Zambiti, maine poa' sa fie si mai bine!

E prea tarziu acum, la ceas de 1 noaptea, sa ma apuc de povestit cum am intalnit eu pantera neagra cu palarie la fel de neagra in supermarket - asa am promis ieri. Ma veti ierta, domniile voastre, trecatori-vizitatori pe aleile acestui blog si va promit ca despre acest animal iesit la cumparat pomelo veti citi (doar) aici in primul post din noul an...

In mai putin de 24 de ore, vom mai sari un parleaz prin calendare si ne vom opri pret de niscaiva zilisoare in 2010.

Va urez tuturor ca acest nou an sa va tina sanatatea aproape, sa o indese in fiecare dintre voi si in celor dragi voua...

Sa crapati, daca-mi permiteti exprimarea, de sanatate! :)

V-as mai ura si de noroc, dar sunt sigur ca, asa smart cum sunteti, lucrati asiduu si strategic sa il atrageti de partea voastra.

Asupra unui singur lucru insist:

Fiti optimisti!

Daca e sa vina ceva naspa, vine oricum.

Zambiti deci, maine poa' sa fie si mai... bine! :)

Caprioara energizata in supermarket

De pe 23 decembrie si pana in zilele noastre, citesc, filmuiesc (vad filme) si dorm dintr-o presimtire ca tot acest confort, tolerat cu marinimie de familie, va disparea odata cu noul an. Orice iesire din acest triunghi da peste cap irealitatea lui. La televizor depistez, printre picaturi, o schimbare de accent: nimeni nu mai maraie impotriva puterii, ci anunta, in cor, apocalipsa socio-economico-financiara din 2010, deoarece, odata instalati, diferentele dispar, si moliciunea din fotoliile parlamentare si guvernamentale trebuie sa fie aceeasi pentru toata lumea in urmatorii cinci ani. Nu ma surprind si nu ma intereseaza aceste lucruri: asa e, de cand s-a inventat puterea! :)

Mai interesante si mai pline spectacol mi s-au parut iesirile in supermarket, pe care le urasc total si fara rezerve ca pe orice activitate care presupune achizitia de produse - in afara de carti si electronice. Insa, cum ziceam, de data asta cumparatorii mi-au oferit ceva bun, bun de tot…

Un barbat scund, inzorzonat de muschi care ii vibrau sub tricoul de plastic, bea dintr-o cutie de Red Bull. Dupa cum i se agita marul lui adam, iti dadeai seama cat era de insetat. Stiam ca nu e in regula sa consumi produsele din magazin, dar si eu am mai desfacut cate o sticla de… sete pe care am platit-o, fara incidente, la casa dupa aceea. Il priveam, asadar, pe piticul musculos cum dadea pe gat Red Bull-ul si ma gandeam cat poti sa fii de penibil sa crezi ca iti astamperi setea cu o bautura energizanta. Rade bautura cat ai clipi si o pune calm in caruciorul mic si gol. Se uita in jur, ca un vanator, cautandu-si parca victimele-admiratoare ale staturii sale ferme si ale curajului “nebunesc” de a consuma in magazin. Saracu’, mi-am zis si am dat sa plec, cand il vad ca se intinde dupa 3 pachete de supa instant si le pune in cos, peste cutia de Red Bull. Aici mi se face mila de el: 1) ca nu are bani de altceva mai sanatos sau 2) ca nu stie, ca mare sportiv ce e, cat de nocive sunt porcariile alea. Mai cerceteaza o data, in trecere, cumparatorii din proximitate preocupati de ale lor. Nimeni nu il baga in seama – in afara de mine. Privirea lui e acum de caprioara, ochii umezi se pleaca greoi, urmarind supele instant care se cuibaresc lin peste cutia de Red Bull din cos. Saraca piticanie, continunandu-si miscarea lenta de animal rapus, fara sa priveasca in jur, se razgandeste si pune la loc plicurile de supa instant pe raft. La finalul gestului ei plin de naturalete, cu pieptul incordat, caprioara, musculoasa si cu sangele energizat, se departeaza grabita, ca fugind din bataia pustii, spre zona caselor de marcat. Imi mai arunca o privire, inainte sa isi piarda urma de ciuta haituita printre rafturi, printre cumparatori, printre visele de sarbatori… :)) O privire indiferenta, pentru ca nu ii pasa deloc daca am observat sau nu ca, in marea sa bunatate, animalul (dracului) lasase ambalajul energizantului in spatele plicurilor de supa instant.

Maine, inca o intamplare cu miez din supermarket.

P.S. Daca le aveti bine cu stapanirea de sine si va e sete, ne vedem la rafturi de supe instant. Vin eu cu sucul.





Repezeala, greseala, potriveala

dedicatie: "comentatorului" si "analistului" din presa romaneasca a ultimilor 20 de ani

Cineva isi verifica, respectuos, sa aiba toti nasturii inchisi la haina, in timpul unei intalniri, televizate sau nu.

