spectacol de dans conceput… într-un cort. Altfel spus, ea dansa într-un cort, iar spectatorii îi vedeau doar… umbra. Aceeaşi actriţă îmi istorisea o altă scenă halucinantă.  Juca, într-un spectacol, rolul unei cântăreţe, iar în momentul în care trebuia să cânte cu adevărat se apropia de rampă şi le spunea spectatorilor „iar acum eu cânt“… şi, de fapt, tăcea timp de secunde în şir în faţa spectatorilor. Sau, când trebuia să danseze, le spunea spectatorilor „iar acum dansez“… şi rămânea imobilă în faţa lor. Cred că nu mai are rost să comentez aceste rânduri."

Vi se pare o realitate parcă de pe altă planetă, dintr-o lume paralelă, "inegală", nu?  Citiţi mai multe, în Adevărul, interviul lui Matei Vişniec despre experienţa sa, ca dramaturg, în Iran.

1 comentarii:

Dan B says
17 februarie 2009, 16:18

Multumesc, pentru link, Liviu. Ma bucur ca ti-a placut materialul. L-am rugat pe Matei Visniec sa-mi dea textul piesei Buzunarul cu paine, pentru ca aveam de scris o cronica in Adevarul literar, apoi mi-a spus ca tocmai se intorsese din Iran si avea multe de povestit. E cu adevarat fascinant tot ce a trait acolo.