Jules et Jim (1962)



sau
DRUMUL PÂNĂ LA PĂTRATUL AMOROS

“Jules et Jim” - un film despre o perioadă aparte, când lumea Europei occidentale încetase, pentru o vreme, să mai stea sub constrângerile istoriei, parcă pregătindu-se de cele 2 războaie mondiale.

Doi tineri scriitori, unul francez - Jim, altul neamţ – Jules, leagă o mare prietenie şi duc o viaţă boemă, ambele greu de găsit azi. Până la apariţia femeii Catherine (Jeanne Moreau), cei doi bărbaţi sunt cufundaţi în obsesiile lor artistice, mai presus de istorie, mai liberi. Independenţa lor sentimentală însă se duce dracului când frivolitatea feminină îşi vâră coada sexy.

O vreme, ai senzaţia că îşi merită soarta cel mai slab, apoi, când deja filmul nu mai are aplombul iniţial, realizezi că regizorul François Truffaut le pune celor doi masculi partitura looserilor în braţe, condamnându-i astfel să se facă de răs pentru slăbiciunile lor.

OK, nu sunt primii artişti care îşi pierd capul după o fufă, plină de figuri, instabilă emoţional, superficială şi rea de muscă, dar fascinaţia filmului constă în alăturarea celor doi, în esenţă diferiţi, care nu reuşesc să strunească animalul din ea.

Inadaptarea şi incapacitatea masculină de a renunţa măcar unul dintre ei la pradă” îi determină să accepte triunghiul amoros, ba, mai mult, e ditamai pătratul, la un moment dat, pentru că apare un al treilea amant, tolerat şi el de Jules şi Jim. Uitasem: Catherine e căsătorită, oficial (plus copil), cu Jules, mai interesant pentru ea, la început, fiind mai fragil, mai complexat. Gelozie? Ce e aia? Aminteam la început de pacea dinaintea furtunii primului război mondial, reflectată în film. Ei bine, cei trei rămân în afara istoriei, neatinşi de tragediile maselor, dar se reîntâlnesc, după război, să îşi ducă tragediile lor personale până la capăt.

Atmosfera filmului e dominată de o lentoare a mişcărilor, pasiunile fiind mai mult rostite decât expuse, ceea ce dovedeşte talentul lui Truffaut de a masca fieberea sub capacul abia tremurat al oalei sub presiune.

Mai ales pentru traiul boem dinainte de război, mi-a plăcut acest film. Când sentimentele, şi explicaţiile, şi compromisurile lor încep să se încurce, concentrarea mi-a scăzut. Poate pentru că nu suportam să îi văd pe fraierii ăia doi făcuţi ţăndări de păsărica în cauză? Sau pentru că era evident că unul, cel puţin, trebuia să şi-o ia în freza aia a lui de început de secol 20 ? :)

 

0 Responses to "Jules et Jim (1962)"