4 luni, 3 săptămâni, 2 zile (2007)


4 baloane, 3 balonaşe şi 2 bule

Boală la pat. De vineri până duminică. Naşpa rău. Aşa am ajuns să văd, la TVR1, 4-3-2 al lui Mungiu. 

Am avut şansa să îl văd de mai multe ori, dar mereu am ales altceva. Cronicile, în mare parte elogioase, îmi vorbeau despre un film din care nu aş fi avut nimic de câştigat. Instinctiv, am ales bine, deşi, totodată, se poate spune şi că părerile criticilor au cuprins şi descrieri ale filmului (subiect, regie, actori etc.) foarte aproape de adevăr. Mulţumesc criticilor pe care i-am citit, dânduşi cu părerea despre 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile. 

L-aţi văzut, probabil, mulţi. Sunt de partea celor care îl consideră plat, plictisitor, cu surplus de cadre lungi. Are şi părţi bune: jocul de excepţie al lui domnu' Bebe (Vlad Ivanov) şi camera fixă, care are ca rol principal excitarea creierului în a imagina cât mai multe scenarii alternative la ceea ce se întâmplă în afara cadrului.  

Am citit, recent, pe un blog (cred!) că o domniţă (parcă!) îl aprecia ca fiind "genial". OK, fiecare cu părerea lui, că doar nu îmi cere de mâncare alegerea ei. Pe urmă mi-am adus aminte cum au decurs onorurile cu acest film, repet, scos din banalitate doar de subiect şi de domn' Bebe, după părerea mea. Când a încept să fie premiat şi să se vorbească despre el, filmul nu era prea cunoscut în România, dar românii, muşcaţi de sincronismul lovinescian, în variantă palidă, au pus... botul. Au pus botul, nu să muşte, ci l-au aşezat, ascultători, ca în palma instructorului canin. Poate cinematografia românească avea nevoie să fie lăudată, scoasă la lumina reflectoarelor marilor festivaluri, dar, după ce am vazut filmul, mă tem că lumina a fost prea puternică. Am înţeles şi extazul occidentalilor legat despre subiect, dar chiar aşa? Chiar aşa o orbire cvasi-generală faţă de restul platitudinilor? 

Mă bucur pentru cei care au avut momente de mare înălţare spirituală şi aritistică în momentul vizionării! Nu e aşa simplu să te bucuri în zilele noastre. Vă respect opţiunea, dar rămân la alegerea mea.

Nu veniţi cu bullshitul "o pagină crudă de istorie nescrisă"! Bla-bla! Dacă vreau istorie, e doar nevoie să îmi amintesc cazuri concrete. Făcut pentru posteritate? Hm! N-aş fi aşa de sigur că firul/filmul acesta întins (prea mult), fără însă să vibreze ca lumea, poate să ajungă material didactic auxiliar. Tragediile adevărate arătau altfel.

Mai am şi alte motive pentru care nu mi-a plăcut, motive mai de detaliu, dar cred ca a fost destul despre acest film. Sper ca istoria să îl încadreze acolo unde îi este cu adevărat locul. Şi atunci vom afla, pe căi încă necunoscute azi, cine a fost profet în ţara lui şi cine a descris fără să fi văzut nimic.

0 Responses to "4 luni, 3 săptămâni, 2 zile (2007)"