Enquête sur le monde invisible. Sau Islanda, tara povestilor. (2002)


Prima parte, despre spiritele care traiesc in pietre este extraordinara. Restul ati mai vazut si in alte documentare. Filmul (din 2002) relateaza, sub forma marturisirilor, felul in care islandezii percep lumi paralele. Fascinant este nu daca au sau nu dreptate, ci felul foarte serios in care acesti oameni de la capat de lume povestesc despre experientele lor. Ca sa construiasca un drum, intai se trimite un specialist in dialogul cu elfii din pietre sa vada daca acestea, care le stau in cale, sunt sau nu locuite. Un politist recunoaste fara nici cel mai mic simt al penibilului ca a avut un prieten invizibil in copilarie. Marele regret al politistului: ca nu a ramas, mic fiind, prins intr-o piatra deschisa in fatza lui. Acum omul, in pragul pensionarii, marturiseste ca din clipa in care testiculele au inceput sa ii cada, accesul lui la lumea invizibila a disparut. Nu mai era copil si elfii l-au respins. O doamna in varsta a facut o harta a orasului cu locurile in care traiesc fiintzele invizibile. Cineva de la primarie spune ca e bine de stiut unde se gasesc micile fiintze in oras pentru a nu-i incomoda cu viitoarele lucrari de constructii. Poate ca unii vor rade, dar eu m-as bucura ca povestile astea, macar in parte, sa fie adevarate. N-ar fi misto?

P.S. Nu e chiar asa de nashpa sa traiesti in mijlocul povestilor cu lumi paralele, pentru ca "tzara cu bunastarea subiectiva ce mai mare este Islanda, iar cea cu bunastarea cea mai mica era Republica Dominicana, Statele Unite erau pe locul 7" - conform unui studiu din 1995, citat in cartea "Satisfactia, arta de a gasi adevarata implinire" de Gregory Berns (Nemira, 2007). Termin cartea si comentez in curand.

0 Responses to "Enquête sur le monde invisible. Sau Islanda, tara povestilor. (2002)"