Imediat incep comentariile – cu cat mai mediatizate, cu atat mai inspumate. “Omul era balonat, a mancat fasole, deci e un taran care nu are gusturi, si nu ii pasa de lumea din jur – ingamfatul dracului!... Aha, adica egoismul lui vine din siguranta financiara, are bani obtiuni ilegal, e pe mana cu Base sau cu un Patriciu, cu Becali sau face afaceri cu adoptii pentru copii, daca nu cumva fura fonduri de la ICR prin artisti din gasca lui. …Ati vazut cum a tinut degetul mare departat? E de la cartile de poker tinute in mana toata noaptea sau reprezinta semnul unei organizatii masonice... Daca va aduceti aminte si presedintele (unei tari importante) a facut aceeasi miscare la summitul NATO – sigur se adanceste criza in zona produselor petroliere”…

As putea continua asa la nesfarsit, fara ca asta sa fie o dovada ca sunt si eu infectat de microbul scenaritei repezit-potrivibile; la mine e doar un exercitiu de imaginatie :)

Crapaturile din suprafata neteda

Omul de rand nu a avut asemenea preocupari pana sa se dezvolte marea industrie a analistilor din media. Acum e infectat si accepta orice, pentru ca ii place sa fie “publicul”. Iar publicul se uita la tv, citeste ziare, unde marilor comentatori ai neamului li s-au alocat spatii largi pentru a “analiza”. La inceput, obiectul “cugetarilor” era restrans la lucruri mai importante, manifestandu-se, rar, doar cand avea loc vreun eveniment mai de seama. Apoi detaliul a urcat pe scena marilor comentatori, care se inmultesc in fiecare luna. Batalia se poarta de mult timp intre cine lumineaza cel mai bine absconsul, complotul, aranjamentul. Semnificatiile, bolborosite sau poleite, inunda televiziuni si coloane de ziar, si bloguri, si forumuri. Toata lumea se da inteligenta, spirituala, are spirit combativ si vede cele mai fine crapaturi de pe toate suprafetele netede ale lumii.

Nici Speedy Gonzales, nici Chuck Norris

Pentru analistul de azi, conteaza sa fie rapid, sa aiba replica la orice, sa spumege cu sarcasm, dovada imperiala ca are dreptate, ca stie cel mai bine, ca este tatal si mama informatiei, ca este pastratorul unic al marilor taine si lumina de la capatul tunelului pe care il sfasie longitudinal pentru a-l transforma, dezvaluind uluitor si brusc, sub ochii omului de rand, un drum neted sau un hau terifiant. Debutul lui e uluitor, e plin de energie, spectaculosul din el e recunoscut prin salariile care i se ofera pentru rapiditatea reactiei, pentru ca improvizeaza totul foarte repede. Repede gaseste prin familia celui care si-a atins nasturii de la haina o ruda care a fost bolnava de cancer la stomac, in consecinta are rude la Cernobilul cel atomic - deci e sigur pe afaceri cu rusii. La un moment dat, isi da seama analistul ca nu a mai raspuns nici repede, nici socant, ca nu a mai fost Speedy Gonzales al comparatiilor si nici Chuck Norris al naucitoarelor asocieri revelatoare de mari adevaruri. Unul, si mai aberant ca el, care s-a gandit si mai putin, a lansat o alta ipoteza si mai abracadabranta. Iar succesul celuilalt s-a dovedit si mai mare, asa ca respectabilul comentator de ieri isi vede ocupat scaunul caldut din platoul televiziunilor si din redactiile ziarelor.

Superficialitatea dusa pana la extaz

Atunci comentatorul nostru isi forteaza superficialitatea si o duce pana la extaz, tragandu-si toti adoratorii intr-un misticism spumos si jenant. Cum criza nu pare sa franeze, va trebui sa munceasca de acum la potriveli si mai mult, sa faca totul si mai la repezeala, mai incropit. Nu conteaza ca greseste: maine are timp sa nuanteze, sa remarce patimas ca nu a avut toate datele, ca subteranele sunt mult mai intunecate si mai perfide decat a estimat ieri. In vacarmul potrivelilor, speculatiile lui vin la fix: zornaie fara sa schimbe nimic, ba dimpotriva, naste si mai multe mituri. Poate ar fi fost bine sa se faca scriitor, dar, sub un astfel de chip, nu l-ar mai fi chemat nimeni in fiecare zi la televizor sa vorbeasca aberant, intr-un fel care o face sa zambeasca amar pana si pe mama lui.

Spre bine lui, sper ca in singuratate, dupa ce isi numara banii scenarizanti, sa isi recunoasca, tacut, ca e doar un analistul rapid, gresit si pus mereu pe potriveala.

