Match Point (2005)


O telenovelă concentrată, nimic altceva.

Scrisă şi regizată de Woody Allen, are un subiect sufocant de predictibil. Nici senzuala şi expresiva Scarlett Johanson nu scoate filmul din banalitate. Dialogurile din telenovela românească “Regina” sunt brilliante pe lângă cele din Match Point.

Subiectul, şi el pirpiriu: un tenisman, fost promiţător, dar neîncrezător în forţele proprii ajunge în înalta societate londoneză, ca antrenor de tenis într-un club select. După ce pune ochii pe o tânără dintr-o bogată familie, găseşte ca e mai atractivă Nola, logodnica viitorului cumnat, interpretată de Scarlett Johanson. Infidelul îşi vede de nebuniile lui cu blonda apetisantă până o lasă gravidă (în timp ce nevastă-sa, nici cu tratamente nu reuşeşte).

Ce să o mai lungesc... Individul nu vrea să îşi abandoneze noul statut, după ce amanta îl ameninţă ca va da totul în vileag. Aşa că o ucide, în urma unui plan de 2 lei, care - aici da surpriză! - îi reuşeşte. Scapă de acuzaţiile poliţiei, deşi anchetatorul are (draguţă faza!) intuiţia adevărului din spatele crimei.

Tot aranjamentul conflictului e mult prea artificial. Ok, eroul avusese o viaţă grea, iar acum descoperă deliciile confortului aristocratic, dar arată, nene regizorule, cum suferea el, ce probleme are omul acum, în noua poziţie, ca să îl accept în fapta lui extremă. Nu, trecerea dintr-un mediu în altul, de la săracie la îndestulare, este extrem de superficială. Eroul, interpretat de Jonathan Rhys Mezers, nu are un trecut bine exprimat, să îl simţi în agitaţia lui prezentă. Actorul nu joacă prost (bun este în "Velvet Goldmine"), dar nici nu dă pe-afară.

Ispita Nola Rice stă mai bine la capitolul credibilitate, dar este întrecută de departe de soţia agasantă şi fadă (Emily Mortimer).

Odată cu asocierea între o minge de tenis şi o verighetă, în metafora “neşansa se poate transforma oricând în şansă, mi s-a făcut milă, la propriu, de efortul ratat al unui artist (genial, altădată). 

4 Responses to "Match Point (2005)"

tlonsociety says
3 iunie 2009, 09:23

tu ratezi aproape tot ce vezi: asta e cel mai bun film de allen [o zice chiar el] + one the best of the decade.

e o meditatie very clear-cut + intense despre sacrificiu si sansa. omul nu "suferea" in noua pozitie [tocmai de asta vrea s'o pastreze], si nu venea din "saracie" [ci de la o conditie ok - campion de tenis]. trecutul lui, oricum, e neesential: mesajul filmului e ca oricine ar face [daca ar avea guts + sansa] acelasi lucru.

modul tras de par in care scapa de politie e evident intentionat in plot.

etc.

Liviu Drugă says
5 iunie 2009, 14:21

Esti asa de simpatic/-ă in "tu ratezi aproape tot ce vezi" si atat de mult siguranta ai incat nu o sa iti raspund, protejandu-ne pe amandoi de o disputa ireconciliabila.
Iti multumesc insa pentru vizita si pentru ca ai citit indeajuns de mult ca sa ajungi la aceste concluzii, pe care, oricat ar parea de stupid, le respect.
M-am bucurat mereu cand am vazut la altii o intelegere a lucrurilor care in sistemul meu de valori nu a incaput. Imi recunosc limitele dar ma si bucur de ele, ceea ce iti urez si tie. Pentru ca arta, oricat de cretina ar fi, are o mare calitate - ramane deschisa interpretarilor.
Toate cele bune, in interpretare si in simtul critic!

tlön society says
5 iunie 2009, 14:53

observatia cu ratarea era legata de felul cum ai inteles alte filme excelente pe care le discuti aici: 432, gomorra. btw chiar ti'am citit mai toate recenziile [deci nu's chiar slabe, if u know what i mean].

dommage ca nu vrei sa ne caftim; aveam chef de adrenalina. bonjour alors.

Liviu Drugă says
5 iunie 2009, 15:06

exact ce spuneam. :) Pentru mine, 432 nu are cum sa fie un film excelent. Niciodata! Dar, cum sa zic, chiar niciodata... :))