Du levande / You, the Living (2007)




Filmul cadrelor fixe, al culorilor palide si al detaliilor lipsa. Fotografii minimaliste. Prezentza amenintatoare si obsedanta a usilor din plan departat. Invitatii la absurdul posibil. 

Oamenii sunt singuri in lumea asta fara nuantze si, mai degraba, penibili, pentru ca, regizoral, sunt pedepsiti sa vibreze pe aceeasi frecventa a artificialului din jur. Personajele - niste dobitoace care pasc singure, chiar daca in turma, prin aglomeratia alienanta a orasului, a interioarelor urbane. Egoismul lor nu te induioseaza, dar absurdul situatiei iti poate smulge un zambet. Unii i-ar putea compatimi, mie mi se pare insa ca regizorul, cum mai ziceam, ii condamna in masa - "asta e lumea in care traiti, sunteti cu totii vinovati, deci fara scuze!" 

Un sofer, pe o strada aglomerata, povesteste spre camera, devenita receptor, un vis. Fata parasita, dupa o noapte de aventura, de cantaretul obscur, isi plange "tragedia", la fel, spre camera, chiar in mijlocul unui bar destul de aglomerat. Si nimeni nu o baga in seama, ca si cand ar vorbi cu o persoana invizibila celorlalti. Cand crezi ca asta ar putea sa fie interpretarea, batranul de la masa din spatele ei incepe si el sa se jeluiasca. Cel mai tare monolog, sau dialog cu personajul niciodata aratat din spatele camerei, este al psihiatrului epuizat de solicitarile pacientilor sai.

Dialog intre 2 persoane, din care una nu se vede, iar cea care raspunde e pe balcon, uitandu-se in blocul vecin:

- Ce faci? 
- Stau in picioare aici? 
- Te intreb ce faci? 
- Asta fac, stau aici in picioare.
- Te si gandesti, nu? 
- Normal ca ma gandesc. 
- Le ce te gandesti?
- Acum, ca ma intrebi, am uitat.

Filmul merita = floricele de porumb a caror pocnitura, in parte, nu anuntza deloc castronul plin. Cere rabdare, pentru ca te duce intr-o perspectiva "grea", si, mai ales, atat de nordica, a regizorului suedez Roy Andersson.