P.S. Tuturor celor care sunt descrisi in acest post le urez Sarbatori Fericite si Luciditatea sa ii cuprinda in cel mai calduros fel cu putinta!





Tokyo Gore Police (2008)

Sangele-n exces face rasul si mai des


Cei “arestati” de “gustul pentru frumos”, fie el in sens general sau numai cinematografic, nu sunt sfatuiti sa acceseze acest film. Chiar si eu, dupa primele 10 minute, cu privirea baltind de sangele din ecran, voiam sa renunt, cu planuri de a revedea “Sa ucizi o pasare cantatoare”. M-am felicitat apoi, pentru ca filmul este reprezentativ pentru stadiul societatii actuale si pentru o anume, mai mult respinsa, tendinta in arta. Chiar daca este facut de un oriental, cred ca multi occidentali vor fi frematand de voiosie ca unul – ce daca e japonez? – a pus in imaginii obsesiile lor.

Groaza multa, multa groaza… Sadism asortat cu grozavii… Olecuta de pornografie mutanta… Scarbosenii organice… Suvoaie de sange propulsate de o mega presiune… Brute si brutalitati… Toate astea, daca le ei pe fiecare separat. Daca le iei impreuna fac un film in care imaginatia este lasata libera, desi pacatul acestei libertati esta acela de a nu-si fi gasit alte forme de expresie, mai accesibile. Dar, ce sa-i reprosezi artistului, daca el s-a simtit mai bine in zona cyberpunkului unde segmentele se imbina intre ele pe principiul utilitatii, distructive si/sau lascive?:)

Filmul nu se vrea doar expresie, ci umbla si la sens, incearca sa vanda o poveste credibila. Eu n-am cumparat-o. Cand vii cu explozii din astea sangvine si cu “desene animate” pentru adulti, nu mai pot sa cred in drama fetitei care intra in politie pentru a-si razbuna tatal ucis de un psihopat.

De fapt, toata lumea, guvernata de o politie privata (!) din acest basm pentru adulti este dereglata psihic, conventie pe care trebuie sa o respecti de la inceput, daca vrei sa ingurgitezi estetica cyber. La televizor se deruleaza reclame la sabii si cuttere cu design special pentru taiat vene (un laitmotiv); un tanar - cam uratzel, saracu’ -, mananca, impasibil, dintr-o cutie viermii vii in metrou, asa cum la noi se rontaie seminte pe stadioane; maianile care ating popoul fatucii in inghesuiala metroului sunt taiate in spiritul lui Vlad Tepes; penisul, in urma mutatiei genetice, devine un tun perfect functional; intr-o reclama care cheama la recrutarea in fortele de politie privata, capul raufacatorului devine minge de fotbal intr-o partida incinsa intre copiii atacati si politisti pe strazile orasului si multe altele – ca sa mai ramana surprize pentru cei curiosi…

Tokyo Gore Police duce mai departe ideea luptatoarei sexy (in mentalul de atunci) consacrat de “Sex and Fury” (alta ciudatenie) in 1973. Formele eroinei s-au modificat in ultmii 35 de ani (vezi normele manga!), si acum este randul actritei Eihi Shiina (Audition, ecranizarea lui Ryu Murakami, realizata de Takashi Miike) sa fie a mai sexy bataioasa dintre mutanti.

Totul e prea mult in acesta fantezie plasata intr-un viitor incert dar recognoscibil ca sa fie luat in serios si, mai ales, sa fie vazut ca film horror. Ramai totusi cu forma oferita de mintea jucausa si ironica, deloc monstruoasa, a unui regizor care multora li se va parea nesanatos psihic. Pe mine mintea lui m-a distrat! Curaj, sangele nu sare din ecran pe voi decat… in filme :)

P.S. 1) Nu imi plac si nu ma uit decat foarte rar la filmele de groaza. 2) Pentru o lamurire a sensului “gore” in cinematografie, vezi aici.









Recomandare audio de weekend (15)

De tolerat acutele din interpetarea pianistului (anume muncite pentru umor), si descoperiti un cover excelent! Am pus si originalul pentru improspatare.










Un post cu cei doi fantastici si savurosi artisti aici.

M-as obisnui si cu asta

In urma cu vreo 12-13 ani, caram monitoare si calculatoare grele pe la cabanele din muntii patriei sa dam muzici, simandicoase sau rockeristice, din mp3-uri in boxele si mai grele. Voiam atmosfera si "plateam" din belsug sa o avem, incarcand masinile noastre obosite (si deseori inzapezite) cu toate sculele necesare, intr-un fel pe care azi il consider inconstient, dar foarte flowerpower! :) Apoi au aparut laptopurile si, ca niste "batranei"simpatici, azi ne sclifosim doar cand e sa urcam pantele cu boxele in brate din masinile aflate la doar cativa metri de usa cabanei.

