Tania scrie că are un tată fericit

Jucându-se, săptămâna trecută, cu un scurt text compus în engleză, ca să îşi impresioneze mama (cu un motiv foarte pragmatic!), Tania aruncă, la mijlocul acelei descrieri, "My daddy is a happy person". Nu mie îmi era destinat bileţelul, doar întâmplarea a făcut să îl citesc. De atunci mă întreb cum simt copiii că părinţii lor sunt sau nu fericiţi. Cum află ei chestia asta acum, când nici părinţii nu mai au timp să îşi pună asemenea întrebări, târâţi de graba tot mai deasă a ultimilor o sută de ani? Au copiii acel simţ al profunzimii pe care oamenii mari îl pierd în timp? E vorba de intuiţia inocenţei prin care cel mic ajunge, nemijlocit, la marile lucruri?

Asta mă gândeam, la volan fiind, spre casă, refuzând prăfuita muzică de la România Cultural, după ce mi-am lăsat copilul la şcoală.

OK, Tania a avut dreptate, dar restul pătinţilor?... Cu restul ce se întâmplă?...

P.S. Poate că unii se vor întreba de ce nu mă iau pe mine ca exemplu să aflu răspunsul. Iată de ce: la 10 ani, eu habar n-aveam de engleză :-)

0 Responses to "Tania scrie că are un tată fericit"