Gomorra, un film de ratat


Ok, am inteles ca pe Roberto Saviano, autorul cartii, dupa care este adaptat filmul, il cauta mafia sa il beleasca. (Nici nu e de mirare dupa dezvaluirile pe care le face). Am inteles si ca merita o distictie la capitoul "imagine", pentru ca se vede efortul in specularea la maximum a cadrelor... Merge si treaba cu scenariul bun... Dar de aici si pana la "premiul pentru cel mai bun film european, cel mai bun regizor european, cel mai bun actor european (Toni Servillo), cel mai bun scenarist şi premiul pentru cea mai bună imagine (Marco Onorato) este o distantza enorma pe care filmul nu m-a ajutat sa o parcurg deloc in cele 137 de minute ale sale. Inceptul promite, dar o "zguduie" la putin dupa, intr-o derulare mai apropiata de intentia unui docu-drama decat al unui film artistic. Daca vrei sa te confrunti cu niste informatii asupra Camorrei, venite chiar din apropierea sursei, merita incercat. Daca ai idee despre ce face mafia in lume, alege un alt film, mai creativ, mai problematic.

Sa n-ai de-a face cu pizma lor

Pe o strada romaneasca din Romania, 2 tzigancushe cu fuste inflorate se agatau de toate masinile care asteptau cuminti sa inainteze coloana.  Daca aveai geamul lasat, aproape ca bagau capul jeluitor in masina. Va e cunoscut filmul si vocea sfashiata, ca de sfarsit de lume: "Dati-mi si mie, boierule, un banutz, ca n-are copiii ce sa manance!" Copiii, evident nu erau acolo, dar, dupa atatea sute de ani de imbarligat trecatorii cu argumentul copiilor infometati si lasati acasa, femeile tziganilor se refera la puradei (avuti sau nu) ca la un default al situatiei lor. Lulu, caci el a trait asta, intra in vorba cu ele, caci coloana si drumul, ambele lungi, te fac sa comiti imprudentze. Le spune ca nu are bani, le intreaba de copii... Apoi: 
- Ziceti ca n-aveti bani, dar cerceii aia mari in urechi cu ce i-ati luat?
Se schimba vocea fetelor... Le dispare tanguirea tipica si sunt convinse acum ca de la individul asta oricum nu pupa vreun ban. Dar, ca intr-un veritabil act de PR modern, au grija sa isi strice imaginea la care munceau (cu ce folos) de dimineatza:
- Nu sunt din aur, boierule, mancatzi-as... Sunt falshi... De unde atatzia bani?...
Lulu, obosit si plictisit de atata stationat pe soselele romanesti, destinate totusi, prin alte tari, deplasarii, pluseaza inspirat:
- Pai atunci, dati-mi-i mie. Va dau 100 de lei pe ei. (lei vechi)
Femeiushtile belesc o zambet de uimire si, incurcat-distrate de gluma cu tupeu a soferului, se departeaza de coloana, pe trotuar.
Inainte, mai apuca sa arunce spre geamul deschis al masinii:
-Eeee, nu se poate sefu'! Si mai rad odata pe infundate.

Intamplarea e de ajuns de bogata, incat ar putea sa se termine aici. Nu se termina insa, pentru ca tzigancushele nu sunt obisnuite cu rolul victimelor. Ele fraieresc, nu sunt fraierite. Si ce fac? De pe trotuar, ii indica lui Lulu un anumit loc din anatomia personala, unde cel care le-a injosit, invingatorul lor, sa le adminstreze un pupat. Invitatia, asortata cu gesturi largi, catre Lulu se face in gura mare, in vazul tuturor soferilor-melci, care si-au deshis si mai mult geamurile la "cochilii". Nimeni nu intelege totusi cine e destinatarul invitatiei. Si nici nu au aflat in cele aproape 5 minute cat reprezentantele etniei rrome si-au varsat, la pas, pizma asupra unui sofer mai smeker decat ele.

(Din aceeasi categorie, cititi si aici)

Lars and the Real Girl (2007)

Viaţa snopeşte filmul

Un canadian de 33 de ani, inginer softist, care traieste impreuna cu parintii, isi construieste un robot-femeie, sau, altfel spus, o papusha. Robotul poate recunoaste fetzele oamenilor, isi pune unt pe paine, vorbeste engleza si japoneza, citeste, dar nu se poate deplasa. (thesun.co.uk). Pana aici ramanem pe teritoriul lui“wow, ce tare e asta, dar si... nebun!”

Realitatea din teritoriul lui se invecineaza fascinant cu fictiunea din teritoriul filmului “Lars and the real girl”, o productie excelenta despre dragostea unui barbat, aparent normal, fatza de o papusa cumparata de pe internet. La inceput, filmul te porneste spre comedie si te cam astepti sa se dezlantuie comicul de situatie, insa… nu. Cand ajungi sa iti dai seama ca se ingroasa gluma, esti deja in poveste si astepti, ca om inteligent ce esti, altceva. Cat timp iti creezi anticiparile proprii, te trezesti deja in drama inedita a unui tip care nu supara pe nimeni cu dragostea lui pentru o papusa achizitionata de pe siteul realdoll.com. (Siteul chiar exista si i-a inspirat ideea scenaristului american Nancy Oliver.) Nu doar nebunia atinge cote nebanuite si nedefinibile in mica si confuza comunitate in care traieste Lars. La randul ei, tolerantza fata de ceilalti, cea mai perisabila dintre trasaturile umane, se dezvolta pana acolo, incat, ca sa fie inteleasa,... trebuie sa vedeti acest film. Abia dupa aceea, mai vorbim despre ce inseamna sa fii nebun pe lumea asta...  

Post edit: Ficţiunea din film devine realitate în documentarul "Guys and Dolls"