Visam la instrumentul de mai jos pe vremea cand imi caram, mototolite si cu cerneala luata pe degete, reviste de literatura din Bucuresti, "pe" tren, spre Micul Oras, in care abia daca ajungeau una sau doua. Visul asta se petrecea acum vreo 20 de ani. Pentru generatia fetei mele, asa cum i-am si zis, aratandu-i minunatia electronica, instrumentul de mai jos o sa fie un lucru banal. La liceu (poate si in "generala") tinerii il vor duce cu gratie si indiferenta in mapele tot mai subtiri, care in epoci nu indepartate se numeau "ghiozdane". Cat de dur, bolovanos si antipatic poate sa sune acest cuvant - "ghiozdan"...

Oricat de mult mi-ar placea cartile, atingerea si privelistea lor pe rafturi, sunt convins ca m-as putea obisnui sa citesc dintr-un asemenea device intr-o cabana romaneasca, inconjurata de zapada, in timp ce intr-un colt ar zumzai un Keith Jarrett, dintr-un laptop din cele cu difuzoare tot mai performante.

Pana atunci insa, ma duc sa mai "pun" de un Borges, in fotoliul din casa, dintr-un Bucuresti inconjurat si indesat de zapada care poseda aceasta unica insusire de a fi mereu si mereu surprinzatoare. Poate ca de asta noi, romanii, nu ne plictisim niciodata iarna! :))

Mag+ (video prototype footage only) from Bonnier on Vimeo.

Cum se termina un blog?

Eram sigur ca voi face un an de blog in preajma Craciunului, acolo era fixat momentul in memoria mea cea plapanda si capricioasa. Cand colo, ce chestie, anul s-a implinit pe 11 dec. De obicei, presupun, acoperind inapoi vremea petrecuta pe blog, autorii isi analizeaza “trecerea”. Ei bine, n-am chef de analize. Un lucru e sigur: trecerea! Am traversat cu el anul asta, cateodata obosit si torpilat, alteori extaziat ca un drogat, ca atunci cand treci ziua in amiaza mare prin intersectia Marelui Oras si nimeni nu simte ca esti bucuros. In aceeasi masura, si el s-a strecurat prin mine, etalandu-mi, cu tupeu de borfas, detalii care poate n-ar fi trebuit asezate in cuvinte. M-am lasat, cum s-ar zice, dus de blog.

Nu stiu ce va urma, nu stiu cum se termina un blog. Ieri noapte, citind Borges, ma gandeam sa il salvez (anticiparea irnoniei !) pe blog (s-o putea?) prin download si apoi sa ii dau peste bot un spectaculos “delete”. Gestul e simplu si, prin cate acte cvasi-extreme am trecut eu, ce mai conta inca unul :))

P.S. Google a facut sa treaca pe aici, dupa postarea comentariilor despre cartile Hertei Muller, un numar substantial de cautatori ai ei, unde “substantial” inseamna cel mult… 20. Multumesc sincer, fara fasoane oscariene, tuturor celor care se opresc aici.

Religulous (2008)

Un film care va fi apreciat toata lumea cu simtul realitatii. Pe de o parte si in primul rand, de atei. Ei sunt cei care vor aprecia caraghioslâcurile (multe ingrijoratoare) tuturor religiilor si sectelor aduse de realizator in film. Si credinciosii, pe partea lor, vor gasi satisfactie in interviurile lui Bill Maher, DESI vor nega sau vor sari peste ridicolul din practicile si teoriile propriilor lor religii. Ca structura, filmul seamana cu "Borat", insa acesta este singurul punct de intersectie. Bill are umor si bun simt, e documentat, stie cand sa asculte si cand sa fie incitant si are o mare calitate: lasa interlocutorul sa se acopere de penibil intr-un mare stil.

Religulous = ridiculous + religious

P.S. Desi sunt ateu, respect convingerile celorlalti atata vreme cat ele nu ranesc demnitatea si credintele familiei mele si ale apropiatilor mei. Sunt, cu alte cuvinte, un ateu tolerant, caruia i-a luat destul de mult timp sa inteleaga ca omenirea are nevoie de credinta in transcendent. Singura forma de extremism cu care sunt de acord este cea artistica. Punct! :)




Five Minutes of Heaven (2009)

Filmul e bun! Mai bun decat se anunta in primele 15 minute, si face parte din familia buna a lui “The Lives of Others”, chiar daca ramane un copil mai mic al... familiei.

Din bravada si teribilism, pe fondul extremismului religios, un tanar protestant, Alistair (Liam Neeson), ajunge sa ucida un catolic de aceeasi varsta. Fratele victimei, Joe Griffin, copil fiind, este de fatza la savarsirea crimei si ramane, peste timp, cu obsesia razbunarii. La 30 de ani dupa acest episod din Irlanda extremista, cele doua personaje urmeaza sa se intalneasca intr-o emisiune de televiziune gen “Iarta-ma”.

