"Nimeni nu e demn de dispreţul meu"


Dimineaţa, după ce o las pe Tania la şcoală şi pe Angi spre serviciu, îmi rezerv ceva timp pentru bloguri, pe care, în mare parte, îl consider pierdut printre banalităţile lor. Din acest motiv mă şi extaziez când găsesc lucruri mişto, puse apoi la eticheta BLOGĂRISME CARE ÎMI PLAC. Am mai citit şi altele azi, dar textul scurt de mai jos a fost ăl mai tare, cu tot cu parodia lui la mulţumirile de tip Oscar. Felicitări domnului, pe care nu îl cunosc, şi lectură plăcută vouă.

"Aş vrea să mulţumesc mai întâi tatălui meu, căruia îi place foarte mult Baudelaire. Aveam şaişpe ani când am citit Florile Mărului, Le Spleen de Paris şi Les Paradis Artificiels, într-o singură vacanţă la Mangalia, bălăngănindu-mi picioarele adolescente în apa tulbure a portului. Părinţilor miei m-au învăţat limba franceză, care pentru ei era limba îndrăgostiţilor, încă dinainte de a mă învăţa să merg la oliţă. Ferentariului, sălbatică amantă care m-a primit cu braţele larg deschise atunci când propria-mi mahala mă izgonea, şi care m-a învăţat cea mai importantă lecţie de până acum, aceea că nimeni nu e demn de dispreţul meu şi că frumuseţea cerească înfloreşte şi în şanţ. Rahovei, în tumultul fără somn al căreia mi-am petrecut cei mai frumoşi doi ani din veaţă."

Restul aici.

P.S. Şi mai ţineţi cont că nici măcar nu îmi place franceza, deşi este limba unei culturi majore. :-)

6 Responses to ""Nimeni nu e demn de dispreţul meu""

ataraxia says
19 februarie 2009, 14:53

Este totusi ciudat cum domnul blogger care a luat premiul pentru "cel mai bun traducător dintre bloggeri" traduce cea mai faimoasa carte a lui Baudelaire "Les Fleurs du mal" cu "Florile marului" in loc de "Florile raului". Pentru ca nu cunosc tot ce a scris Baudelaire am dat un search pe google si nu am gasit nici un florile marului. Este totusi de admirat ca a citit acest autor la 16 ani :)

Liviu Drugă says
19 februarie 2009, 15:09

Tonul textului sau este ironic la adresa discursurilor tipice de multumire.

Mai jos sunt 2 traduceri ale Albatrosului, in 2 viziuni (extrem de) diferite.

Albatrosul in viziunea "dulcemahala"

Adesea la mişto băeţii dă pă vas
Belesc un albatros, ăsta-i un soi de cioară
Care să ţine prostu ca mucii dupe nas
Ca caru dupe boi, el dupe corăbioară

De-abea l-a pus băeţii pă jos ca să să plimbe
Că animala care e jmecheră în zbor
Acuma vede lumea că are labe strimbe
Şi face găinaţuri verzuie pă covor

Unde-i tupeu frate care ţi l-ai perdut
Când fâlfâiai şi ni te găinăţai în cap?
Unu-l trage dă aripi care urât mai put
Altu îl ia şi-l pune, dă foame, la proţap

Aşea e şi Poetu, să crede mai dăştept
Ne scuipă cu seminţe dă sus dă la etaj
Da însă când coboară şi poci să îl vezi drept
Subit să micşorează şi ciocu-i dă uriaş.

Albatrosul (tradus de Pruteanu - www.pruteanu.ro)

Ca să le treacă vremea, matrozii, cîteodată,
Prind albatroşi, mari păsări pe-albastra mării cale,
Care-însoţesc statornic, cu zborul lor agale,
Corabia de-abisurile amare clătinată.
Pe scîndurile punţii abia zvîrliţi şi, parcă,
Din regi ai înălţimii, ajung sfioşi, stîngaci:
Aripile lor albe le tîrîie, malaci,
Ca două vîsle blege legate de o barcă.
Împleticit şi jalnic, el, ce prin nori ţîşnea
Semeţ cîndva, e-acuma batjocorit şi hîd!
C-un băţ lovindu-i ciocul, matrozii, unii, rîd,
Alţii cu cîrja-îl strîmbă pe-ologul ce zbura!
Poetul e asemeni cu prinţul înălţimii
Ce-înfruntă şi furtuna şi-arcaşul cel pervers;
Surghiunit pe pămînt, în huietul mulţimii,
Aripile-i gigante-îl împiedică la mers.

ataraxia says
19 februarie 2009, 16:29

Draga Liviu, se pare ca m-au orbit florile marului si mi-a scapat "parodia" evidenta a textului datorita lecturii printre randuri (de care nu sunt straina).

Mi-as cere si scuze domnului blogger traducator, dar le consider inutile.

Poezia nu ma pasioneaza iar cea postata de tine cu atat mai putin. Multumesc totusi ca nu m-ai injurat direct.

Liviu Drugă says
19 februarie 2009, 17:59

Hm, abia îi înjur pe cei pe care îi cunosc, darămite pe cei pe care nu i-am văzut/cunoscut în viaţa mea :)

Vlad says
20 februarie 2009, 07:54

Haaa, mulţumesc frumos de menţiune! Într-adevăr,"florile mărului" era o glumă.

Liviu Drugă says
21 februarie 2009, 13:44

N-ai de ce sa imi multumesti. A fost placerea mea! :)