Conflictul religios din trecut se continua in prezent intr-un “dialog” al obsesiilor: Razbunare pusa fata in fata cu salvarea celuilalt pentru pacatul care se anunta. Joe vrea sa il ucida pe criminalul Alistar, in timp ce irlandezul Alistar, dupa ce isi savarseste pedeapsa, incearca sa il scoata pe catolicul Joe din acest terifiant spatiu al razbunarii, care ii acaparase celui din urma toata viata. La fel traieste si fostul extremist, existenta sa este marcata definitiv de gestul ucigas din tinerete. Majora diferenta dintre cei doi: criminalul isi poarta pacatul, razbunatorul se pregateste de pacat. Primul stie=vede clar ca un pacat nu “spala” pe altul, in timp ce al doilea nu e interesat = nu vede problema definita in acesti termeni. Pentru Joe, sa il ucida pe criminalul fratelui sau este echivalentul a “5 minute de rai”.

Alistar si Joe ajung sa afle de tristetea din viata celuilalt de la un simplu membru al echipei de filmare (jucat de romanca Anamaria Marinca). Ea pare chiar ca stie mai bine ce se intampla cu “oponentii” decat ei insisi. Romanca are un rol scurt, dar executat corespunzator.

Regizorul Oliver Hirschbiegel impune o subtila abordare in prima parte, cand printr-o abilitatea perfecta esti mangaiat pe cap si ti se spune ca esti fantastic de inteligent, ca sigur te-ai prins de jocul, de falsitatea celor doi, ca nu te pacalesc ei pe tine - prea e totul conform unei retete pe care ai tot vazut-o prin filme. Si eu m-am lasat dus nas de regizor, fapt ce dovedeste ca a fost mai tare decat mine, ceea ce astept mereu de la un artist. Stiu ca e greu sa fiu mereu surprins, insa asta si caut la arta: sa ma surprinda.

Totusi, o nota proasta pentru ultimele imagini din final, de pe trecerea de pietoni, clasice, usor penibile.




Bong - Alexandru Vakulovski

Cu genitalele-n fereastra

Sexul e in tot si-n toate: tristete, violenta, sensibilitate, ura, melancolie, moarte, viata, prietenie, negociere, impacare si, nu-i surpriza, in onanisti, homosexuali, politisti pedofili, porno-cinefili… Nu e chiar asa, dar senzatia predominanta este ca, oricum o dai, ajugi la sex, printr-o simplitate de proces verbal, de cele mai multe ori. Si, ca sexul sa nu ramana singur, de capul lui (e cu precadere masculin!) este asortat cu droguri. Printre betii si vome, semne de “dereglare totala”, scapata de sub control, paricidul si pruncuciderea nu afecteaza asa de rau precum potaia bolnava pentru care se alearga o luna pe la venerinari.

Mediul descris, putred si haotic, ar putea fi localizat in oricare alta parte a lumii, daca n-ar exista trimiterile exacte la realitatile romanesti: Iliescu, Parazitii, localitati din tara… Asta ar fi un lucru bun, si de aici incepe seria “pozitivelor”, pentru ca decadenta si superficialitatea perioadei actuale (din anumite medii) ii ies foarte bine autorului. Nu prea m-a convins intotdeauna in privinta tonul abordat, cu lipsa de concetrare in stil si cu paguboasa generozitate in a-si pastra pagini intregi in care parca nimic nu curge, dar se aude undeva, trucata, o cadere de apa – speri mereu sa ti sa deschida o frumoasa cascada in fata ochilor.

Furia – asta este definitia esentiala a romanului. Pe cat e ura de mare, pe atat e abandonul de spectaculos in micimea lui. Se uraste tot. Peste toate se aunca galeti de furie. Drogul si sexul sunt vazute ca solutii. "Avansez in arta autodistrugerii" scrie undeva. Pe masura ce eroii se afunda mai mult in “solutii”, pe atat ura si furia lor cresc. Deci valorile mai o sansa… De multe ori, am simtit, la inceput neclar, ca exista o anumita strategie in scrisul lui Vakulovski sa ascunda sensibilitatea. Ca si cand si-ar fi impus de la inceput sa se axeze pe jegosenia si pe depresiile vietii. Modelele lui sunt declarate: Henry Miller (sunt fan!) , Van Gogh, Parazitii (sunt fan!), Allen Ginsberg, Noir Desire, Kurt Cobain…

Cum s-a tot spus despre generatia actuala, si tinerii descrisi in roman au revolta flower power, dar nu au gasit nimic contra cui sa lupte, asa ca se razboiesc cu ei insisi (pana pierd sau se retrag din lupta si devin niste cetateni blazati, “idioti de birou”).

Nu recomand cartea decat celor care vor sa descopere cum se scrie acum pe la noi. Dar il recomand cu soliditate pe Alexandru Vakulovski: dupa ce va depasi momentul “furiei”, dupa ce va lustrui mai mult stilul si dupa ce va fi mai dur in selectarea formei finale, are toate sansele sa scoata o carte care sa imi placa foarte mult. (Aud ca are multime de fani, insa nu peste mult timp, cei care se lauda azi ca au mai citit un roman cu sexul trantit pe sleau in litere tiparite, devin maine “idiotii de birou”, cititori de stiri mondene pe net)

De unde vine incredere mea in A. Vakulokski:










Bong - Alexandru Vakulovski, Editura Polirom (2007)


P.S. Daca dati click pe pozele facute de mine cu telefonul mobil, ele se maresc si vedeti mai usor, ok ? :)


Caotica Ana (2007)

Am inceput sa vad acest fim de 4 ori. Inceputul e incitant foarte, apoi se spulbera haotic. Sunt de acord cu recenziile de aici (cautati si in linkurile de sub comentariu). Filmul ar fi fost un mare rateu, dupa mine, daca nu ar fi existat actrita din rolul principal, cu delicatetea ei subjuganta, fara sa mai pun la socoteala aparitiile ei nud. Iat-o pe Manuela Vellés.










Din ciudateniile limbilor lumii

Am promis nu de mult ca notez aici cateva randuri din cartea despre limbi. Iata cateva lucruri care sper sa fie interesante pentru cat mai multa lume. Veti retine sigur chestia cu numele inalienabil al sotului... :)

Cuvintele-ecou

Limbile dravidiene, peste 19, se vorbesc in India, includ cuvintele-ecou, in care cuvantul de baza este repetat intr-o varianta fonetica foarte asemanatoare. In limba tamil: mecai kicai = masa, koncam nancam = putin; in limba kanara: makkalu gikkalu = copii, in limba telugu: gurramu girramu = cai; in limba kolani: kutel mutel = vaci, hit mit = flecareala; in limba toda = isy xisy = sobolani.


Doar din ton, "mama" devine "injurie"

Chineza. Tonul da sensul. Silaba “ma” pronuntata cu ton egal, inseamna = mama, cu ton urcator = canepa, cu ton urcator-coborator = cal, cu ton coborator = injurie.

Guineeza (grup de limbi vorbite in Guineea, Coasta de Fildes, Nigeria). Ca si la chinezi, tonul conteaza: ka = (ton mediu) a distruge, (ton urcator) a interesa, (ton coborator) carcel la plante in general, (ton urcator-coborator) care, (ton coborator-urcator) carcelul de care este vorba acum, in momentul vorbirii.

Tonul sugereaza si aspectul lucrurilor denumite. In general, tonul inalt este pentru obiecte mici, fine, actiuni repezi, energice, precise, in timp ce tonul jos apare la nume de obiecte mari, largi, informe, actiuni incete, imprecise.


Adverbele onomatopeice

Limba ewe (grupul guineez). Adverbele au structura onomatopeica sugerand, prin imitatie sonora, felul actiunii descrise. zo = a merge, dar zo boho boho = a merge in cazul unui om greoi, corpolent, zo pla pla = a merge cu pasi mici, zo tyadi tyadi = a merge schiopatand usor, zo gblugblu gblugblu = a merge ca bivolul, zo taka taka = a merge zapacit.


Numele sotului e "inalienabil"

Limbile mande (grupul guineez). Are 2 categorii ale posesiunii, intre care se repartizeaza toate numele: alienabila si inalienabila. Alienabile, cele care nu pot fi instrainate, sunt considerate diverse obiecte, dar si… copiii. Cele care nu se pot da, inalienabilele, sunt partile corpului, rudele etc. Numele sotului e la inalienabil, dar cel al sotie e la categoria… alienabil !!!!! :P


Pronumele personale, in functie de pozitia sociala

Thai (vorbita in sudul Chinei) Pronumele personale sunt numeroase si formele lui se folosesc in functie de pozitie sociala, sex, relatie de rudenie, grad de cunostinta. La persoana I: “pom” = eu, pentru barbati in conversatie cu egali, “dichan” = eu, pentru femei in conversatie cu persoane de rang inferior sau cu rude apropiate.


Reduplicarea asiatica

Vietnameza. maybay (avion) e format din may (masina) + bay (a zbura); nhamay (uzina) = nha (casa) + may (masina); timthay (a gasi) = tim (a cauta) + thay (a vedea). Acest fenomen este des intalnit in limbile asiatice, ca si reduplicarea: ngay = zi, ngayngay = zilnic; dai = lung, daidai = lungusor.

Numere din degete

Sistemul quinar. In limbile putine evoluate, e sistemul numaratorii pe degete. Primele 5 numere formeaza baza celorlalte: 5 = mana, 6 = mana + 1, 10 = doua maini, 20 = acelasi cuvant pentru “om” (10 degete de la mani plus cele de la picioare)


Lucruri, cu individualitate si fara

Burushaski, vorbita in muntii Karakoram (granita Pakistan, India si China). Numele de obiecte se impart in 4 clase: nume de barbati, nume de femei, nume de animale si de lucruri cu individualitate proprie (fructe, obiecte fabricate etc.), nume de lucruri neindividualizate, de substante sau de materii continui (lichide, praf, metale, notiuni abstracte). Nu are scriere proprie, ce s-a notat pana acum a fost facut de catre cercetatori.


De pe vremea lui Noe

Limbile semito-hamitice. Termenii de “semitic” si “hamitic” au fost luati din Biblie unde se mentioneaza ca populatiile vorbitoare ale acestei limbi sunt descendenti ai celor 2 fii ai lui Noe, Sem si Ham.

Literal

Japoneza. Mi-e sete = (literal) gatul mi-a devenit sec; incantat de cunostinta = (literal) pentru prima data am ocazia sa depind de ochii tai.


Numai din afixe

Maghiara (prin adaugare de afixe, aglutinare): haz = casa, hazban = in casa, hazak = case, hazakban = in case


Data Dracului de dificila

Basca, vorbita in Spania si Franta, de ambele parti ale Pirineilor este considerata una foarte complicat de invatat. O legenda spune ca, pentru a-i fi mai usor sa ii ispiteasca, diavolul a incercat 7 ani sa le invete limba – n-a reusit si a renuntat.


"Ce limbi se vorbesc pe glob", Lucia Wald si Elena Slave. Editura Stiintifica, 1968


Sa stam stramb si sa ascultam zambind

Pentru toti romanii ramasi in tara dupa alegerile din 2009...

...am acest cover al piesei "I will survive" cantata la sfarsitul anilor '70 de Gloria Gaynor ( video) . L-au mai interpretat in felul lor Cake (video) si Bette Midler (video). Or mai fi si altii, dar cred ca nu mai conteaza.

Igudesman & Joo (siteul lor) demonstreaza ce inseamna arta muzicala (si teatrala) prezentata cu umor si ingeniozitate. Exista o mare asemanare intre ce au facut ei din hitul anilor 70 si ce trebuie sa ni se intample noua aici: relaxare si reinventare, spre o alta perspectiva. Sa stam stramb si sa judecam zambind. Stiu ca e imposibil ce zic aici, dar nimic nu ma impiedica sa sper. Sa sper ca multi vor aprecia si vor duce mai departe vorba despre indemnul meu. Iar cei care ma vor intelege vor mai da inca o data "play". Doar nu credeati ca vorbesc serios despre sansele ca Romania sa se relaxeze prea curand. Dar macar noi, astia mai isteti si mai focosi, :)) sa o facem.


Vindecatorul - Sebastian A. Corn

Dupa “Vulpea”* Hertei Muller si “Locomotiva” lui Danilov, nu ma gandeam o clipa ca am sa dau asa curand peste inca o carte interesanta semnata de un român. Este vorba de “Vindecatorul” - un roman de aventuri, relaxant, cu miez, daca acceptati jocul lui Sebastian A. Corn. Citisem despre autor, era in incadrat in familia S.F.-istilor, insa deloc nu ma mai tragea in ultima vreme “pipota” cititului spre genul asta, care altadata imi umplea zilele si noptile. Cat am devorat cartea, in 2 zile, m-am simtit iar pustan, urmarindu-l pe Winnetou prin paduri sau pe eroii lui Dumas. Uff, bine a fost!


Ideea excelenta a autorului a fost sa imagineze lumea dinainte de aparitia cuvintelor. Si pleaca de la ipoteza lingvistului danez Holger Pendersen, care spune ca in preistorie a existat o singura limba comuna, folosita de toti oamenii. In acest cadru, Krog, personajul central, mut si telepat, porneste in lume, ca trimis al unui preot (vindecator), sa raspandeasca vorba. Pe masura ce inconjoara globul pamantesc, cunoscand tot felul de neamuri/triburi, isi da seama ca el, Krog, era Cel Asteptat, conform unor vechi legende. Salbaticii nu doar ca erau pastratorii de mituri dar le si inventau cu o rapiditate uluitoare, chiar la putin timp dupa ce evenimentul se consumase. Legaturile telepatice sunt stranse nu doar intre neamuri, ci si intre ei si Tatal, descris la inceput (apoi surpriza!) ca un unic zeu, a carui voce le “suna” lor direct in cap. Krog, mare smeker, ii sperie, imitind vocea Tatalui, obtinand de pe urma acestei insusiri foarte multe avantaje, care pe mine m-au dus cu gandul imediat la strategiile folosite de biserici oriunde in lume.

Krog insusi scrie textul cartii, adresandu-se mereu unui destinatar contemporan noua, un utilizator de cuvinte pe care salbaticul ucigas nu le inventase la vremea aceea. “Ucigas”, pentru ca asa il descriau legendele, in fapt el nefiind un asa mare razboinic. In primitiva lume a lui, eroul are un caracter complex, ascuns sub diversele masti pe care si le agata de chip mai mult din pur rationament decat din instinct, cum ne-am fi asteptat sa se petreaca lucrurile acum zeci de mii de ani. Paranteza: fara sa ofensez sau sa intru in polemica, sunt convins ca exact asa au aparut conducatorii in (pre-)istorie si la fel s-a ivit si increderea disperata in fortele divine.

Krog descopera ce schimbari fundamentale provoaca in lume ivirea cuvintelor: femeia subjuga barbatul, oamenii se supun, necesarmente, miturilor si celor care la creeaza, se nasc lupte aprige intre triburi, tradarea si minciuna devin banalitati cotidiene, apar noi obiceiuri. La inceputul “jurnalului”, tanarul Krog e un “neica-nimeni” in tribul sau, inzestrat totusi cu niste puteri fantastice de care nu stie inca sa se foloseasca. Chiar el se singur se considera inferior si nu “se da” la femeia pe care o place, preferand sa isi asume rolul maret pe care istoria i l-a pastrat, acela de a fi trimisul Tatalui pe pamant. Dupa aceea, in timpul calatoriei sale intiatice, ajunge sa se imbete ca porcul, are (fara sa isi explice cum) “sclipiri” homosexuale, se drogheaza, se “melancolizeaza”, tradeaza, minte – ca sa isi pastreze “audienta”, are ganduri de suicid. Krog e un amestec de Ulise, Columb si, evident, Isus.

Limba mintii” inseamna de fapt telepatia, singurul fel in care preistoricii lui Corn comunicau, si astfel nu putea sa se minta unii pe altii. Dragostea e cam ruda cu prostia: “se placusera atat de mult unul pe celalalt incat ajunsesera doi prosti”. Moartea e “umbra”, iar amenintarea devine: “o sa te dau umbrei”. Cuvinetele moarte = cuvintele abstracte. Cuvintele vii=cuvintele concrete. Exista cuvinte nerostite care sunt notate chiar asa – [cuvant secret]. Moru, vraciul care-l trimite in lume se gandeste la “cheag” care sa fie in loc de vorba “cuvant”, cea care sa uneasca oamenii, intr-o subtila abordare peste care se trece foarte repede in carte. Krog da pe-afara de mandrie dupa ce scorneste cuvantul “iubita” pentru femeia lui. Expresia “A iesi din vorba cuiva” este asociata unui barbat care respecta intocmai dorinta femeii sale. Mana moale = mana stanga, in vreme ce “mana tare” este mana dreapta. “Barbat” e sinonim cu “om”, femeia nu. :) . Femeie, acolo, aici, vin, iertare, prieten, miscare, singur – sunt doar cateva expresii carora Sebastian A. Corn le inventeaza, eu zic cu multa inteligenta, umor si creativitate, o origine/etimologie.

Cateva citate in plus:

“…Bodona era fericita. Nu stiam acest cuvant, dar il simteam”

“Toti prostii invata vorba si din cauza asta ajunga sa se creada intelepti. Orice dobitoc stie acum sa faca o luntre, si asta numai si numai din cauza cuvintelor”

Iar cu citatul de mai jos voiam sa inchei aceasta scurta (?) recenzie:

“Atunci l-am imbratisat, desi nu era nevoie de asta, dar era un gest scos la iveala de cuvinetele pe care tocmai le rostisem. Pe de alta parte, era un gest care anunta primele seminte ale minciunii noastre in mintile celor care ne priveau. Vorbele nu vor face decat sa creasca minciuna dar, ca sa fiu cinstit, lui Dyas nu-i pasa de asa si nici mie. Treaba mea era sa duc calatatoria la bun sfarsit, caci despre cuvinte aflasem eu dinainte ca erau un rau necesar”

… apoi am gasit, prin notitele luate din acest foarte placut si fluent roman, citatul urmator, caruia ii veti da dreptate cu siguranta si care va va aduce mai aproape de intalnirea cu el. Asa zice Krog catre destinatarul scrierilor lui ce poate fie oricare dintre noi: “in vremurile tale a fi fara vorbe inseamna sa fii aproape mort”.

P.S. Se poate citi si in metrou, rezumandu-te la un anumit palier de interpretare. Aproape pe nesimtite, aventurile lui Krog te duc fluturand vitezist paginile de la una la alta, cu o atenuare, din pacate, a ritmului pe la jumatatea lor.

* Vulpea - “Inca de pe atunci vulpea era vanatorul” de Herta Muller despre care am scris aici

Vindecatorul - Sebastian A. Corn, Editura Cartea Romaneasca, 2008